Una dintre cele mai bune inteligenţe artificiale din lume nu poate întrece un copil de patru ani la un test IQ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii de la Universitatea Illinois din Chicago au testat un computer de inteligenţă artificială printr-un examen de IQ şi au descoperit că nu reuşeşte să depăşească încă un copil.

Potrivit Universităţii Illinois, inteligenţa artificială reuşeşte să se descurce la fel de bine ca un copil de patru ani. Computerul testat a fost ConceptNet 4, un sistem de inteligenţă artificială de la MIT. Lui i s-au dat teste de Inteligenţă pentru copiii de grădiniţă.

ConceptNet 4 are un IQ mediu care poate fi comparat cu cel al unui copil mic, dar, spre deosebire de copii, IQ-ul computerului a avut variaţiuni pe diverse porţiuni, care "decriptau" natura sa artificială.

"Dacă un copil ar avea astfel de variaţii, am putea spune că sunt simptomele unor probleme", a declarat un profesor de la Universitatea Illinois. ConceptNet 4 s-a descurcat foarte bine la vocabular şi la descoperirea similitudinilor. Cu toate acestea, ConceptNet 4 s-a descurcat mai prost decât copiii la întrebările de tip "de ce?", care sunt o parte esenţială a raţiunii umane.

Potrivit profesorului Robert Sloan, una dintre provocările creării unei inteligenţe artificiale este realizarea unui program informatic care să facă judecăţi bazate pe simple percepţii ale unor situaţii simple. Practic, natura umană se diferenţiază de computere prin faptul că poate înţelege lumea înconjurătoare din mers, în timp ce computerele trebuie "ajutate".

Una dintre problemele testării computerelor este tocmai mixul de componente analizate. Dacă o maşină este testată la calcule şi descoperirea diferenţelor, atunci se va descurca foarte bine. Dar dacă va fi testată la capacităţile verbale şi la întrebări care ţin de percepţia umană, atunci nu va avea un scor foarte bun. De altfel, este de bun simţ să spunem că supercomputerele sunt maşinării care de descurcă excelent la realizarea calculelor.

În schimb, după cum spune şi Robert Sloan, un computer nu are experienţa de viaţă a unui copil. "Ştim o mulţime de lucruri, pe care nici măcar nu le mai conştientizăm. Când eram bebeluşi mergeam, ne loveam de lucruri şi am învăţat că unele obiecte cad. De asemenea, am învăţat că pisicile şi câinii nu apreciază să fie trase de coadă", a spus Sloan. Aceste lucruri sunt aproape imposibil de învăţat de către un robot fără ajutorul oamenilor, deoarece presupun unele acţiuni nepremeditate, pe care o inteligenţă artificială să le facă pentru a descoperi lumea.

Pe aceeaşi temă:

Un român printre marii ingineri şi cercetători ai Europei: cum a ajuns la ESA şi în ce domeniu va activa

Un român va fi din toamnă unul dintre inginerii Agenţiei Spaţiale Europene şi va încerca să dezvolte sisteme de inteligenţă artificială inovatoare pentru viitorul omenirii.

VIDEO Robotul gorilă ar putea fi servitor pe navele spaţiale

Cercetătorii de la Centrul pentru Cercetarea Inteligenţei Artificiale din Germania au reuşit, în premieră, să creeze un robot care să imite perfect o primată.

Roboţii ar putea fi mai inteligenţi decât oamenii până în anul 2100

Cu toate că ideea de maşinării superinteligente pare ruptă din filme precum „Terminatorul“ sau „Matrix“, experţii sunt de părere că tehnologia ar putea avansa suficient de mult în acest secol ca inteligenţa artificială să o depăşească pe cea a oamenilor, potrivit livescience.com.

„Roboţii ucigaşi“ trebuie opriţi înainte de a scăpa de sub control, susţine o fostă laureată a premiului Nobel pentru Pace

Roboţii care distrug omenirea au fost în centrul atenţiei săptămâna aceasta la Londra. Laureata cu premiul Nobel Jody Williams a fost una dintre vocile care au acuzat folosirea roboţilor autonomi.

FOTO VIDEO Inteligenţa artificială a cucerit Automatica. Robotul NAO a ajuns „student“ la Politehnica

Universitatea Politehnica Bucureşti a găzduit, în sediul Facultăţii de Automatică, un eveniment dedicat pasionaţilor de inteligenţă artificială. Acesta se numeşte AI-MAS Winter Olympics şi a reunit câţiva reprezentanţi din industrie şi mai multe universităţi. La AIWO şi-a făcut apariţia NAO, un robot umanoid care merge, vorbeşte şi recunoaştere chipuri.

IBM Watson a fost cenzurat pentru că învăţase cuvinte murdare

Unul dintre cele mai cunoscute calculatoare din toată lumea este Watson de la IBM, un computer de inteligenţă artificială care a fost dezvoltat de-a lungul timpului. Ei bine, Watson a învăţat noi lucruri, dar nu tocmai unele ortodoxe.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite