FOTO Rochia de mireasă se reinventează
0Ultimul răcnet în industria nunţilor poate fi considerată rochia de mireasă 5 în 1, ce poate fi divizată în cinci ţinute diferite, care asigură piesei vestimentare o durată de viaţă mai lungă de o noapte.
„Ce fac cu rochia după nuntă?” este întrebarea care a trecut, inevitabil, prin mintea oricărei mirese. Întrebare la care industria nunţilor a găsit un răspuns, se pare, prin prisma ofertelor existente pe piaţă.
Cinci mirese într-una
Rochia de mireasă „Marithéa”, prezentată de salonul Marithé din Bucureşti, este vedeta colecţiei „Metamorphosis” pentru un motiv clar: se poate împărţi în cinci ţinute. Piesa nupţială 5 în 1 este creată dintr-o rochie albă de dantelă, mulată pe corp, căreia i se pot adăuga alte patru elemente diferite, pentru forme diferite. Variantei scurtă îi poate fi ataşată manual o crinolină lungă până în pământ, care transformă piesa într-o rochie clasică de mireasă. Sau, pentru doritoarele unei siluete tip sirenă, poate fi „accesorizată” cu partea inferioară, extrem de voluminoasă.
Există varianta fără mâneci, dar şi cu mâneci, dar şi cu un tutu voluminos, până deasupra genunchilor, care vine peste rochia principală. Sunt soluţiile pe care Suzanne Dobromir, fondatoarea brandului, le-a găsit pentru nevoile vestimentare ale mireselor pentru sobrietatea cununiei religioase, dar şi pentru aerul libertin al petrecerii de după.

Transformările se fac comod, rochia fiind prevăzută cu nasturi şi fermoare discrete ce înlesnesc trecerea de la o versiune la alta. Rochiile pot fi refolosite, în orice variantă dorită, la ocaziile după nuntă. Rochia 5în1 costă 3.900 de lei.
„Ideea rochiei s-a născut în urma contactului cu clientele noastre, care se loveau, de fiecare dată, de aceleaşi probleme: nu se puteau hotărî asupra modelului rochiei de mireasă pe care-l doreau şi, în acelaşi timp, se întrebau cât de mult merită să investească într-o piesă pe care urmau să o poarte o singură dată. Pe de o parte, voiau să poarte un model feminin şi sobru la cununia religioasă, iar apoi şi-ar fi dorit o variantă mai comodă sau mai sexy pentru petrecere”, a spus Suzanne Dobromir, cea care a avut ideea rochiei.
Aceasta spune că nu competiţia din interiorul industriei a fost luată în calcul la crearea acestui concept, ci nevoile viitoarelor mirese care se schimbă odată cu timpul.

„Miresele calculează totul foarte atent şi nu sunt dispuse să investească sume mari în ţinute pe care le poartă o singură dată. Deci şi condiţiile economice actuale ne obligă să găsim soluţii pentru a ne adapta la ceea ce piaţa cere”, a spus Dobromir.



Rochii vechi pentru noile mirese
Una dintre soluţiile ingenioase pe care miresele de astăzi le-au găsit, în ceea ce priveşte scopul strict utilitar al rochiei de mireasă după ce nunta s-a terminat, constă în împrumutarea sau închirierea ei. Trocul piesei nupţiale se dovedeşte a fi o afacere de succes pentru cele care vor să-şi amortizeze investiţia într-un produs pe care l-au purtat doar o dată. Forumurile pentru viitoarele mirese sunt pline de femei dispuse, contra unei sume de bani, să-şi închirieze rochia, dar şi de viitoare mirese deloc dispuse să cheltuiască o avere pentru o singură noapte.
Există şi magazine speciale cu asemenea ofertă, devenind o adevărată tendinţă instituţionalizată în ultimii ani. Jumătate din valoarea rochiei se plăteşte, cu câteva săptămâni înainte de nuntă are loc o probă, iar cu două-trei zile înainte de marele eveniment, poate fi ridicată, după ce a fost plătit restul sumei, plus o garanţie returnabilă.
Rochia Cenuşăresei sau rochia neagră?
După principiul „în ziua nunţii mireasa se simte ca o prinţesă”, designerul Alfred Angelo a creat rochii de mireasă inspirate de personajele Ariel, Aurora, Belle, Cenuşăreasa (foto), Jasmine, Alba ca Zăpada sau Tiana, din lumea Disney. Disponibile şi online, preţurile variază între 599 şi 1.199 de lire sterline.
Creaţiile respectă linia de poveste a fiecărui personaj, aşa că rochia lui Ariel urmează tiparul sirenei, în care partea inferioară este voluminoasă, în timp ce partea superioară a rochiei este mulată. Rochia „Jasmine” este îmbogăţită cu numeroase diamante, iar rochia Albei ca Zăpada respectă tiparele clasice ale unei rochii de prinţesă.
Liam Gallagher, director al departamentui de modă al companiei Walt Disney, a spus că „toate miresele trebuie să se simtă ca nişte prinţese în ziua nunţii, iar acest lucru va fi mult mai uşor datorită creaţiilor ca de basm”. Aceeaşi companie oferă acum servicii nupţiale în cadrul parcurilor de distracţie din toată lumea sau pe vapoarele proprii. Un pachet standard de nuntă ca de basm, care include ceremonia şi recepţia, poate ajunge la 75.000 de dolari, bani în care intră şi apariţiile lui Mickey şi Minnie Mouse, la propria nuntă.
Soluţii pentru mireasa atipică
Cântăreaţa Gwen Stefani a purtat o rochie roşie de mireasă la nunta sa, iar actriţa Jessica Biel a optat pentru culoarea roz. Odată ce designerii au înţeles că nu toate femeile se regăsesc în rochia albă şi impecabilă, opţiunile vestimentare au început să curgă. Celebrul designer Vera Wang a lansat, anul trecut, rochia neagră de mireasă. Cele 15 piese vestimentare au fost realizate din organza, tul, dantelă şi tafta de culoarea abanosului. Wang a vrut să dovedească faptul că rochia albă de mireasă este deja un clişeu.
„Am găsit negrul proaspăt şi un pic ironic faţă de ce este pe piaţă deja”, a spus Vera Wang pentru „The New York Times”.
Rochia neagră de mireasă nu ar fi neapărat o noutate. Prima femeie care a popularizat rochia albă de mireasă a fost regina Victoriei a Angliei. Dar înainte ca albul să devină culoarea universală a mireselor, acestea purtau ce le venea mai bine, roşul fiind culoarea preferată, la fel de mult ca şi negru.