Zahărul accelerează cariile dentare. Recomandările specialiştilor pentru perioada Sărbătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna decembrie vine cu mese îmbelşugate şi cu dulciuri mai ales - cozonaci, checuri, torturi, bomboane pentru pom şi alte bunătăţi care au în comun zahărul, unul dintre cei mai cunoscuţi inamici ai sănătăţii dinţilor. De pe masa de Crăciun nu vor lipsi nici sucurile, vinul fiert şi şampania.

Dulciurile sunt pasiunea celor mici, dar nu numai a lor. Iar perioada Sărbătorilor e cea mai bogată în cozonaci, torturi, placinte, bomboane, sucuri, toate fiind bogate în zahăr.  

Împreună cu bacteriile din cavitatea orală, zahărul produce acizi care distrug smalţul dinţilor, ducând la apariţia cariilor. Doar că nu mai avem timp să ne gândim şi la asta de Sărbători, deşi poate ar trebui.

Dacă durerile, sensibilitatea dentară sau modificările de culoare a dinţilor sunt semne clare că se impune un consult la medicul stomatolog, specialiştii vorbesc şi despre un alt pericol dificil de detectat: „Cariile interdentare sunt coşmarul oricărui doctor. Se dezvoltă între dinţi, uneori foarte rapid. Ele apar după o perioadă de consum intens de alimente cariogene  - dulciuri, sucuri, glucide rapide, cum ar fi Sărbătorile şi afectează rapid unul sau doi dinţi. Pentru că se găsesc în zone nu tocmai accesibile, sunt foarte dificil de detectat cu ochiul liber, motiv pentru care mai sunt denumite şi carii invizibile. Totuşi, ele sapă în profunzime, iar de multe ori este prea târziu ca să mai salvăm dintele. De aici, pot apărea, pe termen lung, tot felul de anomalii dentare. Să nu uităm că Sărbătorile de iarnă la noi durează peste două săptămâni, timp în care la fiecare masă se consumă desert, deci de mai multe ori pe zi se ia câte o doză considerabilă de zahăr, sub diferite forme. De obicei, după Sărbători, avem cei mai mulţi pacienţi, care reclamă diferite dureri, moment în care constatăm şi efecte ale obiceiurilor vicioase precum: înghesuiri dentare ori spaţii rezultate din diferite extracţii ale dinţilor cariaţi, ori început de paradontoză. Doi din patru pacienţi vin cu astfel de probleme după Sărbători”, avertizează dr. Anca Oltean, medic primar ortodonţie şi estetică dento-facială.

Recomandări pentru sănătatea dinţilor

Aceste atenţionări nu ar trebui să ne ştirbească zâmbetul. Din contră. Este suficient să urmaţi câteva sfaturi pentru sărbători cu adevărat fericite, cu dinţi sănătoşi, dar şi cu un stomac mulţumit.

Astfel, pentru a preveni apariţia cariilor vizibile şi mai puţin vizibile, este necesar periajul dentar după fiecare masă, pentru înlăturarea plăcii bacteriene, mai ales dacă am mâncat desert ori am băut alcool. Periajul de seară şi curăţarea interdentară cu aţă dentară au un rol foarte important în prevenirea apariţiei cariilor interdentae.

Dacă la prânz nu avem posibilitatea periajului, se recomandă clătirea dinţilor imediat după masă, pentru înlăturarea resturilor alimentare şi prevenirea depunerii zahărului; consumarea unui fruct de consistenţă mai tare la desert  - un măr, o pară - care are un rol foarte important în curaţarea plăcii bacteriene de pe dinţi.

Acizii produşi de zahărul din alimente în combinaţie cu bacteriile din cavitatea orală atacă dinţii în primele 20 de minute după masă. Tocmai de aceea, este importantă curăţarea dinţilor imediat după ce am terminat de mâncat.

Clătirea cu o apă de gură este un ultim pas pentru o igienă corespunzătoare. Ea are rolul de a înlătura bacteriile existente pe mucoase, care prin periaj nu pot fi îndepărtate.

Duşul bucal sau air-floss-ul este una dintre tehnicile prea puţin utilizate, dar şi foarte eficiente. Poate fi chiar un cadou util de Sărbători.


 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite