Zahărul şi cancerul. Există vreo legătură?
0Zahărul creşte sau nu riscul de cancer? Am dori un răspuns clar, dar oamenii de ştiinţă nu par să se pună de acord. Până când aceştia se vor hotărî, cel mai bine este să reducem pe cât posibil cantitatea de zahăr din dietă.
Auzim foarte des că zahărul produce cancer sau îl face să se dezvolte mai repede. Într-un anumit fel, acest lucru are sens. Fiecare celulă a corpului utilizează glucoza din sânge pentru a face energie. Dar celulele canceroase utilizează de 200 de ori mai mult zahăr decât cele normale. Tumorile care se dezvoltă în micile celule scuamoase din plămâni folosesc chiar şi mai multă glucoză având nevoie de cantităţi uriaşe pentru a creşte.
Cea mai mare cantitate de zahăr provine din alimentaţie. Şi nu doar din deserturile siropoase sau din ciocolata albă. Zahăr înseamnă şi fructoza din fructe; glucoza din vegetale; lactoza din produsele lactate şi carbohidraţii din pâine, paste sau orez.
Ce se întâmplă dacă eliminăm toate aceste alimente din dietă? Putem încetini sau stopa astfel formarea sau dezvoltarea cancerului?
Până în acest moment, nu sunt prea multe dovezi potrivit cărora dieta săracă în zahăr sau în carbohidraţi reduce riscul de cancer. Cu o singură excepţie: în cancerul de esofag. Un studiu recent arată că zahărul şi îndulcitorii din băuturi poate creşte riscul în acest tip de cancer cu circa 70% sau chiar mai mult, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com.
Obezitatea e de vină?
Mulţi dintre experţi, inclusiv de la Societatea Americană a Cancerului şi Institutul Naţional al Cancerului sunt de părere că zahărul nu creşte riscul de cancer. Ei spun că adevărata problemă este obezitatea. Celulele grase eliberează proteine inflamatorii numite adipokine. Acestea pot distruge ADN-ul şi produce tumori. Mai multe celule grase înseamnă mai multe proteine de acest fel în organism.
Kilogramele în plus şi obezitatea ne expun la risc în 13 tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân, de ficat şi de colon.
Zahărul e de vină?
Alţi experţi susţin însă că zahărul este un inductor al cancerului. Un astfel de cercetător este dr. Lewis Cantley, directorul Meyer Cancer Center de la Weill Cornell Medicine, New York.
Cantley consideră că anumite tipuri de cancere încep cu niveluri înalte de insulină, un hormon care controlează cantitatea de zahăr din sânge. Acesta nu mănâncă niciun fel de zahăr pentru că este de părere că legătura dintre zahăr şi cancer este clară.
Ce ar trebui să mâncăm?
Dar, chiar şi atunci când nu considerăm că zahărul este responsabil de apariţia cancerului este o idee bună să mâncăm mai puţin.
Cantley susţine că americanii consumă foarte mult zahăr - 22 de linguriţe în fiecare zi -, din acest motiv au niveluri înalte de insulină şi risc crescut de cancer.
De aceeaşi părere este şi dr. Peiying Yang, cercetător şi profesor asociat la Anderson Cancer Center, Houston. „Reducând cantitatea de zahăr de toate tipurile reducem şi riscul de cancer.“
Specialistul a mărturisit că, foarte des, este întrebată dacă este bine ca oamenii să mănânce fructe, de vreme ce acestea sunt bogate în fructoză. „Fireşte că este bine să se consume fructe, ca parte a unei diete normale. Dar legumele ar trebui să fie în cantitate mai mare decât fructele. Dacă trebuie să consumăm cinci porţii de fructe şi legume în fiecare zi, atunci trei porţii ar trebui să fie alcătuite în mod obligatoriu din legume.“
Poate fi dificil să renunţăm la tot zahărul din dietă. Mai ales că el este ascuns şi acolo unde nu ne aşteptăm, precum în sosul de salată, în iaurt, în cereale sau pâine, şi nici măcar nu este inscripţionat pe eticheta produsului. Există mai mult de 60 de denumiri pentru zahărul adăugat, de la maltoză, dextroză, sucroză etc. Cantităţi importante se ascund şi în miere, melasă, în nectarul de fructe, orez, siropul de arţar.
Poate suna mai bine decât zahărul, dar pentru organism, aceste substanţe sunt acelaşi lucru.