Atlantic Council: 23 de lecții pe care le-a învățat lumea după șase luni de război în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conflictul a transformat deja o mare parte din ceea ce lumea credea că știe nu numai despre operațiuni și strategie militare, ci și despre diplomație, informații, securitate națională, securitate energetică, politici economice și multe altele se arată într-o amplă analiză a Atlantic Council.

Războiul din Ucraina a schimbat prioritățile strategice ale marilor puteri FOTO Shutterstock
Războiul din Ucraina a schimbat prioritățile strategice ale marilor puteri FOTO Shutterstock

Când debutat în primele ore ale zilei de 24 februarie, invazia pe scară largă a Ucrainei de către Kremlin trebuia să dureze doar câteva zile și să se încheie cu capturarea rapidă a Kievului. Acele planuri s-au prăbușit într-un mod spectaculos, în timp ce Ucraina a învins trupele ruse printr-o combinație de determinare pură și arme occidentale din belșug. Dar, în ciuda succesului Ucrainei, conflictul este departe de a fi încheiat. Dimpotrivă, pare să se instaleze într-o luptă lungă, de uzură, care va testa hotărârea ucraineană și occidentală.

Așa că, pe măsură ce războiul a atins pragul de jumătate de an, Atlantic Council a cerut experților să prezinte cele mai importante lecții pe care le-au învățat din criză.

Lecție pentru diplomația occidentală: Ucrainenii sunt de încredere

Administrația Zelenski a dovedit că are cerințe legitime privind echipamentul occidental, că poate învăța să manevreze armele occidentale și că folosește cu pricepere informațiile de la servicii: armata sa a oprit debarcarea trupelor ruse pe aeroportul Hostomel, le-a forțat retragerea din regiunea Kiev și a lovit ținte distante de mare valoare.

Lecție pentru diplomația globală: nu se poate avea încredere în regimul lui Putin și trebuie învins

Războiul dus în Ucraina și cel hibrid împotriva Occidentului arată că Rusia nu respectă ordinea bazată pe reguli, tratatele internaționale, angajamentele privind respectarea granițelor (memorandumul de la Budapesta) și că negocierile cu ea nu duc nicăieri (acordurile de la Minsk).

Regimul de la Kremlin a comis genocid în Ucraina, a folosit cerealele și refugiații ca arme, s-a angajat în șantaj energetic și nuclear. Compromisul cu un stat agresor este inutil, pentru că doar îl va încuraja să escaladeze. Putin nu înțelege decât limbajul forței.

Lecție pentru politica externă a SUA: Statele Unite nu se mai pot baza pe ambiguitatea strategică

O superputere percepută ca fiind în declin, care se retrage și e atentă în altă parte poate inspira aventurismul unui adversar. Rusia a invadat Ucraina pe fondul semnalelor ambigui ale SUA, al slăbiciunii percepute după retragerea din Afganistan și al dezbinării politice interne. În mediul actual, e necesar ca SUA să fie explicită cu privire la liniile sale roșii: ar fi o prevenție eficientă împotriva escaladării.

Lecție pentru securitatea națională a SUA: Washingtonul trebuie să se lupte cu Beijing, Moscova și Teheran în același timp 

Washingtonul, care făcuse din China o prioritate a strategiei sale de securitate, a înțeles că SUA depind în mare măsură de pacea și stabilitatea din Europa pentru propria prosperitate. SUA nu-și poate neglija rolul de putere globală. Amenințările Chinei și Coreei de Nord, în regiunea Indo-Pacifică, Iranului în Orientul Mijlociu și Rusiei în Europa sunt la fel de serioase. În plus, sunt interconectate.

Lecție pentru militari: Echipamentele nu câștigă războaie. Oamenii o fac

Dacă echipamentele ar fi fost factorul decisiv în război, rușii și-ar fi obținut victoria-fulger. Ucraina a dovedit superioritate în tacticile militare, instruire și delegarea comenzii. Performanța și moralul trupelor ruse au avut de suferit din pricina centralizării deciziei militare în mâinile comandanților. În schimb, subofițerii ucraineni au fost antrenați pe model american, fiind încurajați să preia inițiativa pe câmpul de luptă. Armata rusă, formată în principal din recruți, s-a bazat pe ofițeri de rang înalt care au și pierit în număr mare pe front.

Lecție pentru planificarea militară: armele moderne și agile pot învinge forțele armate convenționale mai mari, mai ales atunci când sunt în defensivă

În bătălia pentru Kiev, arsenalul de echipamente masive al Rusiei - tancuri, transportoare de personal, elicoptere și avioane de luptă – s-a dovedit țintă ușoară pentru unitățile mobile ucrainene dotate cu rachete Stinger, Javelin , NLAW și drone.

