A doua şansă la fericire

Ce faci dacă te-ai căsătorit, dar n-a durat? Cum procedezi ca în al doilea mariaj să nu repeţi greşelile din primul şi să nu atribui actualului partener păcatele fostului? Dar dacă persoana iubită a decedat, cum eviţi să te condamni la singurătate, idealizând-o?

„«Nu voi mai găsi pe nimeni ca mama ta», mi-a spus tatăl meu când l-am întrebat de ce nu încearcă să-şi refacă viaţa, dacă tot se plânge de singurătate“, povesteşte Georgiana (34 de ani, din Bucureşti).

În urmă cu patru ani, mama acesteia a descoperit că are cancer în fază terminală. După deces, Georgiana şi tatăl ei au locuit împreună, încercând să se consoleze unul pe altul.

„Când s-a împlinit un an de la moartea mamei, am fost cu tatăl meu la cimitir, după care m-a invitat la restaurantul lor preferat pentru o discuţie. Atunci m-a anunţat că s-a hotărât să vindem casa familiei pentru că sunt prea multe amintiri“, spune Georgiana.

După ce au vândut casa în care au locuit peste 30 de ani, s-au mutat în alt cartier, dar fiecare în altă locuinţă. Motivul, tatăl Georgianei a decis că ea îşi va vedea de viaţă mai bine dacă nu-l are mereu în grijă.
Între timp, aceasta s-a căsătorit şi aşteaptă un copil, în vreme ce tatăl ei a hotărât să se pensioneze pentru a o ajuta.

Căsătorie la cererea copilului

Sanda are 63 de ani şi locuieşte în Sibiu. Ea a fost căsătorită de două ori. Primul soţ a murit după numai patru ani de căsătorie, lăsând-o cu un copil de 10 luni.

„Deşi mi-a fost foarte greu, am încercat să nu plâng niciodată în prezenţa lui Bogdan. Mă «păstram» pentru când adormea“, spune femeia.

Când Bogdan avea 3 ani, la insistenţele prietenilor, Sanda a început să se vadă cu un coleg de muncă.

„Doru era divorţat, fără copii, şi tocmai din acest motiv îşi dorea să se recăsătorească. Mie îmi părea împosibil să mai găsesc pe cineva cu care să-mi împart viaţa, pentru că nu credeam că există o persoană potrivită să-mi crească fiul“, povesteşte Sanda.

Dar tocmai copilul a determinat-o să se răzgândească. „Într-o zi, am mers cu Bogdan la aniversarea unei verişoare de-a lui. Printre adulţii invitaţi se afla şi Doru. La un moment dat, Bogdan s-a oprit din joacă, s-a dus la Doru şi l-a întrebat dacă nu vrea să fie tatăl lui. A fost un moment în care toţi adulţii au amuţit, iar eu am realizat că fiul meu are nevoie de un tată, aşa că m-am recăsătorit“, spune Sanda.

Rolul de bunic, preferat celui de soţ

Psihologul Oana Tudor, de la clinica Psyevolution, din Bucureşti, are două ipoteze despre povestea Sandei. Fie copilul a auzit-o pe mamă discutând despre acest lucru, fie mama i-a transmis inconştient această nevoie a ei. „Important este ca o mamă aflată în această situaţie să îşi conştientizeze nevoile şi să accepte în primul rând că ea are nevoie de ajutor în creşterea copilului şi să îşi asume acest lucru“, spune specialistul.

Despre situaţia în care se află tatăl Georgianei, psihoterapeutul Viorel Nedelcu, de la Centrul de tratare a depresiei Bellanima, din Bucureşti, crede că „fiica simte, în mod firesc, că nu îşi poate asuma umplerea acelui gol, pentru că ea se află în alt context de viaţă şi astfel îşi împinge tatăl către o nouă relaţie, care ar putea rezolva rezonabil problema singurătăţii“.

În viziunea psihologului, o pierdere la o vârstă înaintată este irecuperabilă pentru că după o relaţie de-o viaţă, sentimentul de ataşament este atât de puternic, încât este dificil să accepţi pe altcineva nou în viaţa ta. Într-un fel, poate fi resimţit ca echivalentul unei trădări şi ca o pătare a memoriei celui care nu mai este.

„La o vârstă atât de înaintată este foarte greu să te acomodezi unui context nou de relaţie şi de viaţă. Ar presupune obiceiuri noi, ritmuri şi stiluri diferite de viaţă, lipsa unor perspective pe termen foarte lung. Găsirea unui nou partener de viaţă poate fi o soluţie, dar acest lucru se întâmplă foarte rar (din motivele enumerate). De obicei, persoanele aflate în această situaţie aleg să se dedice rolului de bunic sau încearcă să se facă utile propriilor copii“, spune Nedelcu.

Asimilarea finalului

Cât de mult contează modul în care se termină o căsnicie – divorţ sau decesul unuia dintre parteneri – pentru o viitoare relaţie de succes?

Psihologul Viorel Nedelcu este de părere că finalul relaţiei anterioare este „definitoriu“. „Pierderea partenerului printr-un deces este ireparabilă. Doliul după pierderea partenerului de viaţă atrage după sine trăiri foarte intense de la şoc, teamă, durere, singurătate, confuzie, vinovăţie, până la acceptarea unui nou început“, spune psihologul.

După despărţire sunt persoane care preferă să stea o vreme singure, să li se vindece rănile, şi persoane care se aruncă imediat într-o altă relaţie, aplicând zicala „cui pe cui se scoate“. Oare care metodă este mai bună pentru a avea parte de o relaţie funcţională?

„Şi după un divorţ este necesară trăirea unei perioade minime de doliu. Este nevoie de un timp pornind de la câteva luni până la un an pentru trăirea doliului după relaţia anterioară. Este o perioadă care oferă posibilitatea de lămurire, de regăsire interioară, mai ales că un divorţ aduce multe schimbări în lumea internă“, spune Nedelcu.

Pe de altă parte, Oana Tudor crede că este mai important „cum se reface persoana după despărţire, fie că este divorţ sau deces. Este necesar să se treacă prin fiecare etapă a separării şi să lase durerea să iasă ca să se poată merge mai departe“.

Căsătorii după acelaşi tipar

Dacă o persoană are deja la activ o căsătorie care nu a funcţionat, cât de uşor sau cât de curând va mai dori ea să repete istoria? Care sunt şansele de reuşită ale acestei a doua căsătorii?

Speranţele, aşteptările şi investiţiile afective sunt canalizate în direcţia şi în efortul de a nu repeta scenariul din prima căsătorie, dar acestea se întâlnesc cu realitatea exigentă care arată că există o probabilitate de până la 60% ca a doua căsnicie să aibă un destin similar cu prima,

spune psihologul Viorel Nedelcu.

Cum influenţează situaţia dacă ambii parteneri au mai fost căsătoriţi sau dacă doar unul dintre ei a mai trecut prin această situaţie?

„Dacă ambii au mai fost căsătoriţi se poate presupune că experienţa de viaţă şi maturitatea îşi spun cuvântul. Sunt mult mai responsabili, mai implicaţi şi mult mai prudenţi, fiind conştienţi că anumite aspecte trebuie evitate, iar unele greşeli nu trebuie să fie repetate. Suplimentar, fiind într-o altă etapă de viaţă comparativ cu prima căsătorie, se adaugă presiunea de a nu eşua pentru că, pe de o parte este un eşec personal dificil de gestionat, iar pe de altă parte, asta înseamnă singurătate“, spune psihologul.

Oana Tudor crede că „dacă amândoi au mai fost căsătoriţi le poate fi de ajutor, deoarece îşi pot împărtăşi experienţele, pot să afle şi să conştientizeze ce anume nu a mers în căsniciile anterioare şi să găsească noi soluţii pentru a face acest mariaj să funcţioneze. Dacă doar unul dintre ei a mai fost căsătorit, poate împărtăşi experienţa cu noul partener şi îi poate răspunde acestuia la întrebarile pe care le are“.

Cum eviţi capcanele trecutului

Cele mai mari temeri ale unei persoane care a ieşit dintr-o căsătorie sunt să nu repete greşelile din prima şi să nu-i atribuie actualului partener păcatele fostului.

„Dacă ai conştientizat greşelile făcute în prima căsnicie, este până la urmă o chestiune de alegere în a le repeta sau nu“, crede psihoterapeutul Viorel Nedelcu. „Pot fi evitate greşelile făcute în precedentul mariaj printr-o comunicare deschisă între cei doi parteneri, care să acopere de la aspecte legate de lucrurile foarte mărunte, casnice, până la aspecte financiare sau de familie foarte serioase. A discuta deschis despre lucruri care contează are ca rezultat consolidarea unor legături emoţionale care susţin în cele din urmă relaţia“, spune specialistul.

Oana Tudor îi îndeamnă pe cei care au trecut prin experienţa unei prime casătorii să aibă curajul să-şi analizeze fosta relaţie de cuplu. „Să conştientizeză ce a mers bine, ce a mers mai puţin bine, unde şi când s-a produs ruptura, pentru a avea grijă ca în viitoarea relaţie să nu se mai întâmple. Este important să intrăm într-o nouă relaţie de cuplu, atunci când suntem «vindecaţi» de cealaltă pentru a nu atribui un alt rol partenerului nostru“, spune Oana Tudor.

„A-i atribui actualului partener păcatele fostului este o eroare considerabilă, care cel mai adesea nu corespunde cu realitatea, ci ţine de teama că s-ar putea repeta ceva din trecut. De obicei, astfel de atribuiri sunt declanşate de detalii care activează ceva din trecut, dar care nu întotdeauna se susţin. Din păcate, astfel de atribuiri aduc tensiuni gratuite în cuplu“, adaugă psihologul Viorel Nedelcu.

Integrarea copiilor în noua căsnicie

Fericirea copiilor este sinonimă cu succesul cuplului nou format

In cazul unei noi relaţii, pentru persoanele divorţate care au copii apar aspecte suplimentare de rezolvat.

„Copiii devin actori importanţi într-o a doua căsnicie. Situaţia este delicată şi depinde de tactul ambilor parteneri să facă acceptarea şi integrarea copiilor din căsătoria anterioară ca parte firească a noii relaţii de cuplu“, spune Viorel Nedelcu.

Procesul de integrare a celor mici în noua relaţie decurge diferit în cazul în care doar unul dintre parteneri are copii, faţă de cel în care amândoi sunt părinţi.

Dacă doar unul dintre parteneri are copil putem asista la inevitabile grupări şi regrupări, negocieri şi renegocieri în interiorul relaţiei. Este regretabil că uneori copiii pot deveni pioni în cazul unor eventuale conflicte. Gradul de acceptare al copilului faţă de noul partener este direct proporţional cu succesul noului cuplu. Copiii au un drept de veto foarte important şi, de cele mai multe ori, relaţia nu poate continua fără această acceptare,

spune Nedelcu.

Psihologul atrage atenţia că dacă ambii parteneri au copii, relaţia pe care aceştia o dezvoltă între ei este importantă pentru reuşita cuplului pentru că şi în aceste cazuri asistăm la alianţe, segregări sau acceptări.

„Este important cum le comunicăm celor mici noua relaţie şi trebuie să avem în vedere că trebuie să existe o perioadă de acomodare a acestora cu vestea şi cu persoana. Dacă ambii au copii, poate fi mai dificil, deoarece perioada de acomodare poate dura mai mult, iar copiii trebuie ajutaţi să se cunoască, să creeze acea relaţie de fraţi vitregi“, spune Oana Tudor.

Cum reuşeşti să faci din două jumătăţi de familii una singură şi fericită? Psihologul Viorel Nedelcu spune că prin „comunicare, cunoaştere, sentimente profunde, acceptare reciprocă. Acestea sunt ingredientele care asigură funcţionarea ca un întreg a oricărui cuplu, inclusiv a două jumătăţi de familii“.

Sunt persoane care susţin că vor să se recăsătorească de dragul copiilor, pentru ca aceştia să aibă un tată, o mamă. Să fie acesta un motiv bun pentru a te căsători?

Psihologul Oana Tudor crede că „este necesar să ne asumăm ceea ce facem şi să fim responsabili pentru momentele din viaţa noastră. De multe ori oamenii spun că fac anumite lucruri de dragul copiilor, însă aceştia nici nu sunt întrebaţi ce simt, ce vor, ce nevoi au. Când vrem să facem ceva pentru copiii noştri, vă propun ca primul pas să fie ascultarea. Să aflăm ce simt şi ce nevoi au“.

Recomandări pentru succesul celei de-al doilea mariaj

Psihologul Viorel Nedelcu îi îndeamnă pe cei care vor să se recăsătorească să aibă răbdare să se cunoască şi să construiască o relaţie care să aibă un temei solid.

„Confuzia inevitabilă, sentimentele de dezamăgire, teama de singurătate, nevoia de regăsire asociată cu nevoia de siguranţă – atât emoţională, cât şi financiară – îi fac pe cei care au ieşit recent dintr-o căsnicie să sară într-o relaţie nouă. Dar perspectiva unei noi relaţii poate fi amăgitoare pentru că o nouă relaţie nu este un refugiu temporar, ci ocazia unui nou început în care să te regăseşti şi să te redefineşti“, spune specialistul.

Un alt aspect important este faptul că trecutul ambilor parteneri trebuie să rămână trecut şi să nu fie retrăit sau readus în prezent.

În plus, psihologul îi îndeamnă pe aceştia „să fie răbdători şi flexibili, buni interlocutori care ştiu să asculte, fiind deschişi în a-şi împărtăşi de la lucruri ce ţin de rutina zilnică până la proiectele personale sau profesionale importante. Să nu fie invazivi şi să lase spaţiul necesar care să-i permită fiecăruia să se apropie atât cât simte nevoia. De asemenea, fiecare în parte să fie conştient de vulnerabilitatea celuilalt şi că multe din rănile trecutului nu sunt încă cicatrizate“.