Intel NUC 10 i7FNH, mini PC pentru birou şi distracţie [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intel NUC 10 i7FNH FOTO Adrian Pogîngeanu
Intel NUC 10 i7FNH FOTO Adrian Pogîngeanu

Intel NUC (Next Unit of Computing) e un mini PC, care încape în palmă şi care oferă performanţe apropiate de un computer desktop pentru munca de birou sau pentru distracţie.

Intel NUC Mini PC e un computer a cărui principală caracteristică e un raport cât mai bun între consumul de energie, performanţă şi dimensiuni (117 x 112 x 51mm). Că ne place sau nu, în viitor, cei care vor mai avea nevoie de un PC, vor folosi fie acest gen de computer, fie vor lucra pe maşini virtuale în cloud.

Dar să lăsăm viitorul şi să spunem că Intel a adus prima dată acest gen de computere în România în urmă cu patru ani şi că NUC e considerat răspunsul Intel la platforma Raspberry Pi.

De obicei, mini PC-urile Intel NUC sunt personalizabile şi din acest motiv unele dintre ele se vând fără stocare sau memorie RAM. Modelul testat de mine, Intel NUC 10 i7FNH, a venit complet. L-am băgat în priză, conectat la monitor, periferice plus cablu de reţea şi a pornit. 

Are Windows 10 Home Edition preinstalat. M-a supărat puţin că insista să introduc un cont de Windows, pentru că eu voiam un cont local, dar am scos cablul de reţea şi a acceptat cont local.

E preferabil să foloseşti o tastatură şi un mouse wireless, pentru a avea mai multe porturi libere. Altfel va arăta aşa, cum l-am folosit eu.

Intel NUC 10 i7FNH FOTO Adrian Pogîngeanu

Specificaţiile Intel NUC 10 i7FNH aşa cum vine în cutie: procesor Intel Core i7-10710U, procesor grafic integrat Intel UHD Graphics, 8GB memorie RAM DDR4-2666 1.2V SO-DIMM Kingston, stocare SSD Intel Optane (16GB) + 932GB HDD Seagate de 2.5 inci. Conectivitate Intel Wi-Fi 6 AX201, Bluetooth, port Ethernet (LAN cablu de reţea), 3 porturi USB-A 3.1 Gen2, HDMI, 1 Thunderbolt 3, 1 USB-C, cititor de card SDXC cu suport UHS-II, mufă jack comună microfon / difuzor.

Intel spune că sistemul suportă până la trei monitoare 4K / 60Hz.

Intel NUC 10 i7FNH FOTO Adrian Pogîngeanu
 Intel NUC 10 i7FNH FOTO Adrian Pogîngeanu

Intel NUC 10 i7FNH deschis: în stânga, cu verde, suprapuse 2 memorii RAM Kingston, la mijloc, cu albastru, SSD Intel optane 16GB, în dreapta, prins în capacul cutiei, HDD-ul Seagate.Separat am primit şi un SSD pe M2 şi o memorie RAM de 16GB. 

Windows-ul mi-a cerut o mulţime de actualizări, inclusiv trecerea la o versiune mai nouă, aplicaţia Intel Driver & Support Assistant a cerut actualizare pentru o parte din drivere şi update de BIOS. Update-ul de BIOS a fost destul de simplu, pentru că a pornit direct din Windows. 

Intel NUC 10 i7FNH drivere
Intel NUC 10 i7FNH drivere

În mod obişnuit descarci actualizarea pe un Stick-USB şi o instalezi direct din BIOS. Metoda de aici e mai prietenoasă cu utilizatorul şi sistemul în general e foarte accesibil sau pregătit şi pentru utilizatori începători, să zicem.

Am testat sistemul în configuraţia originală şi Intel NUC se mişcă foarte bine în utilizarea de tip office: Word, Excel, navigare pe internet, dar şi pentru entertainement: aplicaţii de filme(Netflix, HBO GO etc), Youtube şi jocuri mai nepretenţioase.

Intel NUC 10 i7FNH update BIOS

Sistemul nu e recomandat pentru gaming, dar am instalat un Counter Strike - Global Offensive şi am jucat vreo câteva meciuri, circa 30 de minute. Am jucat full-screen (pe întreg ecranul) cu setările minime şi merge bine.

Când e forţat, sistemul devine destul de zgomotos, dar nu e comlpet silenţios nici în operaţiile obişnuite.

Am făcut şi câteva teste sintetice: PASSMARK, Cinebench şi PCMark10.

Intel NUC 10 i7FNH teste sintetice
Intel NUC 10 i7FNH teste sintetice

Am pus şi SSD-ul primit separat, care este mult mai performant decât stocarea implicită şi cei 16GB de memorie RAM. Deşi, punctul SSD-ul Viper VPN100 de 512GB e mult mai rapid decât stocarea hibridă SSD+HDD, rezultatele obţinute în testele sintetice n-au fost mai bune decât cele anterioare.

Intel NUC 10 i7FNH  FOTO Adrian Pogîngeanu

Te poţi întreba de ce? Păi pentru că SSD-ul e mult mai gros şi cutia de la Intel Nuc nu se poate închide şi prin urmare nu se răceşte cum trebuie. Dacă nu se răceşte cum trebuie, performanţa e mult limitată. 

Intel NUC 10 i7FNH SSD FOTO Adrian Pogîngeanu

Am încercat şi alte metode de a optimiza performanţa şi după câteva tentative nereuşite am activat Ultimate Performance Power Plan. Am modificat şi setările din BIOS pentru performanţă.

Intel NUC 10 i7FNH setari BIOS
Intel NUC 10 i7FNH bios FOTO Adrian Pogîngeanu

Apropo de BIOS, pentru că am amintit din nou de el, acesta este simplificat şi mai puţin personalizabil ca la un PC, desktop sau laptop obişnuit. 

Ceea ce încerc să spun e că de la un punct încolo, orice optimizări software încerci să faci nu sunt tocmai eficiente. Cu riscul de mă repeta, Intel Nuc e creat deja pentru a oferi un raport cât mai bun între consumul de energie, performanţă şi dimensiuni. Modifăcările tale pot intra în conflict cu cele ale producătorului şi în loc să obţii mai mult, e posibil să obţii mai puţin. Sigur că adăugarea cantităţii maxime de memorie RAM, care în acest caz e 64 GB, şi a unui SSD compatibil foarte rapid, pot creşte viteza sistemului şi calitatea experienţei. Dar e de calculat raportul dintre investiţie şi beneficii. 

Aş putea folosi Intel Nuc pentru lucrul zilnic, cu excepţia prelucrării foto-video, care necesită un sistem mai performant.

Pachetul conţine mini PC, încărcător şi manuale, în dreapta cutia şi cum arată la prima vedere.

Intel NUC 10 i7FNH colaj FOTO Adrian Pogîngeanu
Intel NUC 10 i7FNH colaj FOTO Adrian Pogîngeanu

Intel NUC 10 i7FNH oferă strictul necesar în materie de muncă de birou şi distracţie, pentru cei mai mulţi dintre utilizatori şi o garanţie de 3 ani. Probabil te întrebi acum de ce nu are mai mult succes, de ce nu e mai folosit? Motivul e mai degrabă unul de marketing, dar foarte adânc înrădăcinat în conştiinţa consumatorului modern, celebrul: "bigger is better".

Pentru utilizatorii fără prejudecăţi, preocupaţi mai degrabă de performanţă, ergonomie şi mediu, Intel NUC 10 i7FNH, la un preţ pornind de la circa 500 de euro, în varianta testată, poate fi o alegere excelentă.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite