VIDEO Cele mai detaliate fotografii cu suprafaţa lui Pluto, date publicităţii de NASA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto NASA
Foto NASA

Agenţia spaţial nord-americană (NASA) a dat publicităţii o serie de fotografii care prezintă suprafaţa lui Pluto la cea mai bună rezoluţie obţinută vreodată în cazul acestui corp cosmic, o performanţă care nu va mai fi egalată cel puţin câteva decenii de acum înainte, informeaza AFP.

Sonda spaţială americană New Horizons a devenit, pe 14 iulie 2015, primul satelit artificial care a trecut foarte aproape de Pluto, oferind cercetătorilor imagini şi informaţii fără precedent.

Imagini date publicităţii anterior, din cadrul aceleiaşi misiuni de explorare spaţială, au arătat, în premieră, diversitatea reliefului acestei planete, de la munţi foarte înalţi la dune de nisip şi râuri îngheţate.

Cele mai recente fotografii, publicate vineri, sunt parte a unei serii de imagini obţinute în perioada în care New Horizons s-a aflat cel mai aproape de Pluto şi prezintă regiuni cu cratere, munţi şi zone acoperite de gheaţă, potrivit anunţului făcut de NASA..

„Aceste noi imagini ne oferă o fereastră uimitoare, la o rezoluţie foarte înaltă, asupra geologiei lui Pluto“, a declarat cercetătorul şef Alan Stern.

„(Imagini, n.r.) de o astfel de calitate nu au fost disponibile în cazul planetelor Venus şi Marte decât la decenii după primele explorări (ale acestor planete, n.r.), dar în cazul lui Pluto am reuşit acest lucru - până la a vedea detalii precum cratere, munţi şi câmpii îngheţate  - la mai puţin de cinci luni de la prima survolare!“, a mai spus Alan Stern.

New Horizons, o sondă spaţială cu propulsie nucleară, de mărimea unui pian, a început să transmită imagini şi alte date, către Terra, în umră cu mai multe luni, proces ce va continua până spre finalul anului următor.

În octombrie 2015, datele transmise de sonda spaţială au arătat că Pluto are cer albastru şi pe suprafaţa sa sunt regiuni acoperite de apă îngheţată, dar şi o diversitate de culori ale suprafeţei.

Sonda New Horizons a survolat Pluto la o distanţă minimă de 13.691 de kilometri.

În prezent, sonda spaţială New Horizons îşi continuă parcursul în Univers, aflându-se la o distanţă de 5 miliarde de kilometri de Terra, iar toate sistemele şi instrumentele aflate la bordul ei funcţionează în mod corespunzător, informează Mediafax.

Pe măsură ce se îndepărtează de Terra, aceasta continuă să transmită date colectate în timp ce a survolat Pluto.

Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar şi corpurilor spaţiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.

Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete şi alte corpuri îngheţate care orbitează Soarele dincolo de Neptun şi despre care se crede că sunt rămăşiţe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanţi, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriaşe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanţă de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiţia unei "planete".

În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto şi-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria "planetelor pitice", deoarece nu a "curăţat" spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta şi cuprinzând mult mai multe corpuri spaţiale, formate din diferite tipuri de gheaţă. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 - 1973), un astronom olandezo-american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori şi pe sistemul de imagistică în infraroşu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spaţial James Webb - deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări şi mai detaliate, precum compoziţia chimică de la suprafaţa lui Pluto şi a sateliţilor săi, dar şi de la suprafaţa numeroşilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite