Vanatori-Neamt - comuna "capitalista" care a facut avere din cauciuc

Benzile de cauciuc pentru amortizare, care se monteaza sub sina metrourilor usoare si tramvaielor din Capitala, se fabrica numai in cateva gospodarii din Vanatori-Neamt. Sunt ultimele ramasite ale

Benzile de cauciuc pentru amortizare, care se monteaza sub sina metrourilor usoare si tramvaielor din Capitala, se fabrica numai in cateva gospodarii din Vanatori-Neamt. Sunt ultimele ramasite ale unei mici industrii "la domiciliu", care a inceput cu opinci mesterite din anvelope uzate, a continuat cu cizme, garnituri de combina si a atins apogeul in plina epoca de aur, imbogatind sute de familii. In 1985, peste 50 de ateliere de prelucrat cauciucul functionau in comuna, dupa cele mai pure reguli capitaliste; un an mai tarziu, lucratorii zelosi erau arestati pentru avere ilicita. Acum, cand e capitalism de-a binelea - sau ar trebui sa fie - din afacerea cu "guma" a celor din Vanatori au mai ramas doar povestile.
Inceputul afacerii: opincile Dunlop
Vloanga Vasile - Valica - are 84 de ani si e ultimul opincar din comuna. Pastreaza inca opincile din cauciuc incheiate cu sarma, pe care le croia din resturi, pentru lipovenii taietori de stuf din Delta. In tinerete, facea cate 5-6 perechi pe zi; cand se strangeau mai multe, le arunca intr-un sac si pornea sa colinde targurile. "Cand zici opincar acum, e cuvant de ocara. Pe vremuri, era meserie". Batranul spune ca afacerea cu cauciuc - "guma", cum ii spun localnicii - a inceput hat, demult, prin anii '30. Nu stie cum de a prins tocmai aici, intr-o zona de munte, unde grosul traia, prin traditie, din agricultura si prelucrarea lemnului. Dupa razboi, "opincile Dunlop" aveau mare cautare. Un timp, Vasile Vloanga a lucrat in Bucuresti; reintors in comuna natala, s-a apucat sa prelucreze guma organizat. impreuna cu alti 2-3 localnici cu initiativa, si-a instalat prese de cauciuc in propria gospodarie, infiintand "ateliere de munca la domiciliu". A angajat rude si prieteni apropiati. Atelierul tinea - cu numele - de cooperativa mestesugareasca din Targu Neamt. Insa toata treaba, de la aprovizionare pana la incheierea de contracte, era afacere suta la suta privata, administrata de fostul opincar. Se muncea cate 10, cate 12 ore pe zi, si salariile erau pe masura. "In Vanatori, eu am facut primul chingile pentru dormeza - era prin '53-'54. S-au vandut atat de bine, am avut atatea comenzi, ca am scos cooperativa Unirea din deficituri. Am luat si eu bani frumosi, ce-i drept. Atat, ca nu era voie sa castigi pe cat munceai".
Trei sferturi din localnici, la cauciuc
Curand, atelierele de cauciuc s-au inmultit ca ciupercile. Unele functionau sub umbrela cooperativei, altele sub cea a IJPIPS (Intreprinderea Judeteana de Productie Industriala si Prestari Servicii) sau pe langa primaria din Vanatori. Primarul de pe-atunci, Ticu Dumitru, om gospodar, a incurajat si a sustinut din rasputeri business-ul care salta comuna. Cu cativa ani inainte ca Ceausescu sa pice, comuna Vanatori-Neamt raporta o productie industriala de 70 milioane lei - practic, de doua ori productia celui mai apropiat oras, Targu Neamt. In 1985, functionau mai bine de 50 de ateliere. Trei sferturi din localnicii apti de munca erau calificati la cauciuc. Se castigau salarii mari pentru vremea aia - pe stat, in jur de 3.500 lei. Familiie isi ridicau case frumoase, isi luau televizor color, Dacie. Asta a atras multa pizma - si a fost inceputul declinului.
Puscarie pentru "ilicit"
In ciuda conditiilor rele de lucru, din ultimii ani ai lui Ceausescu - intreruperi dese de curent, economii la apa, la energie, controale de tot soiul - cei din Vanatori trageau puternic ca sa se chiverniseasca. "Oamenii isi depaseau tot timpul norma impusa de cooperativa. Se achizitionau mereu utilaje noi si, de la luna la luna, lucratorul era in stare sa produca mai mult. Teoretic insa nu avea voie sa castige peste o anumita suma. Si-atunci, ca sa fie platit pe cat muncea, declara in acte lucratori fictivi - un var, o sora - angajati pe conventie civila", isi aminteste Gheorghe Vloanga, fiul lui Vasile, si el fost sef de atelier. Cumva, "smecheria" a rasuflat la comitetul judetean de partid. Tovarasii au mai aflat, indignati, ca "privatii" din Vanatori dadeau spaga la diferite intreprinderi din tara, ca sa ia materie prima de calitate peste rand. Imediat, s-a declansat un val de descinderi la domiciliu, anchete, controale, invocandu-se Legea 18, cu averile ilicite. In sala caminului cultural, in care cu un an in urma primisera felicitari pentru productii-record, sefii de ateliere au fost judecati public si condamnati la cate 3-5 ani puscarie. Gheorghe Vloanga, pe atunci in varsta de 35 de ani si tata a doi copii, a primit pedeapsa cea mai mare - 18 ani de inchisoare. Fratele lui si-a luat zilele in timp ce era cercetat penal. Primarul Dumitru s-a otravit, dupa ce i-au arestat nepotul.
"Vreau sa uit"
Gospodarii rasarite, o primarita realeasa, planuri de dezvoltare turistica, de alimentare cu apa si gaz, de obtinerea statutului de zona ecologica... Vanatori-Neamt nu-si dezminte statutul de comuna harnica. Locuitorii traiesc din agricultura, din prelucrarea cherestelei, din confectii de articole nou-nascuti. Doar 3 ateliere de cauciuc mai aduc aminte de vremurile de altadata. Vasile Andrusca si Vasile Ursache, asociati la Promin Prod, au aruncat vechile prese, pentru "garnituri de combina recoltat porumb". Au comenzi pentru sisteme de amortizare la tramvai, burduf de cuplat vagoanele de calatori... Intreb daca merge afacerea, imi raspunde administratorul, ciulind urechea la zgomotele din sectie: "Daca se-nvarte, merge". Gheorghe Vloanga, cel condamnat la 18 ani, nu a mai pus de atunci mana pe cauciuc. Comunistii i-au confiscat apartamentul din oras. Daca nu divorta, ii luau si restul. L-au lasat sa plece din puscarie abia in 1992. Ca sa-si tina baietii in facultate, lucreaza pe langa casa. Tatal lui, mos Valica, mai primeste comenzi pentru opinci, de la muzee sau diferite ansambluri folclorice, dar nu le poate onora ("M-am ologit de tot", comenteaza el). Gheorghe nici nu se gandeste sa ceara reabilitare sau despagubiri pentru anii pierduti degeaba dupa gratii. "Tot aia sunt in scaun, corb la corb nu scoate ochii. Ce rezolv cu asta? Vreau sa uit".