Ce se petrece în mintea şi sufletul unei persoane chinuite de gelozie: situaţia în care este cel mai greu să-i câştigi încrederea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În anumite cazuri, în spatele geloziei se află comportamente preluate din familie. Foarte posibil, partenerul a trăit într-o familie în care scenele de gelozie erau obişnuite, explică psihologul Richard E. Toney. FOTO espreso.rs
În anumite cazuri, în spatele geloziei se află comportamente preluate din familie. Foarte posibil, partenerul a trăit într-o familie în care scenele de gelozie erau obişnuite, explică psihologul Richard E. Toney. FOTO espreso.rs

Gelozia poate să destrame o relaţie de cuplu, transformând iubirea într-un permanent motiv de nesiguranţă şi suferinţă. Persoanele extrem de geloase au însă o istorie personală pe care partenerii de viaţă trebuie să o înţeleagă pentru a reuşi să le rămână alături şi să încerce să rezolve o situaţie care poate să pară fără ieşire, sunt de părere psihologii specializaţi în probleme de cuplu.

Nu are încredere în propria persoană

“Unele persoane sunt extrem de geloase din cauza sentimentului de insecuritate cu care trăiesc în permanenţă. Poate din cauză că au fost înşelaţi în relaţiile anterioare sau au fost împreună cu o persoană care i-a făcut să nu mai aibă încredere în ceilalţi. Nu este vina ta că nu are încredere în nimeni, dar ce poţi să faci este să-l ajuţi să-şi recapete încrederea”, a explicat psihoterapeutul specializat în relaţii de cuplu Richard E. Toney. 

Asta înseamnă să faci ceea ce spui că vei face şi să fii cât mai onest posibil, pentru ca astfel să-şi recâştige încrederea în oameni. Dacă este suspicios şi după o perioadă lungă în care nu i s-a oferit niciun motiv ca să fie gelos, atunci este nevoie de o discuţie serioasă cu partenerul, recomandă specialistul.

Gelozia a fost învăţată în familie

În anumite cazuri, în spatele geloziei se află comportamente preluate din familie. Foarte posibil, partenerul a trăit într-o familie în care scenele de gelozie erau obişnuite, explică psihologul Richard E. Toney. „Poate că în copilărie a înţeles că oamenii apropiaţi îţi pot înşela încrederea aşa că modelul lor de ataşament vine la pachet cu anxietatea”, a precizat psihoterapeutul. 

Din păcate, în astfel de cazuri, gelozia este atât de adânc înrădăcinată încât este greu să-i schimbi felul de a fi şi să-i câştigi încrederea. O astfel de persoană va fi geloasă şi dacă nu i se dau motive. Deşi este foarte greu, trebuie să i se atragă atenţia cu blândeţe că o astfel de relaţie nu va putea rezista în timp. Ţine până la urmă de dorinţa şi de puterea persoanei chinuite de gelozie de a se schimba, punctează acesta.  

Au nevoie de dovezi că pot avea încredere

Unele persoane îşi pot rezolva problema geloziei atunci când stabilesc de comun acord cu partenerii că au nevoie ca aceştia să le spună unde se duc atunci când nu sunt împreună, în compania cui se află, să fie sunaţi mai des sau să le cunoască mai bine prietenii. „Chiar dacă nu o să pară soluţia ideală şi celălalt partener ar putea să se simtă controlat, o persoană geloasă poate ajunge astfel să aibă încredere în iubitul sau iubita sa”, este de părere psihologul.

Gelozia este o modalitate de a se proteja

Gelozia este mereu bazată pe nesiguranţă, lipsă de încredere sau nevoia de control. În acelaşi timp, gelozia este o formă de protecţie pentru o persoană care consideră că dacă este extrem de atentă şi informată referitor la tot ceea ce face partenerul lor, atunci va reuşi să prevină lucrurile neplăcute în relaţie, care ar putea să o facă să sufere. „Bineînţeles, acest mod de a gândi nu este realist, nu are cum să funcţioneze şi adesea creează situaţii tensionate care au exact efectul contrar dorinţei lor. Gelozia poate fi ţinută în frâu, dar cu condiţia ca ambii parteneri să depună eforturi în acest sens, fără reproşuri”, spune psihologul american.

Le este teamă

Uneori, gelozia este o consecinţă a lipsei de sinceritate în cuplu. Partenerii care nu au curajul sau nu-i pot spune partenerului de cuplu ceea ce îşi doresc de la relaţie, ajung adesea să fie măcinaţi emoţional de o mulţime de griji. Psihoterapeutul este de părere că numai o discuţie sinceră între parteneri, în care fiecare să spună ce aşteptări are, ar putea să pună capăt neliniştilor şi să-i facă să se simtă în siguranţă.


 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite