Ce se ascunde dincolo de „obrăznicia” copiilor: greşeli majore făcute de părinţi în dorinţa de a corecta 6 comportamente care îi scot din sărite

În primii ani de viaţă ai copilului aparentele obrăznicii trebuie descifrate în alt mod de părinţii enervaţi, jenaţi, frustraţi şi puşi în situaţii dificile de anumite comportamente prezentate de marea majoritate a copiilor. FOTO magicmaman.com

„A greşi e omeneşte”, iată o afirmaţie de care părinţii uită adesea în relaţia cu copiii lor şi ajung să critice sau să considere obrăznicie comportamente ale celor mici care sunt, de fapt, etape ale dezvoltării personalităţii lor. Tocmai de aceea, un psiholog specializat în educaţia copiilor a „tradus” ce se ascunde dincolo de aceste obiceiuri care îi scot din sărite pe adulţi.

„Nu desena pe perete!”, „Nu te băga în noroi”, „Nu poţi să ieşi din casă îmbrăcat în halul ăsta”, „Cum îndrăzneşti să mă contrazici?”, iată numai câteva dintre comportamentele pe care părinţii le critică în mod constant şi încearcă să le împiedice, adesea cu ajutorul pedepselor, în relaţia cu copiii lor. 

Deşi primul impuls al adultului este să oprească astfel de comportamente observate la copilul său, considerând că sunt greşite, acestea sunt de cele mai multe ori modalităţi prin care copilul arată în primii ani de viaţă că este curios, îşi exersează şi îşi dezvoltă gândirea şi îşi testează limitele, îşi câştigă indepdendenţa, cu alte cuvinte îşi conturează personalitatea.

Consilierul în parenting Kathryn Brown Ramsperger atrage atenţia că în primii ani de viaţă ai copilului aparentele obrăznicii trebuie descifrate în alt mod de părinţii enervaţi, jenaţi, frustraţi şi puşi în situaţii dificile de anumite comportamente prezentate de marea majoritate a copiilor.

Copiii învaţă din experienţele de care au parte mai mult decât ne-am închipui, chiar dacă sunt greşeli sau atitudini care par lipsite de respect faţă de părinte la prima vedere. Psihoterapeutul american a trecut în revistă şase dintre comportamentele care îi scot din sărite pe părinţi, dar care trebuie înţelese şi dintr-o altă perspectivă şi tratate în consecinţă:

1. Se murdăresc din cap până-n picioare 

Mulţi copii au tendinţa să deseneze pe pereţi sau oriunde apucă, să intre fix în balta cu noroi în care li se atrage atenţia că nu trebuie să calce, să-şi arunce pantofii cât colo şi să meargă în picioarele goale, în ciuda faptului că părinţii se dau peste cap să împiedice astfel de abateri comportamentale. Totuşi, exact acesta este modul în care copiii descoperă, experimentează, învaţă, îşi dezvoltă imaginaţia şi creativitatea la această vârstă. Iar studiile au arătat că aceste momente de pură fericire pentru copii au darul de a creşte nivelul de serotonină din organism, deci de a relaxa, îmbunătăţesc imunitatea şi îi ajută să-şi regleze funcţiile somnului.

Soluţia recomandată părinţilor este să-i lase să se manifeste liber cât mai mult posibil la această vârstă, atâta timp cât ceea ce fac nu este periculos în vreun fel pentru ei, chiar dacă asta înseamnă să-i lase să picteze pereţii sau să se bage în noroi. „Zugrăviţi pereţii cu vopsea rezistentă la murdărie sau lavabilă, puneţi foi de hârtie sau creaţi zone în care copiii pot desena nestingheriţi. Până şi adolescenţii simt nevoia să-şi decoreze pereţii cu postere şi să-şi exprime în acest fel creativitatea şi personalitatea. De ce nu ar face asta şi un copil de 3 sau 4 ani? Atunci când părinţii îi ceartă sau le interzic în mod repetat astfel de comportamente, ei înţeleg că nu le este apreciată munca”, atrage agenţia psihoterapeutul.

2. Se îmbracă ciudat

Stilul vestimentar al copilului este o altă modalitate prin care acesta încearcă să exprime cine este, chiar dacă părinţii vor fi îngroziţi la ideea de a-l lăsa să meargă îmbrăcat la grădiniţă sau la şcoală aşa cum a ales el. Uneori este important să le permitem să se îmbrace cum doresc, atâta timp cât este decent.

3. Iau şi note proaste la şcoală

Atunci când copiii nu reuşesc să se ridice la aşteptările părinţilor şi vin acasă şi cu note proaste, automat sunt consideraţi leneşi sau li se spune că nu încearcă suficient de mult, ba chiar părinţii ajung să se implice în asemenea măsură încât le fac ei temele pentru acasă. Teama aceasta a părinţilor de note sau calificative mici primite la şcoală îi transformă pe copii în persoane temătoare la rândul lor, care nu mai au curajul să se implice în ceea ce fac pentru că înţeleg că nu se pot descurca la fel de bine singuri. Copiii devin mai încrezători atunci când văd că pot duce şi singuri la capăt anumite provocări, dar asta cu condiţia ca părinţii să nu mai facă un capăt de ţară atunci când sunt dezamăgiţi de rezultate. Îndrumaţi-i şi arătaţi-le cum să se descurce mai bine data viitoare.

4. Le răspund părinţilor şi încearcă să-şi impună punctul de vedere

Părinţii au tendinţa de a-şi impune întotdeauna părerile în faţa copiilor, până şi în cele mai mici aspecte, şi consideră că riposta copilului este o dovadă de obrăznicie, care este pedepsită. Totuşi, nu fiecare situaţie în care copilul le răspunde părinţilor altfel decât fiind obedient trebuie considerată o lispă de respect. Copiii au nevoie să-şi formeze propriile opinii şi să-şi testeze părerile în relaţia cu persoanele pe care le cunosc cel mai bine şi alături de care se simt cel mai în siguranţă. Aşa că nu le retezaţi din start orice argument care nu vă este pe plac şi încercaţi să le răspundeţi cu multă răbdare, pentru că aşa vor căpăta mai multă încredere îi ei, vor învăţa să-şi impună punctul de vedere în relaţiile cu ceilalţi şi îşi vor dezvolta gândirea analitică. În timp, vor deveni adulţi care nu se vor lăsa atât de uşor influenţaţi de cei din jur.

5. Imită alţi copii

Copiii, ca şi adulţii, încearcă să se integreze într-un grup pe măsură ce cresc, iar acesta este un lucru benefic. Bineînţeles, contează grupul de prieteni pe care şi-l fac şi comportamentele pe care le învaţă (pentru că cele periculoase trebuie prevenite şi evitate). Părinţii trebuie să se intereseze în legătură cu grupul de prieteni al copilului, dar intereacţiunea într-un grup îi ajută să facă alegeri şi să înţeleagă consecinţele directe şi uneori imediate ale deciziilor pe care le iau mai bine decât sunt pregătiţi să accepte mulţi părinţi.

6. Uneori se dau bătuţi şi renunţă la ceea ce trebuie să facă  

Pentru că deţin puterea în relaţia cu copilul şi ştiu ce este mai bine pentru el, părinţii au tendinţa să ignore abilităţile reale ale copilului şi să-i impună practicarea unui anumit sport, ba chiar aleg profilul liceului pe care îl va urma. Copiii nu pot fi obligaţi să fie pasionaţi de ceea ce-şi doresc părinţii şi atunci când este evident că le displace o activitate sau o materie, ar trebui consultaţi în legătură cu motivele pentru care detestă respectiva activitate şi întrebaţi ce alte domenii îi interesează. A renunţa nu echivalează mereu cu a fi slab sau incapabil, ci a admite că poate nu am ales cea mai bună cale şi că o schimbare este binevenită.