Beneficiile șofranului. Îmbunătățește somnul și poate fi de ajutor în tratamentul depresiei

0
Publicat:

Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai scumpe condimente din lume, șofranul are și numeroase beneficii asupra sănătății. Iată care sunt, conform Health

Șofran
Șofranul este bogat în substanțe antiinflamatorii și antioxidante. Foto: Arhivă

Bogat în substanțe antiinflamatori și antioxidante 

Șofranul este bogat în substanțe antiinflamatorii și antioxidante, inclusiv carotenoizi precum crocin, pirocrocin și crocetină, dar și în safranal. S-a demonstrat că aceste substanțe au proprietăți antioxidante și antiinflamatorii puternice. 

Cercetările sugerează că un consum regulat de șofran poate contribui la reducerea inflamației. 

Poate îmbunătăți somnul 

Cercetările sugerează că substanțele active care se găsesc în șofran au proprietăți de inducere a somnului și pot avea un efect benefic asupra calității și duratei somnului. 

Potrivit unei analize recente care a inclus cinci studii și 379 de participanți, s-a constatat că tratamentele care conțin șofran sau substanțele sale active, inclusiv crocin, au contribuit la îmbunătățirea somnului. 

Oamenii de știință au sugerat că șofranul poate contribui la îmbunătățirea somnului prin creșterea nivelului de melatonină și prin faptul că acționează asupra anumitor receptori din creier pentru a îmbunătăți calitatea somnului. 

Cu toate că aceste rezultate sunt promițătoare, sunt necesare mai multe studii cu privire la efectele șofranului asupra somnului. 

Poate fi benefic pentru sănătatea mintală 

Șofranul s-a dovedit a fi un tratament promițător pentru tulburările de sănătate mintală, inclusiv pentru anxietate și depresie. O analiză a 23 de studii a arătat că, în comparație cu tratamentele placebo, cele pe bază de șofran au avut un efect semnificativ asupra simptomelor specifice depresiei și anxietății. 

De asemenea, analiza a indicat că șofranul a avut efecte similare asupra simptomelor depresiei cu cele ale medicamentelor antidepresive. Cu toate acestea, sunt necesare studii suplimentare. 

Te poate proteja de afecțiunile oculare 

Unele studii sugerează că șofranul ar putea fi benefic pentru persoanele care suferă de afecțiuni oculare, cum ar fi degenerescența maculară legată de vârstă. 

S-a demonstrat că suplimentele pe bază de șofran reduc presiunea oculară la persoanele cu glaucom, o afecțiune caracterizată prin creșterea presiunii intraoculare, care deteriorează nervul optic și provoacă pierderea vederii. 

Ar putea îmbunătăți sănătatea inimii 

O analiză a 19 studii a arătat că tratamentele pe bază de șofran au redus semnificativ nivelul de zahăr din sânge și tensiunea arterială diastolică, precum și nivelurile de colesterol total și de colesterol LDL, în comparație cu tratamentele de control. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite