O femeie din Marea Britanie, mamă a cinci copii, riscă o amendă de 11.500 de lire după ce a aruncat jucării vechi fără să le scoată bateriile
0O mamă a cinci copii din Guernsey, Marea Britanie, a rămas șocată după ce a aflat că ar putea fi sancționată cu până la 11.500 de lire sterline pentru că a aruncat jucării vechi fără să scoată bateriile din ele.

O femeie din St Peter Port, în Guernsey, a trecut printr-un moment de panică după ce a fost informată că ar putea primi o amendă uriașă, de 11.500 de lire sterline pentru o greșeală aparent minoră: aruncarea unor jucării vechi ale copiilor fără a scoate bateriile din interiorul acestora, potrivit Bailiwick Express.
Krystal Ogier, mamă a cinci copii, spune că a fost complet luată prin surprindere când a primit un telefon de la compania de gestionare a deșeurilor Island Waste, care i-a comunicat că în sacii de gunoi preluați de la locuința ei au fost descoperite mai multe baterii.
Incidentul a avut loc în perioada în care femeia se muta din casa în care locuia într-o locuință mai mică și mai ieftină. Pentru a scăpa de obiectele pe care nu le mai folosea, ea a comandat saci mari de gunoi de la compania locală de salubritate și a început să facă ordine printre lucrurile din casă.
Câte 500 de lire pentru fiecare baterie
În timpul curățeniei, Krystal Ogier a aruncat mai multe jucării vechi ale copiilor, fără să își dea seama că unele dintre ele conțineau încă baterii. După ce sacii au fost ridicați, femeia a fost contactată de reprezentanții companiei, care au anunțat-o că au găsit 23 de baterii AA în „patru sau cinci” dintre jucăriile aruncate.
Conform regulilor companiei Island Waste, aruncarea bateriilor în deșeurile menajere poate atrage o amendă de până la 500 de lire pentru fiecare baterie, ceea ce în cazul ei ar fi putut duce la o sancțiune totală de aproximativ 11.500 de lire sterline.
Femeia spune că reacția ei a fost una de șoc total.
„Mi-a explodat capul. Am izbucnit în plâns la telefon”, a povestit Krystal Ogier, care se află în prezent în concediu de maternitate de la locul său de muncă de coafeză.
„M-am gândit literalmente: «O să ajung la închisoare pentru asta», pentru că nu îmi permit să plătesc”, a mai spus ea.
Ulterior, după discuțiile purtate cu compania de salubritate, sancțiunea a fost redusă la 1.000 de lire sterline. Chiar și așa, suma rămâne dificil de suportat pentru familie, iar femeia a primit posibilitatea de a o achita în rate, câte 25 de lire pe săptămână.
Krystal Ogier spune, însă, că și această variantă reprezintă o povară financiară.
„Acei 25 de lire pe săptămână ar putea fi folosiți pentru cumpărături sau electricitate”, a explicat ea.
Pericolul ascuns în baterii
Reprezentanții companiei Island Waste spun că scopul lor nu este să aplice amenzi, însă regulile sunt necesare pentru siguranță. Potrivit acestora, bateriile reprezintă una dintre principalele cauze ale incendiilor în centrele de gestionare a deșeurilor.
„Consecințele unui incendiu la o baterie pot fi catastrofale pentru un depozit de deșeuri, răspândindu-se rapid și provocând riscuri de vătămare corporală, daune materiale și mediului”, a explicat un reprezentant al companiei.
Bateriile aruncate incorect pot declanșa incendii în timpul procesului de colectare, transport sau sortare a deșeurilor, motiv pentru care autoritățile și companiile din domeniu insistă ca acestea să fie eliminate separat.
Problema eliminării necorespunzătoare a bateriilor devine tot mai serioasă, potrivit unui raport al Environmental Services Association (ESA). Raportul arată că una din șase baterii ajunge la gunoi încă montată în dispozitive electronice sau jucării, ceea ce crește riscul producerii unor incendii în timpul manipulării deșeurilor.
Statisticile arată că între 2023 și 2024 au fost raportate peste 1.200 de incendii legate de baterii în Marea Britanie, iar impactul financiar al acestor incidente este estimat la aproximativ un miliard de lire sterline anual pentru industria de gestionare a deșeurilor.
Un avertisment pentru alți părinți
Krystal Ogier spune că a decis să facă publică experiența sa tocmai pentru a-i avertiza pe alți oameni să fie atenți atunci când aruncă obiecte electronice sau jucării.
„Nu faceți aceeași greșeală ca mine”, a spus ea, considerând în continuare că sancțiunea este mult prea severă pentru o eroare neintenționată.
„Mi se pare o amendă distrugătoare; nu poți face asta oamenilor, mai ales dacă este o greșeală reală”, a adăugat ea, punctând că ar fi preferat să facă muncă în folosul comunităţii decât să primească amendă.























