În bătălia pentru Donbas, artileria rusă mult superioară a fost frânată de arme cu rază lungă de acțiune din SUA - sistemele de rachete de mare mobilitate (HIMARS) – care le-au permis ucrainenilor să țintească cu precizie depozite de muniții și cartiere de logistică, încetinind avansul rusesc.

De asemenea, rachetele anti-navă Neptun de fabricație proprie și Harpoon (SUA) au împins în defensivă redutabila forță navală a Rusiei.

Lecție pentru descurajare: Desfășurarea trupelor funcționează mai bine decât amenințările cu sancțiunile economice

Analiștii s-au înșelat când au prezis că sancțiuni suficient de severe vor descuraja agresiunea Rusiei: pentru Putin nu au cântărit prea mult, mai ales că a putut să profite de creșterea prețurilor la petrol. Ce a subestimat însă Putin au fost abilitatea Ucrainei de a riposta și disponibilitatea Occidentului de a o înarma rapid. Responsabilii apărării din Occident au reluat o lecție relevantă a Războiului Rece: o descurajare autentică sunt trupe NATO pe flancul estic al Alianței.

Lecție pentru economia globală: Noile instrumente de conflict sunt economice și sunt puternice

Intervenția militară a SUA risca să declanșeze al Treilea Război Mondial. Dar SUA și aliații au avut la dispoziție un instrument poate la fel de eficient: înghețarea activelor din străinătate ale Rusiei, în valoare de circa 350 miliarde de dolari. Mișcarea i-a creat un șoc lui Putin și a pus o presiune uriașă asupra economiei rusești.

Lecție economică: nu separați sancțiunile de obiectivele de politică externă pe termen lung

Sancțiunile nu l-au făcut pe Putin să se răzgândească în privința invaziei, împins de raționalitate economică. De aceea, mai ales în contextul unui război prelungit, ar trebui să fie doar un mijloc în cadrul unei strategii pe termen lung, servind să izoleze Rusia și regimul lui Putin. Atâta timp cât Putin rămâne la putere sancțiunile nu vor fi anulate.

Lecție pentru politici economice: Sancțiunile funcționează, dar sunt dezordonate și necesită timp

Sancțiunile pot avea consecințe imprevizibile și nu dau mereu rezultate: de aceea trebuie privite ca instrumente auxiliare menite slăbirii statului agresor. Rusia nu mai are acces la tehnologie occidentală, dar mai poate rezista din exporturi, spre deosebire de Ucraina. De aceea asistența militară rapidă este vitală.

Lecție pentru comunicații strategice în timpul războiului: operațiunile de influență sunt o muncă de zi cu zi

Ucraina duce o campanie continuă de atragere a suportului internațional, denigrare a Rusiei prin expunerea agresiunilor și inspirarea încrederii în guvernul de la Kiev. O vastă rețea de influență globală având-l în centru pe Zelenski s-a format pornind de mesajele oficialilor și se bazează pe dovezi vizuale directe.

Lecție pentru războiul hibrid: Nu ignora elementele fundamentale 

Erorile strategice ale operațiunii militare speciale au rezultat din: utilizarea proastă a informațiilor de la servicii privind rezistența ucraineană, subestimarea sprijinului internațional, performanțe slabe în susținerea războiului, slaba gândire strategică, dezinformarea grosieră bazată pe campania anti-nazistă.

Lecție pentru sectorul energetic: Decenii de diplomație energetică pot dispărea cu o invazie brutală

Eforturile de integrare economică a Rusiei și deceniile de relațiile comerciale în domeniul energetic au dat greș în a opri invazia neprovocată în Ucraina. Riscurile asociate dependenței de gazul rusesc ar trebui să prevaleze asupra dificultăților pe termen scurt legate de creșterea abruptă a prețurilor la electricitate (deși nu sunt de subestimat) pe măsură ce Europa caută surse alternative. De-rusificarea energetică a Europei a intrat într-un punct fără întoarcere.

Lecție pentru inteligența globală: Rusia nu are trei metri înălțime 

Ucraina a dat peste cap analizele apocaliptice occidentale și supraestimarea de către Rusia a forței redutabile a armatei sale: blitzkriegul de trei zile a devenit o fundătură masivă ce pare fără sfârșit, în care Rusia a pierdut 80.000 de soldați. Eșecul lui monumental va intra în istorie. Armata s-a dovedit un sat Potemkin: coruptă, nepregătită și fără noțiuni de bază de logistică. În schimb, armata ucraineană a fost mereu cu un pas înainte, inclusiv în războiul informațional.

Lecție pentru potențiali invadatori: nu poți ascunde pregătirile pentru o invazie la scară largă

În lunile premergătoare invaziei, Rusia a pregătit terenul cu dezinformare pe scară largă că Ucraina pregătește atacuri în Donbas, inclusiv cu arme chimice. În tot acest timp, filmări partajate pe rețelele sociale au surprins mișcările de trupe ruse și masarea lor lângă granița cu Ucraina. Narațiunile ostile s-au accentuat cu apropierea invaziei: în loc să-și mascheze intențiile, Putin le-a expus.

Lecție pentru securitate cibernetică: sectorul privat ar trebui să joace un rol operațional-militar critic în spațiul cibernetic

Mijloacele de apărare cibernetică sunt componente importante ale războiului informațional actual. Odată cu războiul din Ucraina rolul companiilor private s-a dovedit esențial: Microsoft, Cisco, firma slovacă ESET și terminalele Starlink au contribuit la eliminarea amenințărilor cibernetice rusești.

Lecție pentru securitatea națională a SUA: Ignorarea frontului intern este o greșeală gravă

SUA nu ar trebui să lase niciodată garda jos privind „avalanșa de dezinformare” răspândită de Rusia în războiul hibrid cu Occidentul: populația americană trebuie prevenită și informată cu privire la propaganda menită să stârnească dezbinare și la campaniile de manipulare de pe rețelele sociale. Frontul intern este o resursă vitală de securitate și neglijarea lui este o eroare gravă.

Lecție pentru politica de asistență a SUA: Investește în parteneri cheie rezistenți

Ucraina are nevoie de asistență de securitate pe teren lung pentru a fi capabilă să respingă independent viitoare agresiuni – SUA trebuie să acționeze pentru a întări forțele armate ale Ucrainei și să susțină industria de apărare. Modelul american al asistenței pentru Israel este aplicabil în cazul Ucrainei. Partenerii SUA din prima linie a competiției cu Rusia și China au nevoie de capabilități defensive și de abilitatea de a impune costuri inacceptabile agresorului.

Lecție pentru NATO: Alianța este o instituție deosebit de valoroasă care necesită investiții politice și financiare durabile

NATO a fost deseori scena disputelor și dramelor printre membri și nu demult președinții SUA și Franței puneau la îndoială utilitatea Alianței. Putin a înțeles din aceste nemulțumiri o slăbire a angajamentului statelor membre și oportunitatea de a submina decisiv unitatea NATO.

Doar că NATO n-a putut fi clintit atât de ușor și s-a dovedit un actor indispensabil în contextul celui mai mare război izbucnit în Europa din al Doilea Război Mondial: în lipsa cooperării între membrele NATO, întărirea capacităților europene de descurajare nu ar fi fost posibilă.

Lecție pentru Ucraina: Nu există cale de întoarcere pentru relațiile cu Rusia

Chiar și după anexarea Crimeei, atitudinile pozitive față de Rusia s-au menținut, în timp ce regiunile rusofile au pledat pentru dezghețarea relațiilor. Distrugerile provocate de invazie, morții și crimele au modificat radical percepțiile asupra Rusiei și au destrămat credința în națiunile surori. Ucrainenii renunță la limba rusă și rup legăturile cu rudele din Rusia. Populația susține masiv integrarea euro-atlantică: relațiile cu Rusia s-au deteriorat iremediabil.

Lecție pentru China: Ucraina de astăzi nu este Taiwanul de mâine 

Strategii militari chinezi nu cred în ambiguitatea strategică a SUA în privința Taiwanului, mizând pe faptul că SUA va interveni pe modelul Ucrainei. Beijingul a înțeles că sancțiunile deși dure sunt săbii cu două tăișuri. A doua mare economie a lumii își face calcului că represaliile economice și diplomatice în combinație cu blocada militară și amenințarea nucleară vor pune majoritatea poverii pe inamic (SUA).

Lecție pentru factorii de decizie din Orientul Mijlociu: America va face întotdeauna ceea ce trebuie, dar numai după ce epuizează toate alternativele

Partenerii și aliații SUA au fost adesea frustrați de inconsecvența și lipsa de reacție a SUA, inclusiv mai recent liderii Emiratelor Arabe Unite și Arabiei Saudite. Însă răspunsul solid al administrației Biden la invadarea Ucrainei a dovedit încă o dată că te poți baza pe America în contextul unei crize pe scară largă.

Lecție pentru Germania și aliații săi: profitați de acest moment pentru o inversare strategică 

Cea mai puternică economie a Europei a fost trezită abrupt din reticența sa militară, inerția sa energetică și detașarea sa strategică. Vulnerabilă dintr-odată la șantajul energetic al Rusiei și incapabilă inițial să ajute cu arme Ucraina și să se alăture eforturilor NATO, a suferit o înfrângere importantă de imagine.

SUA și aliații europeni ar trebui să profite de actuala criza existențială a Germaniei ca oportunitate de resetare a țării drept partener strategic: de pildă în apărarea flancului estic al NATO, tranziție energetică, reducerea monopolului economic și tehnologic. Germania își poate asuma treptat un rol de lider în îndeplinirea obiectivelor euro-atlantice.

Știri Externe



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite