Dragoste Modernă: Cum mi-am împărţit iubitul cu prietena mea

0
0

Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană.

Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică. Ar putea fi, pur şi simplu, o poveste cu care să te identifici. Sau o întâmplare pe care să o citeşti cu plăcere, pentru a descoperi că dragostea modernă e asemenea celor de ieri, din vremea în care singurul motor de căutare era indexul capitolelor unei cărţi, ori chiar mai vechi.

În ultimele două relaţii, cât toată viaţa mea, am aşteptat doar respectul. Acum stau pe tuşă, pentru simplul motiv că nu înţeleg cum stă dragostea asta ca o coloană romană şi ţine o lume aşa strâns unită. Nu înţeleg. Pot scrie amintiri sau nici măcar, poate opinii sau puţin mai puţin, ce-or fi, oricum, regrete nu sunt. Ar putea fi însemnări, dar nu aş mai găsi rostul scrisului când ştiu deja ce caut. Cine mai are timpul necesar să asculte pe cineva, să râdă, când mulţi par că uită să vadă, sunt sătui de feţe şi se mărginesc la aprecieri cu tentă sexuală şi la sex. Ce ironie, să avem ochi şi să uităm cum e să vezi, să avem piele şi să uităm că iubirea are miros de citrice, santal, vanilie, bunătate şi candoare, să avem mâini şi să uităm să mângâiem când cineva e pierdut lângă noi!

EA ERA PRIETENA MEA...

El era cufundat în această stare de vreun an. Ea era prietena mea şi nu ştia că starea aceasta înseamnă şi o iubită, şi încercarea de a mai cuceri încă cel puţin şapte fete. El putea avea respect, înţelegere, voie bună şi ciocolată caldă. Dar lui nu-i sunt niciodată de ajuns toate aceste „condimente", el vrea ceva şi mai picant.

Au început cu o cafea, care s-a transformat în ceai şi pe care s-a scuzat că nu-l poate oferi încă, din cauza situaţiei precare de student angajat part-time. Trecând peste acest incident, ea s-a gândit că ar fi o companie plăcută pentru situaţia în care se afla - ca întotdeauna, fragilă, după o proaspătă despărţire -, a vrut să profite şi să-i acorde o şansă. Au trecut o zi, două, trei, câteva telefoane şi vreo două SMS-uri, şi într-o seară a venit acasă la ea, la un vin fiert.

CE S-A ÎNTÂMPLAT ŞTIU EI ŞI CU MINE

El ieşise de data aceasta din starea latentă şi s-a gândit să încerce treaba asta cu Friends with Benefits (n.r. - expresie desemnând în general o relaţie bazată pe sex, fără implicare). Ea, în schimb, era nemulţumită atât de idee, cât şi de persoană. L-a refuzat. El a luat totul ca atare, însă vederile pe furiş s-au rărit considerabil, până au ajuns, din greşeală, iar în aceeaşi cameră. Ce s-a întâmplat acolo, numai ei şi cu mine ştim, dar niciunul dintre ei nu era prea fericit. Treptat, el şi-a îndreptat atenţia către altcineva.

Între timp, s-a mai întâmplat ceva. M-am trezit eu din starea mea latentă (evident, o despărţire) şi mi-am propus să schimb lumea prin intermediul lui. Nu mai întâlnisem în braţele nimănui aceeaşi linişte profundă, acelaşi zâmbet şi motivaţia că va fi minunată clipa următoare. Nu voiam nicio dragoste, dar nicio iubire nebună, fizică. Eram undeva într-un cerc vicios, în care mă legase din noiembrie 2010 până în iunie anul trecut.

GENUL CARE TE IA DE MÂNĂ LA METROU

Pentru mine, el era genul acela care te ia de mână de la metrou, te pupă cald pe frunte şi-ţi dă şuviţa suflată de vânt înapoi la locul ei, apoi, cu un pahar de vin roşu şi un pachet de ţigări, fumate una după alta, poţi să discuţi chiar şi despre extratereştri şi el deţine răspunsul. Ceea ce a urmat a fost un fel de dragoste, între un carnivor şi o romantică incurabilă, într-un pat dintr-un apartament care plângea după îmbrăţişări şi săruturi lamentabil de stângace, după mâini în jurul gâtului şi după buze pe încheietura mâinii.

El mi-a spus că neconcordanţa mişcărilor în pat provine de la „neînzestrare". Eu însă ştiam deja că pe pereţii lui erau titluri decupate din ziare cu privire la „Napoleon cel Mic". Am discutat de parcă ne-am fi cunoscut de-o viaţă întreagă sau chiar de mai mult şi, în momentul în care am simţit buzele lui pe spatele meu, nu aveam cum să mă gândesc la neconcordanţa dintre atitudinea şi cuvintele din acea seară romantică şi, respectiv, cele din ziua următoare.

L-am condus la metrou dis-de-dimineaţă, crezând că vom fi iar ceea ce eram cu câteva ore mai devreme: amici. El m-a sărutat pe frunte, ca şi atunci când eu încercam să-l cunosc.

Ne-am mai văzut cu o singură ocazie, odată, când credeam că întreaga idilă nu fusese nimic şi că sigur ne vom mai vorbi. L-am mai sunat o singură dată, să-l invit la o cafea ce avea menirea să şteargă din memoriile noastre întreaga noapte şi mâinile care s-au împreunat în pat şi-n drumul spre casă. El a acceptat, dar, probabil, a uitat.

UN JOC AL URII

De fapt, totul a pornit de la un joc, un joc al urii pentru somnul singurătăţii în patul din casa închiriată. E jocul erotic dintre realitate şi vise, dintre speranţă şi sentimente, dintre minte şi trup, e dezvăluirea caracterului celor care vor să trăiască o dragoste în fiecare zi, unică şi dezlânată, plină de romantisme răsuflate.

Ceea ce le poate linişti pe romanticele fete sunt aceste cuvinte ale lui George Orwell: „Până la 40 de ani, cu toţii vom avea faţa pe care o merităm". Ceea ce îi desparte pe copii de adulţi e ceea ce-i desparte pe romantici de carnivori: dragostea la prima vedere şi pentru totdeauna, specifică celor croiţi nativ pentru suferinţă, şi faptul că cei din urmă se aruncă doar în ape adânci, pentru ca plonjarea să nu aibă un efect nefast. Plonjarea este anticipată de schimbul de informaţii despre vieţile lor, afinităţile pentru anumite genuri muzicale sau artistice, cărţi şi plăcerile timpului liber. Totuşi, sper că el nu se mai află în aceeaşi stare latentă. Şi, poate, îi e bine.

"Au început cu o cafea, care s-a transformat în ceai şi pe care s-a scuzat că nu-l poate oferi încă, din cauza situaţiei precare de student angajat part-time. "

"Nu mai întâlnisem în braţele nimănui aceeaşi linişte profundă, acelaşi zâmbet şi motivaţia că va fi minunată clipa următoare. "

Anca Ciobanu are 22 de ani şi este studentă la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Adoră simplitatea, dar, paradoxal, trăieşte numai din lucruri complicate. Îi place să citească romane de dragoste şi are adesea predispoziţia către infidelitate. Este îndrăzneaţă şi îi plac provocările, pe care, de cele mai multe ori, le onorează cu succes. E adesea considerată arogantă din cauza atitudinii reci şi nepoliticoase pe care o afişează, însă este mereu prietenoasă în cercurile restrânse.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Stil de viață


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri