Un spectacol ca o cină rece

0
0
Un spectacol  ca o cină rece
Un spectacol ca o cină rece

„Music-Hall“ are ingrediente care îl califică într-un meniu de lux, dar îşi ratează adevărata temperatură de fierbere. Fanny Ardant mimează anost ratarea în spectacolul regizat de Lambert Wilson. Interpretarea ei are prea puţini fiori de veridicitate.

Vedeta franceză în vârstă de 60 de ani a păstrat distanţa faţă de publicul de teatru din România. De la înălţimea scenei Odeonului, un teatru frumos, în care rochia ei fină a foşnit elegant, Fanny Ardant a jucat per ansamblu bine, dar cu o lipsă de entuziasm pe care rar a putut să şi-o ascundă.

Nu a mai avut în spate o armată de cameramani, ingineri de lumină şi profesionişti ai imaginii care s-o ajute să strălucească. Nu a mai fost aureolată de gros-planuri sau contre-jour-uri viclene. Părăsită de arsenalul tehnic, Fanny Ardant s-a transformat, pentru secunde întregi, într-o actriţă obişnuită, fără să-şi propună asta.

Textul lui Jean-Luc Lagarce este greu de dinamizat, iar regizorul Lambert Wilson a preferat să rămână un prizonier al volutelor de multe ori terne ale dramaturgului. Paradoxal, „Music-Hall“ nu are muzică, ci îşi propune să valseze prin textul său.

Dar spectacolul de o oră şi jumătate s-ar putea dispensa fără probleme de 1/3 din îmbulzeala de cuvinte, contrabalansând cu un mai mare accent pe pasiune. Teatrul este molipsitor static, iar singura senzaţie de prospeţime este incursiunea în vis - colorată, viabilă şi capabilă să trezească în tine emoţiile pe care le aştepţi de la un asemenea spectacol.

Părţile lui cruciale sunt conţinute într-un lung monolog, pe care corpul îl respinge („Music-Hall“ îţi dă, fizic, o senzaţie de amorţeală periculoasă), dar căruia mintea reuşeşte totuşi să-i absoarbă liniile de putere: sfârşitul unei cariere este dezolant, decăderea se trăieşte în singurătate, până la nebunie nu mai e decât un pas. Jean Luc-Lagarce a scris despre îmbătrânirea artistului, despre evadarea în amintire şi evadarea în visele întotdeauna convenabile.

Prea ocupată să fie ea însăşi

image

Fanny Ardant nu poate fi acuzată că este o actriţă slabă. A stăpânit fără probleme scena, urcată pe un taburet, dar a părut mai degrabă ocupată să radieze şi să fie frumoasă în rolul lui Fanny Ardant decât în rolul „Fetei“. Cu siguranţă, actriţa nu a trăit vreodată ratarea -  ea, o vedetă mereu adulată de tirul de lumină al bliţurilor. Cert este că dezolarea ei trucată a fost neconvingătoare.

Mai mult, Fanny Ardant a lăsat impresia că se menajează, că se păstrează şi se arcuieşte pentru un moment surprinzător (care s-a lăsat aşteptat însă chiar şi după aplauzele de final).

Aici ar trebui cercetate şi intenţiile regizorale. Dacă regizorul şi-a construit demersul pe o stare de plictis imanent, contagios şi pentru actori, şi pentru public, atunci reţeta i-a ieşit de minune. Sunt momente în care cei trei artişti stau pe scenă, aşteptând să treacă spectacolul pe lângă ei. Când joacă, joacă leneş şi cu gândul în altă parte. Fanny Ardant a rămas doar un vis împlinit pentru spectatorii români, dar nu unul covârşitor, la care să te întorci ca la un reper. 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri