Cine e Costică Acsinte, fotograful devenit subiect de documentar după ce a fost uitat 30 de ani
0Costică Acsinte este un fotograf a cărui poveste a ajuns mai cunoscută la începutul lui 2014. Acum, munca lui devine subiect de documentar.
Costică Acsinte a murit la mijlocul anilor '80 şi până în urmă cu doi ani a fost unul dintre fotografii profesionişti ai României, dar prea puţin cunoscut dincolo de Slobozia. Totuşi, un om s-a apucat să-i recupereze în format digital arhiva, s-o încarce pe Flickr şi de-acolo a ajuns în presa internaţională, revista „Time“ scriind în februarie 2014. Am realizat acest reportaj despre Costică Acsinte şi Cezar Mario Popescu, omul care restaurează fotografiile, în urmă cu peste doi ani. Am revenit în acest an pentru a vedea studioul foto refăcut în muzeul din Slobozia.
Costică Axinte (botezat Constantin Acsinte) s-a născut la 4 iulie 1897 în satul Perieţi şi a vrut să fie aviator. Nu a reuşit să treacă toate examenele şi a „zburat“ la regimentul de fotografi, unde a învăţat primele lucruri în această meserie. A devenit fotograf pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial şi după care a mai rămas o vreme pe lângă echipamentele de luptă, în special pe lângă avioane, pasiunea sa.
În iunie 1920, cu titlul „Album. Grupul 3 Aeronautic. Fotografii din Războiul Mondial anii 1916-1917-1918-1919. Sergent fotograf, Acsinte Constantin“, semna albumul în care strângea 363 de poze din primii săi ani drept fotograf. După retragerea din armată a revenit în Slobozia unde şi-a deschis propriul studio pe care l-a denumit „Foto Splendid“.
Acel album cu poze din armată a ajuns în colecţia Muzeului Judeţean Ialomiţa şi a fost păstrat neştiut timp de 23 de ani de la moartea lui Acsinte. De fapt, marea sa colecţie de fotografie a fost uitată timp de peste două decenii, vreme în care familia şi urmaşii săi au tras speranţe că pot obţine bani de pe urma acesteia. Nu s-a întâmplat asta, iar negativele au ajuns în colecţia muzeului din Slobozia începând cu 1986.
O colecţie imensă pentru România
După cum scria şi publicaţia Vice în urmă cu un an, poate pare şocant pentru oamenii născuţi după '90 sau 2000, dar fotografia nu s-a făcut mereu cu telefonul şi nu a putut fi publicată imediat pe reţele sociale. Plăcuţele pe care sunt majoritatea pozelor lui Costică Acsinte sunt, de fapt, bucăţi de sticlă tratate cu diverse soluţii, iar procedura este similară ambrotipiei. Aceeaşi tehnică încă mai este folosită în Bucureşti de studioul Allkimik.
Totuşi, trebuie ţinut cont că tehnica folosită era eficientă în studio, unde puteai controla totul, de la decor la timp de expunere şi mişcarea oamenilor. Aceste plăcuţe sunt însă sensibile şi se deteriorează în timp, mai ales de la umezeală şi de la căldură, iar în momentul ăsta nu există un depozit frigorific care să le menţină şi este o parte din planul lui Cezar Popescu de a le salva. Până va avea infrastructura necesară, fotografiile au ajuns online, cadru cu cadru.
De acolo, au devenit din ce în ce mai populare. Au fost şi oameni care le-au colorat sau le-au modificat pentru a le da cu totul alt sens. Jane Long, o fotografă şi artistă din Australia, a luat personaje din poze şi le-a introdus în scenarii ficţionale, ca rupte din basme ruseşti, în care nimic nu e precis şi nimic nu mai e pământean.
Acum, Radu Jude ar urma să lanseze un documentar pentru acest fotograf. Noul proiect cinematografic combină aproximativ 2.000 de fotografii din cele aproximativ 7.500 ale colecţiei Costică Acsinte şi diverse materiale din Arhiva Naţională de Filme şi din Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune.
Până acum, colecţia a avut impact atât internaţional, cât şi pe plan local. „Fizionomii foarte diferite, priviri străine de ceea ce am putea recunoaşte, căutături parcă ireale. Uitându-te la acest album extraordinar, descoperi că posturile şi chipurile românilor s-au schimbat radical în decurs de două generaţii“, observa pe Facebook Mihnea Măruţă, fostul redactor-şef al „Adevărul“, la o zi după ce povestea lui Costică Acsinte a apărut în presă.
Mesajul său a fost foarte bine completat de către Cezar Popescu care, în timpul întâlnirii de la muzeul din Slobozia, şi-a amintit un interviu acordat Radio Campus, un post local. „M-au întrebat: «Ai avut vreo surpriză când ai trecut prin această colecţie foto?». Le-am zis că am avut până acum 1.000 şi ceva de surprize, fiecare plăcuţă e altceva“, a spus el. De asemenea, a avut ecou şi în lumea fotografilor actuali.
Vlad Eftenie este lector doctor arhitect la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi e un om pasionat de fotografie şi specializat în toate tipurile acestei îndeletniciri. „(Colecţia lui Costică Acsinte) are, înainte de toate, valoare pentru că ne arată ceea ce nu ştim, imaginile fiind adevărate «conserve de memorie» şi demonstrând astfel unul dintre rolurile esenţiale ale fotografiei. Interesant e că autorul e posibil să-şi fi asumat cu bună ştiinţă faptul că imaginile vor fi valoroase altă dată, ele putând fi chiar banale la momentul lor curent, arătând ceea ce ştiau cu toţii atunci“, aprecia Eftenie colecţia când aceasta a ajuns virală.
La aproape un secol distanţă, România are o comoară în această colecţie. Şi ea a pornit în anul 1920, când Constantin Acsinte iese din armată şi deschide studioul „Foto Splendid“. Dar era vorba atunci de o lume mai puţin obişnuită cu fotografia decât cea din prezent, care îşi face poze cu telefonul, cu tableta şi cu ce mai prinde la îndemână şi le încarcă de îndată pe reţelele sociale. Din fericire, devine şi documentar, mai uşor de descoperit pe dispozitivele mobile.