Semne că eşti claustrofob: transpiri abundent şi tremuri când eşti înconjurat de oameni în spaţii înguste
0
Semne că eşti claustrofob. Claustrofobia este o problemă psihică ce se manifestă printr-o frică iraţională şi de mare intensitate faţă de spaţiile închise şi înguste, cum ar fi liftul, avionul, maşina sau trenurile.
Potrivit studiilor de specialitate, nu mai puţin de 10% din populaţia lumii suferă de această tulburare psihică.
Claustrofobii se pot distinge uşor printre alte persoane deoarece sunt mai tot timpul neliniştiţi şi se uită obsesiv în jur.
Din păcate, cauzele claustrofobiei nu se cunosc, însă specialiştii sunt de părere că persoanele care suferă de atacuri de panică sunt mai predispuse să dezvolte în timp şi claustrofobie. De asemenea, claustrofobia poate avea drept posibilă cauză o traumă din copilărie, în special dacă ai locuit în spaţii mici, neaerisite şi fără intimitate.
Semne că eşti claustrofob
Printre manifestările care pot ascunde claustrofobia enumerăm:
- Transpiraţia abundentă, pulsul accelerat, tremuratul mâinilor şi al picioarelor în spaţii mici, cu multe persoane în jur;
- Apariţia atacului de panică înainte sau după intrarea într-o încăpere îngustă, cum ar fi liftul;
- Senzaţia de greaţă şi de sufocare atunci când eşti prins într-o mulţime de oameni;
- Greutate în respiraţie şi apariţia hipertensiunii;
- Dureri de cap apărute brusc, fix în momentul în care intri într-o încăpere îngustă.
Tratamentul claustrofobiei nu este unul standard, existând la momentul actual mai multe proceduri care pot fi aplicate, în funcţie se gravitatea situaţiei. Sub nicio formă nu este recomandat tratamentul prin înfruntarea fricii, cum ar fi de exemplu mersul voluntar în astfel de spaţii mici în încercarea de a trece peste această problemă. Această metodă poate duce la agravarea bolii, susţin psihoterapeuţii.
În schimb, claustrofobia se tratează întocmai ca orice altă boală anxioasă, cu anumite medicamente, terapi comportamentale, hipnoză, psihoterapie, consiliere şi programe speciale pentru bolnavii de fobii, doar sub supravegherea constantă a medicilor specialişti.