Nouă ani de la tragedia aviatică din Apuseni. Cum s-a îndrăgostit Romanița de Adrian Iovan: „A fost prima dată”
0Nouă ani au trecut de la tragedia din Munții Apuseni, atunci când Adrian Iovan și-a pierdut viața, în timp ce pilota o cursă umanitară. De atunci însă, fosta soție, Romanița Iovan, l-a comemorat an de an.
Și anul acesta, Romanița a ajuns în Apuseni, împreună cu fiul său, Albert, în locul unde s-a prăbuşit avionul pilotat de Adrian Iovan.
Nu e an, din 2014 încoace, în care fostul manechin să nu se reîntoarcă la locul tragediei aviatice în care şi-a găsit sfârşitul regretatul pilot și să facă parastas după datina creștină. Creatoarea de modă a fost căsătorită cu pilotul Adrian Iovan timp de cinci ani, în perioada 2003-2008.
Dragoste la prima vedere
Despre cum s-au cunoscut, aceasta a povestit în urmă cu câțiva ani. A spus atunci că a fost dragoste la prima vedere, iar Albert a creat o legătură veşnică între ei doi.
"A fost o mare dragoste între noi, l-am iubit cel mai mult până acum. Nu puteam să-l cunosc decât la «biroul» lui, în avion. A fost prima dată când am invitat un bărbat la cafea, dar şi ultima oară... În uniforma de aviator e foarte sexy. Veneam de la Viena, dar destinul a făcut să fie o problemă la turnul de control şi să întârziem decolarea cu 20 de minute. Iar el obişnuia să-şi întâmpine pasagerii la intrare - când pasagerii urcă treptele avionului - şi, considerând că sunt suflete, nu saci de cartofi, acest lucru îţi dă siguranţă şi căldură. E foarte important. Stăteam pe primul loc în avion şi această întârziere a făcut să mă uit mai mult la el şi mi-a plăcut de el. Ajungând acasă, am pus mâna pe telefon, am sunat un prieten şi am aflat numărul lui de telefon. Şi l-am sunat. Chiar atunci, la patru ore de la aterizarea în Bucureşti. A fost o întâlnire a doua zi, a fost dragoste la prima vedere. S-a întâmplat ceva frumos şi a ieşit acest copil minunat (Albert - n.r.), care seamănă cu amândoi şi care cu siguranţă ne va crea această legătură specială toată viaţa", spunea în urmă cu câțiva ani pentru Ziarul Ring, creatoarea de modă.
Mariajul a durat 5 ani
Adrian şi Romaniţa Iovan au trăit o frumoasă poveste de dragoste şi un mariaj care a durat cinci ani. Cei doi au avut împreună un băiat, Albert, acum în vârstă de 16 ani.
Cei doi s-au căsătorit în septembrie 2003, iar după o nuntă "ca în povești" a urmat o căsnicie mult mediatizată. Relația celor doi a fost pusă la grea încercare în toamna anului 2005, când Adrian Iovan l-a împuscat mortal pe Bogdan Iancu, un tânăr care pătrunsese în locuința lor, în timpul nopții, cu intenția de a-i jefui.
Procurorii au stabilit că a fost vorba de autoapărare și au decis să nu înceapă urmărirea penală pe numele lui Adrian Iovan. Ca urmare a scandalului declanșat în presă, Romanița a pierdut o sarcină, dar s-a refăcut și în octombrie 2006, a născut un băiețel, pe nume Albert.
Șef de promoție
Adrian Iovan s-a născut în anul 1958. A terminat Liceul Industrial nr. 10 „Aurel Vlaicu” din București, astăzi Colegiul Național „Aurel Vlaicu”, apoi Facultatea de Aeronave, pe care a absolvit-o ca șef de promoție.
Fostul pilot s-a căsătorit prima dată la 26 de ani, mariaj din care a avut o fiică, ca apoi, în iulie 2003, să se căsătorească cu Romanița, născută Ciolcan, cunoscută creatoare de modă. Și acest mariaj s-a încheiat tot cu un divorț.
Epava avionului, găsită de localnici
În 20 ianuarie 2014, un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
Atunci, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa. La bord se mai aflau copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Dosarul a fost clasat în 2018
În august 2018, procurorii militari au dispus clasarea dosarului accidentului aviatic din Apuseni sub aspectul infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă referitor la activitatea militarilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Cluj, Alba, Mureş şi Bihor, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi inspectoratelor de jandarmi ale judeţelor Cluj şi Alba, Ministerului Apărării Naţionale, inclusiv a ministrului de resort, a lucrătorilor din inspectoratele de poliţie ale judeţelor Cluj şi Alba, respectiv a lucrătorilor din structura de conducere a Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv a ministrului de resort, precum şi a prefecţilor judeţelor Cluj şi Alba, respectiv a primarilor, viceprimarilor, consilierilor etc. din comunele judeţelor Cluj şi Alba, corespunzătoare zonei în care se presupunea că s-a produs accidentul aviatic.
Procurorii spun că acţiunile sau inacţiunile acestora nu au reprezentat o cauză care să ducă la accidentul aviatic, respectiv la moartea pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aura Ion.