Sonda rusească Luna-25 s-a plasat pe orbita Lunii, anunță Roscosmos. Urmează aselenizarea la polul sud al satelitului Terrei

0
Publicat:

Modulul rusesc de aselenizare Luna-25 s-a plasat miercuri pe orbita circumselenară, reprezentând un important pas înainte în ceea ce priveşte obiectivul Rusiei de a reuşi în premieră o coborâre controlată la polul sud lunar, în cadrul unei misiuni de căutare a apei îngheţate, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Machetă a modulului care va aseleniza la polul sud al Lunii Foto Wikipedia
Machetă a modulului care va aseleniza la polul sud al Lunii Foto Wikipedia

Luna-25, care cântăreşte 800 de kilograme, a intrat pe orbita circumselenară la 11:57 ora Moscovei (08:57 GMT), conform Agenţiei spaţiale ruse Roscomos.

Rusia a lansat vineri prima sa sondă selenară din ultimii 47 de ani, în încercarea de a deveni prima ţară care reuşeşte o aselenizare controlată la polul sud al Lunii, o regiune în care se crede că ar exista râvnitele "buzunare" de apă îngheţată.

Racheta Soiuz cu sonda Luna-25 a fost lansată, conform programului, vineri la 02:10 ora Moscovei (23:10 GMT) de pe cosmodromul Vostocini, în regiunea Amur din Extremul Orient, potrivit imaginilor transmise în direct de agenţia spaţială Roscosmos.

Această misiune va filma aselenizarea sondei pentru a le permite geofizicienilor şi geologilor să studieze în detaliu proprietăţile regolitului (stratul pietros care acoperă suprafaţa Lunii n.r.), rezistenţa solului şi alte caracteristici esenţiale ale structurii Lunii. Datele astfel obţinute vor permite aselenizări mai precise în viitor şi vor contribui la o mai bună planificare a sarcinilor experimentale

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite