Vorbirea mai multor limbi străine poate amâna debutul demenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vorbirea mai multor limbi străine poate amâna debutul demenţei. FOTO: Shutterstck
Vorbirea mai multor limbi străine poate amâna debutul demenţei. FOTO: Shutterstck

Cei care vorbesc cel puţin o limbă străină au şanse mai mari de a întârzia debutul apariţiei mai multor forme de demenţă, faţă de persoanele care-şi cunosc doar limba maternă, anunţă un nou studiu, potrivit celor de la Huffington Post.

Oamenii de ştiinţă au investigat în India 648 de pacienţi, cu o vârstă medie de 60 de ani, care suferă de mai multe tipuri de demenţă, printre care şi Alzheimer, studiul aratând că în cazul celor vorbesc cel puţin două limbi instalarea afecţiunilor neurologice debutează mult mai târziu.

În cazul celor care vorbesc cel puţin o limbă străină sau mai multe, studiul a demonstrat că debutul demenţei se face cu circa 4,5 ani mai târziu decât în cazul celor care cunosc o singură limbă.

„Când vorbim mai mult de o singură limbă punem în funcţiune zonele creierului dedicate funcţiilor de execuţie şi atenţie”, precizează autorul studiului, Suvarna Alladi, din cadrul Institutului de Ştiinţe Medicale Nizam.

De asemenea, alte studii au arătat o legătură puternică între cunoaşterea mai multor limbi străine şi amânarea debutului afecţiunilor neurologice severe. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă canadieni în 2011 a demonstrat că posibilitatea de a discuta alternativ în două limbi ajută creierul să îşi construiască o „rezervă cognitivă”.

Descoperirile studiului recent sunt importante şi din perspectiva faptului că cercetarea a inclus şi 15 participanţi care erau analfabeţi, arătând din acest punct de vedere că nivelul educaţiei nu are un efect direct asupra beneficiilor pozitive ale persoanelor bilingve.

„Aceste rezultate oferă dovezi puternice asupra efectului protector pe care îl are bilingvismul împotriva demenţei, mai ales într-o populaţie foarte diferită de cele studiate până în prezent, în ceea ce priveşte etnia, cultura şi modelele de utilizare a limbii”, a mai spus Suvarna Alladi.


Citeşte şi:

Aproximativ 500.000 de români suferă de boala uitării. Alzheimerul apare în jurul vârstei de 70 - 80 de ani

Aproape 500.000 de români sunt diagnosticaţi cu boala Alzheimer, afecţiune cunoscută şi ca boala uitării. În cazul acestei patologii, incidenţa şi prevalenţa cresc puternic odată cu vârsta.

Ce se întâmplă în creier când trebuie să faci o alegere

Dacă ţi s-ar oferi o pungă de cartofi prăjiţi astăzi sau o cutie de bomboane de ciocolată săptămâna viitoare, ce ai alege? Oamenii de ştiinţă sunt interesaţi de ce se întâmplă în creier atunci când trebuie să alegi între o recompensă imediată şi una viitoare, mai ales dacă cea viitoare pare mult mai plăcută.

Patru metode prin care să-ţi menţii mintea ageră odată cu înaintarea în vârstă

Odată cu înaintarea în vârstă, problemele de zi cu zi devin din ce în ce mai apăsătoare, iar mintea nu mai funcţionează la fel de bine ca în trecut. Sănătatea mintală este foarte importantă, mai ales la vârste înaintate, protejarea ei fiind foarte importantă. Dar cum poţi să te asiguri că mintea ta rămâne ageră pe măsură ce îmbătrâneşti?

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite