Care este data oficială de lansare pentru iOS 11. Update-ul, unul dintre cele mai mari de până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă noile Apple Watch, Apple TV şi iPhone-uri, Apple a mai confirmat ceva în cadrul evenimentului de marţi seară, ceva ce lumea a cam trecut cu vederea.

Noul sistem de operare pentru dispozitivele mobile Apple, iOS 11, se va lansa pe 19 septembrie, odată cu startul comenzilor pentru iPhone 8 şi iPhone 8 Plus. Despre iOS 11 se cunosc deja multe detalii, acesta aflându-se în stadiul beta din iunie şi până acum.

Printre noile funcţii pe care le vom vedea pe iOS 11, se numără şi traducerea în diferite limbi cu ajutorul lui Siri, un mod ”split-screen” pe iPad, adăugarea funcţiei drag&drop pe ambele dispozitive mobile, cât şi un nou centru de control, care îl va înlocui pe cel actual. În plus, vei putea chiar şi să înregistrezi ecranul, un fel de print screen dinamic.

În plus, softul va fi ceva mai diferit pentru noul iPhone X, pe acesta nemaiexistând un buton fizic de ”home”. Revenirea în ecranul principal al terminalului se va face cu ajutorul gestului de ”swipe”, iar deblocarea va fi realizată cu ajutorul Face ID, noul sistem de recunoaştere facială cu ajutorul unei camere infraroşu.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite