Povestea volumului lui Ion Barbu care nu a mai ajuns niciodată în librării. Întreg tirajul a fost pus pe foc
0„După melci“, o frumoasă plachetă ilustrată color, a fost primul volum al poetului Ion Barbu, o surpriză realizată de un prieten de-ai săi. Ediția tipărită în o mie de exemplare nu a mai ajuns în librării, tirajul fiind trimis spre ardere.
Dan Barbilian s-a născut în Câmpulung Muscel, la 18 martie 1895. Cunoscut ca poet sub pseudonimul Ion Barbu, acesta a fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Numele lui este cunoscut în literatura română, însă numele real al poetului, Dan Barbilian, este unul sonor în domeniul matematicii.
Poetul matematician a devenit cunoscut pentru marile sale pasiuni, considerând că „poezia și geometria sunt complementare”, iar acolo „unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie”.
Pariul care i-a îndrumat pașii în poezie
Debutul său literar a fost determinat de un pariu avut în timpul liceului cu viitorul critic literar Tudor Vianu. În timp ce erau plecați într-o excursie în Giurgiu, Dan Barbilian îi promite prietenului său că va scrie „un caiet de poezii“, deoarece în fiecare om există „simț artistic“.
În urma pariului, debutează în 1918 cu poezia „Ființa“ în revista „Literatorul“ a lui Alexandru Macedonski, semnând pentru prima dată cu pseudonimul Ion Barbu. Din 1919, acesta publică poezii și în revista „Sburătorul“, condusă de prozatorul și criticul literar Eugen Lovinescu.
La sfârșitul anului 1920, Ion Barbu realizează o primă variantă a poemului „După melci“, una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale.
La 27 martie 1921, autorul citește poemul în cadrul unei ședințe a Academiei, Antologie contemporană, întrunită în str. Romană nr. 6, din București, fiind prezidată de Ion Pillat.
O surpriză neplăcută
Tudor Vianu, bunul prieten al lui Ion Barbu, i-a expediat poezia „După melci“, pentru publicare, redacției revistei „Viața Românească“ din Iași, fiind predată poetului George Topîrceanu. Între Barbu și Topîrceanu a existat, în acest sens, un schimb de corespondență. În urma opțiunilor de redactor ale lui Topîrceanu, Ion Barbu renunță la unele versuri, în locul cărora propune altele. Se ține seama de opțiunile sale, iar poemul ajunge să fie publicat în mai 1921 în „Viața Românească“ (XIII, nr. 5, p. 167-170).
Tot Tudor Vianu este cel care pune la cale, alături de pictorul Mihai (Mișu) Teișanu, publicarea primului volum al lui Ion Barbu. Acest lucru a fost realizat în decembrie 1921, atunci când placheta „După melci“, ilustrată de Teișanu, a fost publicată la Editura „Luceafărul“ din București. Surpriza nu a fost, însă, pe placul lui Ion Barbu: această ediție a fost retrasă din librării, fiind respinsă de autor.
Placheta are coperțile și filele (în număr de 12, format 24/31 cm) cartonate, precum și o supracopertă care poartă numele celor doi autori – poet Ion Barbu și pictor M. Teișanu. Ilustrațiile color însoțesc pe o singură parte, a fiecărei fețe, textul poemului reprodus din revistă, fără a fi revizuit de autor, care se afla atunci la studii în Germania, la Göttingen.
Ion Barbu a fost nemulțumit de modul în care a fost ilustrată cartea, nedorind să treacă drept poet pentru copii. În caseta tipografică a plachetei, de pe coperta a treia, sunt câteva precizări: „S-au tras din această lucrare una mie exemplare după litografiile originale ale pictorului M. Teișanu, în atelierele Institutului de Arte Grafice «Luceafărul» din București. Decembrie 1921. Prețul Lei 80“.
Din placheta „După melci“ se mai regăsesc, astăzi, doar câteva exemplare. „Unul dintre ele poate fi degustat literar la Secția «Colecții Speciale» din cadrul Bibliotecii Județene «Dinicu Golescu Argeș», probabil singurul exemplar aflat la o bibliotecă din țară”, spune bibliotecara Gabriela Tomescu.
Mai multe informații despre placheta ilustrată au fost oferite pentru „Weekend Adevărul“ de către bibliotecarele instituției argeșene: „Surpriza, pregătită de Tudor Vianu și Mișu Teișanu pentru prietenul lor, Dan Barbilian, alias poetul Ion Barbu, nu a fost primită bine de autor. Ion Barbu a refuzat să pună această ediție în vânzare, pe motiv că «După melci», astfel ilustrată, creează impresia de carte pentru copii, iar intenția sa, ca poet, a fost alta, de a transmite, prin personificare și metafore, un mesaj poetic profund – moartea melcului ca un proces inevitabil în natură. Drept consecință, Ion Barbu a dat dispoziție să fie arsă întreaga ediție ilustrată a volumului. Faptul acesta a fost consemnat chiar și în manualele școlare din acea perioadă“.
Din această ediție au supraviețuit, din fericire, câteva exemplare. „Nu se știe cum a scăpat exemplarul deținut de noi, dar acest fapt îi crește valoarea bibliofilă“, a precizat și bibliotecara Maria-Magdalena Ioniță Roșoiu.
Un artist gotic, preferat în locul unuia modern
Chiar dacă nu a fost pe placul lui Barbu, pictorul Mișu Teișanu, muzeograf la Muzeul „Teodor Aman“ din București, a fost autorul superbelor ilustrații ale poemului „Luceafărul“ de Mihai Eminescu.
„Teișanu are o personalitate pictoricească bine definită și izolată. Știe ce vrea – și, în urmărirea idealului său artistic, este unitar. (...) Dacă am căuta să dăm o generalizare lucrării sale, desigur că nota dominantă este fantazia... Din fantazia pictorului Teișanu, de asemenea, se degajă nestânjenit și nechema, un humour, care ne încântă și ne dispune la visare“, spunea, în 1926, Alexandru Lascarov Moldovanu în revista „Viața literară“.
Nu a fost însă și „fantazia“ pe care o căuta poetul Ion Barbu, care aștepta cu totul altceva, în stilul pictorului gotic german meşterul Francke (Meister Francke), care a trăit la sfârșitul secolului XIV – începutul secolul XV.
„Melcii i-am îndrăgit iarăşi, de când un anumit motiv din Grieg (n.r. – Edvard Grieg, compozitor norvegian), Dansul trollilor (am auzit, în sfârşit, Peer Gynt, cu suitele lui Grieg) îmi dă dedesuptul muzical al acestei comuniuni cu Olimpul grotesc al pădurii. Nu Teişanu, el e prea famăn şi prea poleit pentru asta, era indicat s-o decoreze. Îmi trebuia mâna naivă şi noduroasă a unui adevărat troll. De ce n-am scris-o, în Hamburg, la 1400? Meşterul Francke, ce comentator înţelegător ar fi fost! Meşterul Francke e revelaţia cea mare a zilelor din urmă; îi seamăn şi-l iubesc“, se menționează în cartea „Ion Barbu. Opere: I. Versuri“.
Barbu va debuta editorial abia în anul 1930, la Editura „Cultura Națională“ din București, cu volumul de versuri „Joc secund“.
Se încarcă comentariile...
