Vacanţă pe asfalt sau la sat?

Tot mai mulţi copii rămân şi în vacanţa mare  în faţa calculatorului, în timp ce numărul celor care se bucură de aerul curat de ţară, la bunici, scade de la o vară la alta. Se bucură că „a venit vacanţa cu trenul din Franţa“, poate ieşi la joacă şi dimineaţa în faţa blocului. În acelaşi timp, alţi copii îşi fac bagajele pentru a pleca la ţară.

Vlad are 10 ani şi locuieşte cu mama şi fratele lui mai mare într-un cartier bucureştean. Bunicii din partea mamei stau tot în Capitală, dar el preferă să stea acasă pentru că la ei se simte monitorizat.

Acasă, în schimb, Vlad se poate juca în voie la calculator şi o zi întreagă atunci când fratele lui pleacă în oraş, iar mama uită să-l gonească la joacă. Pentru el, asta înseamnă să iasă în faţa blocului şi să povestească cu băieţii despre scorurile-record la jocurile video. Mai iese şi cu bicicleta, dar rar pentru că nu are voie să plece „din faţa blocului”.

Se mândreşte că va pleca cu ai lui, la mare, două săptămâni şi tânjeşte să meargă cu tata la pescuit, dar acesta îl vizitează tot mai rar după ce s-a pronunţat divorţul.

Arestul dintre betoane

Pentru Adriana (23 de ani), „locuitul la bloc nu se compară cu libertatea pe care ţi-o oferă casa şi curtea”. Tânăra a copilărit la bunicii ei, într-un bloc din Cugir şi cu toate că oraşul este împrejmuit de dealuri şi păduri, mărturiseşte că spaţiul de joacă era destul de restrâns.

Puzzle-urile  au luat locul cretei pe asfalt

„Nu aveam copaci decât pe stradă, ori în ăia, nu mă lăsau să mă caţăr că «mă vede lumea»”, îşi aminteşte ea.  În timp ce alţii, de vârsta ei, se jucau „pe râu, în sus”, Adriana citea poezii în balcon.

Printre puţinele distracţii pe care şi le permitea era să se „dea cu bicicleta” şi să sară coarda în faţa blocului.  „Mă mai ducea bunica pe câmp câteodată, să adunăm muşeţel sau alte plante. În rest, mă jucam sub balcon sau în spatele blocului, sub viţa-de-vie, iar la opt seara intram în casă”, rememorează Adriana regulile bine cunoscute şi altor copii de la bloc.

O dată - de două ori pe an, îşi vizita mătuşa, la Romos. „Era genial, mergeam cu verişorii mei pe râu, unde ne bălăceam, făceam diguri din pietre sau devastam grădina - îmi plăcea să mănânc morcovii pe loc, îi spălam puţin într-un cazan cu apă rece şi gata. Mai mergeam la cules de zmeură, deşi nu aveam voie să mănânc fructe cu sâmburi mici că făceam urticarie”, ne-a mai povestit Adriana.  

Pentru ea, libertatea pe care i-o oferea satul matuşii sale nu se compară cu niciun alt concediu petrecut pe la băi sau la munte cu bunicii ori cu părinţii. Şi asta pentru că fericirea acelei perioade consta în lucrurile simple pe care îşi permitea să le facă.

„Să poţi să te caţări în copaci, să mănânci fructe nespălate - ceea ce la oraş poate fi considerat o crimă! - să te juleşti şi să continui să alergi sau să vezi mişunând în curte puii pe care altfel îi vezi doar ambalaţi în pungi şi depozitaţi în congelator“, ne-a mai explicat tânăra.

Raiul copilăriei

În spaţiile de joacă, copiii se plimbă ca în cuşti

Cele mai frumoase vacanţe de vară pentru Mirabela Viaşu, de 23 de ani, au rămas cele petrecute la bunici, în Brănet, judeţul Olt. Pe atunci locuia cu părinţii, în Drobeta-Turnu Severin şi cu toate că obişnuia să plece la mare sau la munte cu ei, tot mai dragi i-au rămas amintirile din satul bunicilor.

 „Satul era măricel, asfaltat, iar pe lângă el curge Olteţul, afluent al Oltului”, ne-a descris Mirabela paradisul copilăriei sale. „Era foarte fain la ţară, veneau copii de prin toată ţara, chiar şi din Bucureşti, şi-mi amintesc că ne strângeam cu toţii seara, când spuneam poveşti de groază, în gaşcă”, ne-a mai povestit tânăra.

„Ne mai jucam «pituluşul», un fel de-a v-aţi ascunselea în căpiţa cu fân, iar câteodată fierbeam porumb în stradă. Fiecare aducea câte ceva de acasă: unii veneau cu lemne, altul aducea tuciul, altul sare şi uite-aşa, ne fierbeam porumbul chiar în şanţ”, îşi aminteşte Mirabela. Cea mai dragă trăsnaie a rămas pentru ea o excursie la câmp, cu animalele.

Maimuţăreală de neuitat

„În afara satului, era o păşune întinsă, mărginită de dealuri nu foarte înalte. Odată, ne-am strâns aproape toţi copiii din sat, şi mai mari şi mai mici, şi am plecat la imaş cu animalele din curte. În apropierea dealurilor, erau găuri mari în pământ.

Bunica de la  ţară devine, în mintea celor mici, un personaj de basm

Copiii mai mari ne-au avertizat pe noi, cei mici, să nu ne apropiem, dar cine i-a ascultat... Găurile erau, de fapt, vizuinile unor vulpi, iar noi ne-am umplut de purici. Să ne fi văzut cum săream de colo-colo şi ne prosteam ca nişte maimuţe. Aveam purici şi-n cap”, îşi aminteşte amuzată Mirabela.

„La un moment dat, pentru că nu mai suportam mâncărimile, am sărit în apă. În van, tot nu ne-a trecut. Mânaţi de mâncărimi şi scărpinături am fugit spre casă şi am lăsat animalele pe câmp. Când am ajuns, toţi vecinii de pe uliţă au ieşit la poartă, speriaţi de ţipetele noastre. Ţin minte că părinţii noştri erau şi ei la ţară atunci, şi după ce ne-au spălat şi ne-au schimbat, ne-au certat de nu ne-a mai trebuit păşune”, îşi aminteşte tânăra.

Ce-i face pe copii fericiţi

Specialiştii în psihologia copilului exclud ipoteza potrivit căreia numai copiii care au crescut la ţară sunt fericiţi. În opinia lor, fericirea copilului constă, înainte de toate, în respectarea nevoilor lor.

Astfel, pe lângă necesităţile primordiale - asigurarea hranei, a apei, a somnului şi a unui echilibru în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi psihică -, celor mici le mai trebuie creat şi sentimentul de securitate, de afecţiune, de respect şi stimă de sine, precum şi o bună relaţionare cu familia şi prietenii. Acestea trebuie dozate diferit, în funcţie de contextul familial, de diferenţele individuale şi de capacităţile fiecărui copil.

Cum îşi dezvoltă cei mici creativitatea

Natura îi ajută pe cei mici să se dezvolte armonios. Specialiştii în psihologia copilului susţin că beneficiile vacanţelor petrecute la ţară sunt nenumărate. Şi aceasta pentru că, în perioada copilăriei se dezvoltă abilităţile motrice, cele de relaţionare, creativitatea, inteligenţa şi dependent de toate acestea, echilibrul psihic şi emoţional al copilului. „Principala modalitate de învăţare, în copilărie, este jocul.

De aceea, este important să-i asigurăm copilului o paletă cât mai variată de jocuri, care să asigure dezvoltarea armonioasă a acestuia”, ne-a explicat psihologul Oana Şoroagă.

Ceea ce aduce în plus vacanţa de la ţară, spre deosebire de cea petrecută în faţa blocului sau câteva zile la mare sau la munte, este că în acel spaţiu nelimitat, copilul îşi găseşte uşor de joacă în grădină, în copaci, pe câmp, în pădure sau în apă, dezvoltându-şi astfel motricitatea, mai arată psihologul.

Educaţie prin libertate de mişcare

Totodată, „copilul îşi poate construi jucării din materialele oferite de natură, ceea ce ajută la dezvoltarea creativităţii şi a inteligenţei. Mai mult, atunci se joacă cu ceilalţi copii din sat, el îşi dezvoltă şi capacitatea relaţionării într-un cadru natural”, mai arată Şoroagă.

Psihologul crede că tuturor copiilor le place să ajute la treburile gospodăreşti - la îngrijitul animalelor şi plantelor, la reparaţii sau la muncile sezoniere -, atâta vreme cât pot face aceste treburi „în joacă“. Astfel, ei învaţă responsabilitatea din treburile mărunte care le revin, respectarea regulilor, a ordinii, iar constanţa muncilor de la ţară le asigură cadrul propice pentru a se dezvolta echilibrat, din punct de vedere emoţional şi psihic, mai precizează psihologul.

De cealaltă parte, vacanţele la oraş au dezavantajul de a restrânge posibilităţile de joacă ale copiilor. Astfel, pentru că numărul spaţiilor de joacă este extrem de redus la oraş, la fel ca şi timpul părinţilor pentru a-şi scoate copiii din casă, cei mici se refugiază în faţa computerului sau a televizorului, foarte rar în lecturarea unei cărţi sau realizarea unor desene.

Cine nu are bunici la ţară, să-şi cumpere!

Majoritatea adulţilor îşi amintesc cu drag de perioada copilăriei. Cei care au crescut la ţară, dar locuiesc acum la oraş percep mediul pe care l-au lăsat ca pe un tărâm interzis şi, astfel, amintirile se conturează pentru ei ceva mai idilic.

Şi asta pentru că „îşi raportează activităţile de adult la acea perioadă, iar de câte ori merg la ţară se întorc într-un timp al inocenţei, al vieţii simple şi echilibrate, se reconectează la resursele de energie interioare care le reactivează potenţialul personal”, ne-a explicat psihologul Oana Şoroagă. În schimb, cei crescuţi la oraş sunt mai puţin entuziasmaţi când se gândesc la acea perioadă, pentru că viaţa de adult nu le-a adus schimbări majore ale spaţiului în care îşi desfăşoară activităţile zilnice.

Psihologii le recomandă părinţilor care nu au rude la ţară să-şi trimită copiii în excursii la ţară pentru că activităţile organizate, dar mai ales contactul cu natura şi cu animalele îi ajută pe cei mici să se dezvolte armonios.