Un artist elogiat în Franţa
0
„Am hotărât să nu salvez lumea“, anunţă Mircea Cantor în prima sa expoziţie personală din regiunea Parisului.
Într-o lume dominată de conspiraţia binelui - e indicat să fim ecologici, să fim atenţi ce şi cum mâncăm, să nu pronunţăm anumite cuvinte - un băieţel de 4 ani declară senin „I Decided Not to Save the World"/ „Am hotărât să nu salvez lumea". Filmul video de câteva secunde e una dintre lucrările artistului Mircea Cantor din prima sa expoziţie personală în regiunea pariziană, deschisă la Centrul de Artă Contemporană din Ivry (CREDAC) între 16 septembrie şi 18 decembrie 2011.
Rainbow, 2011
Nominalizat de cotidianul „Le Figaro" drept una din cele o sută de personalităţi ale toamnei culturale franceze, Mircea Cantor a fost invitat de CREDAC să-şi prezinte lucrările în noul spaţiu de expoziţie, generoasa galerie de 500 de metri pătraţi deschisă recent în fostele manufacturi de la Ivry, în sud-estul Parisului. „Misterioasă, cu multiple ramificaţii, opera lui Mircea Cantor pledează pentru necesitatea incertitudinii. Cu trei filoane împletite, etic, estetic şi mistic, Cantor merge contra curentului, a nevoii imperioase de azi de a cunoaşte şi de a prezice totul", explică Claire Le Restif, comisarul expoziţiei.
Intitulată misterios „More Cheeks than Slaps", expoziţia e deja un eveniment, prin numeroasele ecouri în presa franceză şi mai ales prin receptarea lucrărilor expuse, care, premiate şi solicitate în diverse părţi ale lumii, şi-au început rapid cariera artistică internaţională.
Obraji şi palme
„Mai mulţi obraji, mai puţine palme", titlul ales de Mircea Cantor, e o referinţă directă la Evanghelie şi la porunca de a întoarce, în caz de nedreptate, şi celălalt obraz. Instalaţia cu acelaşi titlu e formată din cuvinte fluorescente, scrise invers cu tuburi de neon pe un perete, a căror descifrare corectă se face graţie reflexiei într-o oglindă. „E un fel radical de a privi lumea. Avem permanent parte de un exces de răutate, în viaţă şi în mass-media. Excesul de bunătate e provocarea mea la toată această lume violentă care pare să grăbească vremurile apocaliptice", declară Mircea Cantor. Răstălmăcirea cuvintelor biblice e cu atât mai simbolică cu cât lucrarea este prezentată în Franţa, într-o ţară „în care nuanţele sunt atât de periate şi epurate de orice conţinut spiritual, încât astfel de citate rămân pure formule literare", adaugă artistul.
Fishing Fly, 2011
Demersul lui Mircea Cantor, acela de a resemantiza, de a reumple de sens şi de conţinut aspecte ale realităţii care par vide, deturnate de la o valoare originară, se concretizează în lucrări în faţa cărora te minunezi. În acelaşi timp, o profundă nelinişte îşi face loc.
În mijlocul unei săli iluminate de soare, zace un avion cu „botul" prins într-un imens cârlig de pescuit. „Fishing Fly" are aerul unei jucării de dimensiuni impresionante, care, construită din butoaie pentru petrol, îşi dezvăluie caracterul agresiv. Pe peretele sălii, 60 de vignete reprezentând avioane de vânătoare - fostă colecţie de abţibilduri de la gume de mestecat - sunt nişte trimiteri la copilărie. Este adus în discuţie războiul, ales sistematic ca soluţie a păcii. Un non sens strigător la cer pentru Mircea Cantor, pentru care nonconflictul ca stare n-are cum să fie cucerit în nici un fel, cu atât mai puţin prin conflict.
Ştergerea urmelor
Filmul „Tracking Happiness", care călătoreşte deja în toată lumea, fiind premiat la un festival de scurtmetraje în Franţa, inspirând o fascinaţie stranie la Trienala de la Yokohama, închipuie pe durata a 11 minute un fel de mecanică a purităţii. Şapte femei îmbrăcate în alb şterg fiecare cu o mătură urmele de paşi pe nisip ale femeii din faţa sa, într-un dans care se repetă la infinit, ca o mantră. Eşti aspirat într-un peisaj vizual şi sonor lunar - femeile calcă ritmic, desculţe pe nisipul alb adus anume din Seychelles, pe muzica siderală compusă de Adrian Gagiu - într-o altă dimensiune, poate cea a timpului în care fiecare secundă o şterge pe cealaltă, manej evanescent, tragic şi pur, al umanităţii. „E un gest simplu, dar probabil atât de încărcat, încât rezonează cu alte date", încearcă artistul să explice succesul lucrării care face furori pe YouTube.
„Încărcătura" creaţiilor sale e chiar această permamentă tensiune specifică, între candoare şi vinovăţie, lejeritate şi gravitate, încântare şi dezgust, subtilă formă de ezitare şi circularitate a sensurilor, care e marca Mircea Cantor.
Artisul român de calibru internaţional e nominalizat în Franţa pentru premiul Marcel Duchamp 2011, care se decernează anual la sfârşitul lunii octombrie pentru a confirma notorietatea şi excelenţa unui artist contemporan, în cadrul Fiac, cel mai prestigios târg internaţional de artă contemporană din Paris.
Se încarcă comentariile...
