Cum te asiguri că oferi cadoul potrivit de Sărbători
0Alegerea cadoului potrivit se poate dovedi o adevărată provocare, un factor de stres care se accentuează în perioada Sărbătorilor de iarnă. În vremuri care îndeamnă la cumpătare, irosirea banilor pe o atenţie care nu va fi apreciată umbreşte nu numai bucuria celui care dăruieşte, dar şi a persoanei obligate să joace rolul mulţumitului.
Câţi dintre noi nu am primit zeci de cadouri pe care nu ni le-am fi ales singuri, lucruri oferite adesea de persoane extrem de apropiate, soţi, copii sau părinţi, oameni de la care ne aşteptăm să investească într-un astfel de gest nu doar efort financiar, ci şi unul emoţional?
Psihologul britanic Keren Pine denumeşte „balastul de Crăciun“ această discrepanţă dintre valoarea reală, bănească, a unui cadou şi cea atribuită de persoana care îl primeşte, reprezentând timpul, emoţiile şi banii investiţi în alegerea unui cadou nepotrivit. Acestor „pierderi“ li se adaugă şi efectele negative pe care darul nepotrivit le poate avea asupra unei relaţii, mai ales când aşteptările sunt mari.
Prin urmare, cum am putea să procedăm în aşa fel încât să alegem cadoul care va justifica nu numai investiţia financiară ci va face şi să fim percepuţi în mod pozitiv? O misiune destul de grea dacă ţinem cont de faptul că regulile convieţuirii sociale ne învaţă să ne ascundem adevăratele sentimente în astfel de împrejurări.
Rezultatele unui studiu coordonat de Keren Pine arată că 89% din femei şi 79% din bărbaţi s-au aflat în situaţia de a se preface că sunt încântaţi de un cadou pe care l-au detestat. Conform cercetării, această disimulare a sentimentelor nu face decât să ducă le reoferirea unui obiect neapreciat în 50% din cazuri. Prin urmare, cu cât suntem mai convingători atunci când ne entuziasmăm în faţa unui cadou pe care nu-l apreciem, cu atât cresc şansele să avem parte de el la următoarele ocazii festive.
Un aspect interesant relevat de studiu arată că oamenii caută dovezile echităţii în schimbul de daruri. Mai exact, suntem dezamăgiţi atunci când oferim un cadou şi nu primim nimic în schimb sau dacă avem impresia că ni se dă prea puţin înapoi. De asemenea, oferirea şi primirea unui cadou implică o anumită stare de anxietate indusă de teama că darul nu se va ridica la nivelul aşteptărilor sau de faptul că vom fi dezamăgiţi de ceea ce vom primi.
Specialiştii în relaţii interumane au încercat să traseze câteva reguli de care trebuie să ţinem cont atunci când alegem un cadou:
Adecvare
Prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinim pentru a ne afla pe calea cea bună este ca obiectul-cadou să fie adecvat relaţiei pe care o avem cu persoana care primeşte. Darurile au o valoare simbolică ce indică intensitatea unei legături, aşa că alegerea pe care o facem nu trebuie să depăşească limitele intimităţii dintr-o relaţie sau să se dovedească prea extravagantă.
Empatie
Cadoul potrivit ar trebui să formeze o legătură între cel care oferă şi cel care primeşte, astfel încât să vorbească despre existenţa unei nevoi împlinite şi despre cunoaşterea persoanei aflate în cauză.
Efort
Dovada sacrificiului este un alt element care trebuie să reiasă dintr-un cadou. Darurile lipsite de substanţă la nivel simbolic, care nu transmit niciun fel de mesaj emoţional, conţin mesaje negative pe care nu le conştientizăm. Cele mai frumoase cadouri sunt acelea care indică faptul că o persoană este demnă de apreciere şi că a meritat depunerea unui efort, altul decât cel financiar.
Semne care arată că nu ne place un cadou
- Felul în care zâmbim ne dă de gol atunci când ne displace cadoul primit. Psihologii consideră că folosim numai muşchii care acţionează gura atunci când nu suntem sinceri, în timp ce un surâs din inimă acţionează şi zona ochilor.
- Când ne place un cadou avem tendinţa de a privi în ochi persoana care ne-a făcut o reală bucurie. Pe de altă parte, încercăm pe cât posibil să evităm privirea celui care ne face un dar nepotrivit de teamă că ar putea să descopere adevăratele sentimente.
- Cadoul care ne place cu adevărat va fi lăudat, arătat tuturor, probat, în timp ce unul nepotrivit va fi scos rapid din zona de interes, chiar dacă va primi aprecieri de complezenţă.
Citiţi şi:
Cel mai frumos cadou de nuntă: ideea originală a unui mire a surprins întreaga planetă
Dezvăluiri despre corupţia din industria modei. Cum sunt „cumpărate“ vedetele cu cadouri de lux