Sensus, carcasa care îţi face tot iPhone-ul sensibil la atingeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul Consumer Electronics Show 2014, ce s-a desfăşurat săptămâna trecută, în Las Vegas, o companie a prezentat o carcasă pentru iPhone 5S care transformă întreg telefonul într-o suprafaţă sensibilă la atingere, potrivit The Verge.

Carcasa se numeşte Sensus, este produsă de compania Canopy, şi este dotată cu o serie de benzi sensibile care recunosc mai multe grade de presiune.

Anul trecut, cei de la Canopy au prezentat o carcasă similară, destinată iPhone 4/4S, dar au renunţat la acel proiect după ce Apple a anunţat lansarea iPhone 5.

Sensus este încă în stadiul de prototip. Creatorii au venit pregătiţi la CES 2014, aducând şi o serie de aplicaţii menite să demonstreze utilitatea carcasei.

Geometry-Wars, de exemplu, este un joc ce poate fi controlat cu senzorii de pe spatele carcasei, sau utilizatorii pot face poze prin „ciupirea“ benzilor de pe laterale. Există chiar şi o aplicaţie prin care utilizatorii îşi pot transforma iPhone-ul într-un cântar.

Deocamdată, cei de la Canopy încearcă să atragă dezvoltatori de partea lor. Cei de la The Verge susţin că unele companii foarte cunoscute – precum Evernote sau Tweetbot – ar putea lansa versiuni ale aplicaţiilor care să se folosească de proprietăţile carcasei Sensus. 

Haide să discutăm pe Facebook la „Tech Adevărul“

image
Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite