Cât de bine merge Windows 8? Microsoft anunţă 200 de milioane de copii vândute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Windows 8 există de peste un an pe piaţă, iar vicepreşedintele Microsoft Tami Reller a oferit o cifră importantă pentru acest sistem de operare: până acum au fost vândute 200 de milioane de licenţe. Acesta are un parcurs mai prost decât cel mai popular Windows de până acum.

În mai 2013, Microsoft oferea ultimele cifre cu privire la Windows 8, iar atunci această versiune a sistemului de operare a ajuns la 100 de milioane de licenţe vândute. Acum, Tami Reller, vicepreşedinte Microsoft, susţine că au fost vândute 200 de milioane, potrivit TechCrunch. Nu este nici cel mai bun parcurs al Microsoft, nici cel mai prost, dar conturează o imagine de ansamblu asupra primirii pe piaţă a Windows 8 şi în comparaţie cu cea mai populară versiune de până acum.

Din toamna anului trecut, Microsoft a oferit şi o actualizare a sistemului de operare sub forma Windows 8.1, iar utilizatorii au putut trece gratuit la aceasta. Problema acum este că Microsoft a „blocat“ o parte din utilizatorii de Windows în versiunile XP şi 7, deoarece n-a avut un ritm constant în ceea ce priveşte actualizările. Vista a venit la 6 ani faţă de XP, iar Windows 7 a venit să repare unele dintre scăpările Vista, dar şi acesta cu o întârziere de doi ani.

În plus, Windows 8 a fost dotat cu o interfaţă nouă şi aduce o schimbare completă a filosofiei de utilizare la care cei obişnuiţi cu smartphone-urile s-au adaptat repede, dar utilizatorii mai conservatori n-au apreciat-o. Windows 8 va reprezenta, în viitorul Microsoft, sistemul de la care a pornit integrarea tuturor dispozitivelor într-o platformă, dar deocamdată este de aşteptat să aibă un parcurs mai lent în piaţă. Totuşi, în aceeaşi perioadă, Windows 7 a fost vândut în 300 de milioane de copii, dar într-o vreme în care industria PC-urilor nu era în declin.

Află mai multe despre Microsoft:

Cel mai mare coşmar al Microsoft: Chromebook-urile vor rula aplicaţii Windows

Ziua siguranţei pe internet: care sunt pericolele care ne pândesc

Microsoft recuperează în faţa Apple şi Google: Windows Phone primeşte centrul de notificări, la 4 ani de când a fost lansat

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite