Noile procesoare superinteligente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HTC pune pe smartphone-uri „motoare“ din ce în ce mai performante
HTC pune pe smartphone-uri „motoare“ din ce în ce mai performante

Lumea telefoanelor inteligente se va schimba odată cu lansarea HTC Edge. Terminalul va fi dotat cu un procesor quad core. Steve Jobs, fostul şef al Apple,  judeca telefoanele după design, iar curbele unui gadget spuneau multe despre sufletul pus în spatele creaţiei.

Pentru pasionaţii de tehnologie pură, procesoarele sunt inima care pompează energie în dispozitiv, iar noile generaţii duc performanţele telefoanelor la limite neatinse până acum.

La sfârşitul anului trecut, LG prezenta Optimus 2x, primul smartphone cu procesor dual core - două nuclee lucrează simultan şi se ocupă de mai multe programe deschise în acelaşi timp. La nici un an de la această revoluţie, HTC se pregăteşte să lanseze Edge, un terminal inteligent cu patru nuclee în interiorul procesorului fabricat de Nvidia, practic dublând viteza de reacţie a aplicaţiilor.

Dotări de top

Primele imagini cu terminalul au fost oferite de către site-ul pocketnow.com, care anticipează lansarea lui HTC Edge, ce ar putea avea loc în martie anul viitor. Datele tehnice oferite publicităţii sunt uimitoare: procesor Nvidia Tegra 3 cu 1,5 Ghz, quad core şi un ecran care uneşte sticla protectoare cu display-ul LCD. Specialiştii nu au spus cât va costa, dar preţul smartphone-ului va fi piperat la început.

Procesorul cu care va fi dotat telefonul a fost prezentat pe 9 noiembrie de către Nvidia. Tegra 3 se pare că va revoluţiona performanţele telefoanelor şi tabletelor, deoarece producătorii spun că nu va afecta autonomia bateriei şi va permite vizualizarea de filme de înaltă calitate pe dispozitivele mobile, scrie Reuters.

Patru motoare odihnite

Principala metodă prin care dispozitivul economiseşte energie este dotarea cu un al cincilea nucleu auxiliar, care va avea grijă de procesele de bază: setarea orei, GPS, redarea de muzică. În plus, cele patru componente nu sunt active mereu. Ele pornesc la capacitate maximă doar atunci când telefonul este supus la presiuni suplimentare: redarea de filme de calitate înaltă sau rularea de jocuri performante.

Avantajul procesoarelor cu nuclee multiple în faţa celor cu un singur nucleu (iPhone 4S) este faptul că cele din urmă trebuie să lucreze la capacitate maximă pentru a rula mai multe programe în acelaşi timp. Procesoarele quad core de la Nvidia, spun producătorii, se vor „încinge" mai greu, deoarece mai multe nuclee vor merge practic la ralanti. Pe lângă performanţele uluitoare care sunt aşteptate, Nvidia a dotat sistemele cu un concept numit „vSMP" - multiprocesare variabilă.

Astfel, utilizatorii vor putea dezactiva sau porni unele nuclee în momentul utilizării unor aplicaţii. De exemplu, dacă un joc cu maşini cere foarte mult de la sistem, utilizatorul va porni toate cele patru componente ale procesorului şi se va bucura de o grafică excepţională. În acelaşi timp, „al cincilea element", cel auxiliar, va avea grijă de procesele de pe fundal. Producătorii spun că se va economisi 61% .

Dezvoltarea noilor tipuri de procesoare ar putea transforma tabletele şi telefoanele în adversare ale notebook-urilor. Presa de specialitate se aşteaptă la o efuziune creativă din partea producătorilor de jocuri. Aceste tipuri de softuri vor fi variante comparabile cu cele originale.

Adversarii cu telefoane single core vor trebui să concureze aceşti monştri prin fabricarea unor sisteme de operare şi aplicaţii de ultimă generaţie, mai puţin „însetate" de resurse. Apple a reuşit să ţină pasul în această privinţă: procesorul de 800 Mhz de pe iPhone 4S lucrează bine împreună cu platforma iOS 5 şi nu dă impresia că ar fi un frate „cu handicap" al procesoarelor cu mai multe nuclee.

La ce foloseşte procesorul

Microprocesoarele au schimbat lumea calculatoarelor, deoarece au permis miniaturizarea dispozitivelor. Ele administrează toate procesele din interiorul unui sistem digital: primesc datele, le interpretează şi oferă rezultate rapide. Procesoarele administrează fiecare operaţie, fiind practic creierul unui gadget.

Prima tabletă quad core

Asus a prezentat prima tabletă dotată cu procesor Nvidia Tegra 3 quad core. Eee Pad Transformer Prime este un gadget care se poate transforma cu uşurinţă în laptop, prin conectarea la o tastatură oferită de producător. Tableta are 32 GB capacitate de stocare şi va costa 365 de euro. Pentru tastatura care încorporează şi o baterie suplimentară, clienţii vor plăti 109 euro.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite