Articol publicitar

Televizoare, tehnologiile din spate și cum să alegi ceva potrivit pentru tine

Publicat:

De ceva vreme, tehnologia avansează într-un ritm amețitor, iar televizoarele nu sunt deloc ferite de asta. Ce s-a schimbat foarte mult este tehnologia din spatele televizoarelor încât, dacă ar fi să le comparăm pe cele din prezent cu cele de acum 20 de ani, diferența ar fi foarte mare.

image

De la diagonala ecranului, la grosimea televizorului în sine, a imaginii redate și a funcțiilor. Pe scurt, sunt alte televizoare în prezent, față de ce se găsea pe piață acum 20 de ani, însă, un lucru a rămas la fel. Cum ce? Faptul că televizorul mereu a fost, este și va rămâne o sursă inepuizabilă de divertisment. Dacă nu ești de acord, gândește-te doar la toate acele ore pe care le-ai stat în canapea și în care ai vizionat un film, un serial sau o emisiune.

Așa cum deja ne-a obișnuit, tehnologia ne ușurează viața de cele mai multe ori. Asta se aplică și în cazul de față. Mai nou, televizorul se poate conecta la internet, poate să redea videoclipuri de pe internet, ba chiar poți să te conectezi cu telefonul la el și să îți pui muzică sau să îți oglindești ecranul și să faci cam ce vrei tu.

Însă, cu toate aceste funcții și tehnologii, adesea ți-e greu să ții pasul. Când înveți despre o funcție nouă, imediat apare alta care să îi ia locul și simți că nu mai înțelegi nimic. Norocul face, ca acest articol de care tocmai ai dat să fie fix despre noile tehnologii și în funcție de ce să îți alegi un televizor. Așa că, dacă tot dădeai scroll pe internet și te simțeai puțin descurajat că nu știi ce să alegi, rămâi până la final.

Despre mărimea televizorului și care-i treaba cu ea

Unul din cele mai răspândite mituri este că un televizor mare este automat și un televizor bun. Ei bine, asta nu este mereu adevărat și îți vom explica imediat de ce. Tu poți comanda de pe internet un televizor cu o diagonală mare, însă, nu doar mărimea unui televizor este cea mai importantă. Așa că, nu vâna doar televizoare mari și nu ignora restul specificațiilor. Ceea ce merge mână în mână cu mărimea unui televizor este rezoluția acestuia.

Pot exista situații în care un TV smart de 80 cm să redea imagini mai clare, comparativ cu un unul mare dar cu o rezoluție slabă. Motivul? Tot rezoluția este de vină. Așa că, dacă vrei un televizor mare, asigură-te că și rezoluția este una pe măsură.

Despre rezoluția televizorului și cât de importantă este

Mai sus ți-am spus care-i treaba cu mărimea televizorului și cât de legată este ea de rezoluția acestuia. Așa că, hai să te lămurim și cum se leagă cele două.

În cazul în care nu prea ești așa priceput cu tehnologia, hai să îți spunem mai întâi ce e rezoluția. Într-un mod foarte simplu de explicat, rezoluția este modul în care pixelii sunt împărțiți pe ecran. Și tot mai în vogă sunt televizoarele cu rezoluție 4K, pe care ți-o și recomandăm atunci când îți alegi un televizor.

Te întrebi ce este exact această rezoluție, așa că o să încercăm să îți explicăm cât de simplu se poate. Rezoluția este modul în care pixelii sunt împărțiți pe ecran. Tot mai accesibile pe piață devin televizoarele cu rezoluție 4K, pe care ți le recomandăm dacă ești interesat de claritatea imaginii.

Uite, ca să fie și mai clar, rezoluția înseamnă câți pixeli sunt pe lungime și pe lățime. Luăm exemplul cu rezoluția 4K, ceea ce se tarduce în 3840 de pixeli pe orizontală și 2160 de pixeli pe verticală. Dar totuși, dacă alegi să îți cumperi un televizor mai mic, o să îți ajungă doar o rezoluție Full HD, adică de 1920 pe 1080 de pixeli.

Despre tehnologiile din spatele ecranului

Dacă am vorbit mai sus despre ce se vede la suprafață, hai să vorbim și de ce este „sub capota” fiecărui televizor. Pe piață, ai de ales dintre trei patru mari tehnologii, LCD, LED, QLED și OLED. Poate că ai mai auzit despre ele, dar nu știi cu exactitate ce înseamnă și care e diferența dintre ele. Așa că, hai să îți spunem pe scurt despre fiecare.

Dacă ești un iubitor al culorilor vii și de o calitate bună a imaginii, te poți orienta către un TV OLED sau unul QLED. În schimb, ar trebui să știi că aceste televizoare sunt mai scumpe. Sau, dacă nu ești atât de interesat de calitatea imaginii și nu te uiți atât de mult la televizor, îți recomandăm un televizor LCD sau LED. E la fel de smart, doar că imaginile redate nu vor avea culori atât de vii. Însă, un mare avantaj al televizoarelor LCD și LED este că sunt mai ieftine.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite