Vârsta de aur a stilului: 33 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stilul personal este complet asumat la vârsta de 33 de ani FOTO Corina Zorzor
Stilul personal este complet asumat la vârsta de 33 de ani FOTO Corina Zorzor

Momentul propice al modei, atât la bărbaţi, cât şi la femei, este la 33 de ani, ambele categorii simţindu-se cel mai bine atunci, din acest punct de vedere.

Cu toate că moda pare jocul preferat al tinerilor, 20 şi ceva de ani rămâne vârsta la care încă se mai experimentează cu stilul personal. 

Noi studii arată că bărbaţii şi femeile devin cu adevărat confortabil cu stilul lor la 33 de ani, după ani de încercări. Până la această vârstă, lipsa de încredere sau încercatul prea tare vor fi direct responsabile pentru ţinute ulterior regretate.

Studiul, realizat la iniţiativa companiilor Marks&Spencer şi Oxfam, arată că femeile sunt cel mai puţin încrezătoare în stilul lor la vârsta de 24 de ani. S-a dovedit că lipsa experienţei duce la greşeli vestimentare care au loc, în 40% din cazuri, în adolescenţă.

Motiv pentru care femeile obişnuiesc să arunce direct la gunoi ţinutele ruşinoase, odată ce nu mai sunt de acord cu ele. 25% din acestea refolosesc hainele neinspirate drept costumaţii pentru petreceri cu tematică.

Şi chiar şi la vârsta la care stilul personal este bine conturat, 38% mărturisesc că nu poartă decât jumătate din hainele din garderobă. Iar cumpăratul impulsiv se pare că nu se opreşte la nicio vârstă, de vreme ce 48% din respondente au mărturisit că încă mai cumpără lucruri care, după o săptămână, nu mai corespund gustului personal.

Social media, cu reţelele sociale incluse, a devenit o sursă de inspiraţie pentru adeptele modei, cu 11% din acestea folosindu-se de Facebook pentru a învăţa tendinţele, în timp ce 21% din bărbaţi urmăresc profilele celebrităţilor pentru a lua notiţe de stil.

Dar tot aceste reţele joacă rolul „călăilor” estetici, de vreme ce 45% din respondenţi spun că şi-au scos numele din poze în care erau îmbrăcaţi dezastruos. Fotografiile de pe Facebook le provoacă cea mai mare ruşine, din acest punct de vedere.

Doar 15% şterg tagul din poze pentru a nu fi văzuţi a doua oară în aceeaşi ţinută. În gama dezastrelor vestimentare sunt întâlnite umerele bufante, costumele sclipitoare şi pantalonii evazaţi.
Felul în care sexele îşi aleg hainele sunt diferite pentru că bărbaţii încearcă să poarte haine cât mai comode, iar femeile încearcă din greu să se adapteze trendului, chiar dacă li se potriveşte sau nu. 

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite