CERN anunţă descoperirea unui accelerator de particule gigantic pe Marte. Ce legătură avea cu piramidele egiptene şi la ce folosea (1 aprilie)

FOTO Daniel Dominguez/ CERN

Noi imagini obţinute de pe suprafaţa planetei Marte, cu ajutorul sondei NASA Mars Reconnaissance Orbiter, şi analizate de o echipă interdisciplinară de experţi în geologie, arheologie şi fizică nucleară, indică prezenţa pe Planeta Roşie a celui mai mare accelerator de particule construit vreodată.

Datele nou-obţinute arată în mod clar că Muntele Olimp de pe Marte (Olympus Mons), considerat anterior cea mai mare formaţiune vuclanică din Sistemul Solar, constituie de fapt rămăşiţele unui accelerator de particule antic despre care experţii cred că a funcţionat în urmă cu milioane de ani, potrivit unui articol publicat pe pagina web a CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), care administrează şi cel mai mare accelerator de particule de pe Terra (Large Hadron Collider, LHC, din Geneva, n.r).

O alunecare de teren care a avut loc pe o suprafaţă de câţiva kilometri pătraţi, surprinsă de camerele de înaltă rezoluţie ale sondei NASA, a atras atenţia cercetătorilor. Evenimentul pare să fi avut loc recent şi a dus la expunerea mai multor structuri care sunt extrem de asemănătoare cu tunelul care adăposteşte acceleratorul LHC de la Geneva. Circumferinţa structurilor marţiene este de peste 2.000 de kilometri, ceea ce face ca acceleratorul marţian să fi fost de circa 75 de ori mai mare decât LHC şi de milioane de ori mai puternic. Deocamdată nu se ştie ce tip de particule ar fi putut fi ciocnite în această maşinărie extraordinară.

Descoperirea de pe Marte ar putea oferi o explicaţie pentru piramidele egiptene, unul dintre cele mai vechi mistere terestre. În imediata vecinătate a Olympus Mons se observă, potrivit fotografiilor realizate de sonda NASA, structuri asemănătoare piramidelor egiptene, deşi sunt afectate de eroziune. Mai mult, unele hieroglife, al căror înţeles nu a fost ştiut anterior, par să vină în sprijinul noilor observaţii şi îi fac pe cercetători să creadă că piramidele formau o antenă uriaşă. Piramidele de pe Terra ar fi permis astfel ca acceleratorul de particule marţian să fie controlat de la distanţă. „Camera de control a acceleratorului se afla probabil sub piramide“, a declarat Friedrich Spader, responsabil în cadrul CERN.

Acest accelerator de particule, „o adevărată poartă stelară“, este considerat a fi fost folosit pe post de „portal“ către Sistemul Solar de către o civilizaţie foarte avansată tehnologic, în scopul colonizării altor planete. „Papirusul care a fost descifrat recent arată că acceleratorul marţian era capabil să producă un câmp eletromagnetic foarte puternic iar mişcarea particulelor subatomice ducea la deschiderea un portal în spaţiu-timp“, a explicat Fadela Emmerich, liderul echipe de cercetători.

Fenomenul este unul necunoscut specialiştilor CERN care abia aşteaptă să îl studieze. Tehnologia descoperită ar putea revoluţiona călătoriile în spaţiu şi chiar ar deschide calea expediţiilor intergalactice.

Olympus Mons era considerat, anterior acestei descoperiri, drept cel mai mare vulcan din Sistemul Solar, cea mai recentă erupţie datând de acum două milioane de ani. Cercetătorii cred că această estimare este corectă, pe baza datelor obţinute de sonda Mars Odyssey a NASA. „Acest lucru ar însemna că acceleratorul de particule a fost utilizat ultima dată în urmă cu circa două milioane de ani“, a spus Eilert O’Neil, geologul care s-a aocupat de acest aspect al studiului.

Radiaţiile intense emise de acceleratorul de particule de pe Planeta Roşie au generat foarte multă căldură, lucru care explică structura vulcanică şi râurile de lavă. „O mare cantitate de apă a existat pe suprafaţa lui Marte în trecut. Putem doar să presupunem că a fost foloistă pentru răcirea acceleratorului“, a subliniat Friedrich Spader.

„Avem de-a face, probabil, cu tehnologii uitate şi o civilizaţie antică extrem de avansată“, a declarat Eilert O’Neil. „Ar putea fi vorba chiar despre strămoşii noştri îndepărtaţi“, a concluzionat cercetătorul.

Articolul a fost publicat pe pagina CERN pe 1 aprilie.