Sculptoriţa Bianca Mann: „Cel care este pătat poate fi exclus din comunitate“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Mann şi Roxana Gamarţ, la Adevărul Live    FOTO: Eduard Enea
Bianca Mann şi Roxana Gamarţ, la Adevărul Live    FOTO: Eduard Enea

Sculptoriţa Bianca Mann şi galerista sa şi, totodată, co-fondatoarea Mobius Gallery, Roxana Gamarţ au venit la Adevărul Live pentru a vorbi despre arta contemporană românească şi despre noua expoziţie de sculptură a sculptoriţei Bianca Mann, denumită „The Blind Spot”.

Sculptoriţa Bianca Mann şi galerista sa şi, totodată, co-fondatoarea Mobius Gallery, Roxana Gamarţ au venit la Adevărul Live pentru a vorbi despre arta contemporană românească şi despre noua expoziţie de sculptură a sculptoriţei Bianca Mann, denumită „The Blind Spot”.

Expoziţia curprinde lucrări care au ca element central, care se repetă în mod obsesiv, masca modelată după chipul artistei.  Mann s-a prezentat ca artist şi a oferit detalii despre tema expoziţiei, despre interpretarea titlului şi despre legătura cu elementul măştii.

„Mi se pare că fiecare om are o pată, are în sens metaforic, o pată, o pecete [...] De la masca în mărime naturală am ajuns la masca mică, am avut această trecere ...în care detaliile nu se mai vedeau. Era o pierdere a identităţii, de la o mască mare, am redus-o pana la dispariţie şi am ajuns la niste măşti mici în care nu-ţi mai puteai da seama dacă sunt eu sau altcineva.”, a spus Bianca Mann.

Legat de titlul „The Blind Spot”- „Pata oarbă”, Bianca Mann a explicat legătura dintre conceptul de pată şi cel de mască, cele două întâlnindu-se, în viziunea sa, sub egida ideii de identitate.

„Această pată mi se pare că este acel ceva care ne diferenţiază de ceilalţi, deci e o pată care ne dă identitate. Şi pata care nu se vede este exact acel ceva care ne face diferiţi. Îmi place foarte  mult şi că această pată, atunci când devine vizibilă, poate fi ceva de neacceptat. Adică nu ne acceptăm petele proprii şi, cumva, cel care este pătat poate fi exclus din comunitate. Deci,  „The Blind Spot” este  pentru mine, o călătorie în jurul identităţii între ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede. 

Sculptură de Bianca Mann (FOTO: Tudor Isac)

Sculptură Mann

Roxana Gamarţ, co-fondatoarea galeriei care găzduieşte expoziţia, Mobius Gallery, a oferit o viziune de interior, din perspectiva profesionistului din galerie, despre felul în care oamenii tind să se raporteze la arta contemporană, cât şi despre viitoarele proiecte pe care le are în plan. Galerista a dezvăluit că plănuieşte de asemenea, un nou volum „Dublă expunere”, antologie care a fost primită foarte bine de public, aflându-se la graniţa dintre carte de literatură şi album de artă contemporan.

„Ce vreau să fac mai departe este să fac şi un al doilea şi chiar  un al treilea volum pentru că nu ştiu de ce  s-a întâmplat aşa, dar selecţia artiştilor a fost făcută numai pe bărbaţi, deci n-avem nicio artistă aici. Şi am zis să fac un volum în care să fie doar fete, artiste. De asemenea, aş vrea să mă mai joc puţin, am vorbit şi cu Adina Rosetti despre asta, vrem să facem o carte despre artă contemporană dar pentru copii. Şi aici este o provocrare, zic eu, pentru că trebuie să te joci cu imaginile, cu poveştile. De asemenea, proiectul s-a născut din dorinţa de a oferi oamenilor instrumente mai prietenoase prin care să se apropie de artă şi prin care să înţeleagă arta, pentru că de multe ori textele curatoriale sunt foarte elitiste şi se întâmplă să citeşti ceva şi să nu înţelegi nimic de acolo şi să te bage într-o ceaţă şi mai mare.  Încerc să le spun oamenilor că de fapt putem să ne apropiem de artă la modul ăla, foarte onest, şi fără prea multe tensiuni. Bine, sigur  că arta contemporană poate să te ducă într-o zonă de disconfort, dar asta nu înseamnă neapărat o plăcere estetică. Ideea e că acest lucru nu trebuie să ne oprească pentru că e vorba de o experienţă intimă. E o plajă pe care te plimbi acolo. Cu ce bagaj pleci dintr-o astfel de experienţă, depinde de tine. Cam asta a fost „Dublă expunere”.”

Aşa ne aşteaptă Roxana Gamarţ şi Bianca Mann la Mobius Gallery, începând din această seară, de la 19.00, şi până pe 31 mai, până rămâne deschisă expoziţia: fără prejudecăţi, fără tensiuni, doar cu o dorinţă de introspecţie, de experienţă intimă cu noi înşine.

Bianca Mann si Roxana Gamart - FOTO Eduard Enea

Bianca Mann

Este sculptoriţă, în prezent student doctorand în cadrul Universităţii Naţionale de Arte, Bucureşti. A studiat de asemenea şi la Accademia di Belle Arti, Carrara, Italia, sub coordonarea profesorului Aron Demetz.

A avut expoziţii de grup încă din anul 2011 şi a început să expună individual din 2013, expoziţiile sale personale fiind: ,ARTA LA FEREASTRĂ”, Galeria Simeza, ,,AMORPHOS”, Galeria Go Contemporary, PERSONA”, Teatrul Masca, Bucureşti, EU- MASCA” , Teatrul Masca, Bucureşti. 

Actuala expoziţie a Biancăi Mann, „The blind spot” poate fi vizionată în perioada 05-31 mai, între orele 19.00- 23.00, la Mobius Gallery, pe strada Mendeleev, nr.2.

Roxana Gamarţ

Este co-fondator al galeriilor Mobius şi Zorzini. A fost de asemenea, coordonatoarea proiectului „Dublă expunere”, care a provocat câţiva autori contemporani să scrie literatură pe marginea unei lucrări a unui artist vizual contemporan. Va fi de asemenea prezentă la târgul de artă contemporană, Art Safari, care se va desfăşura în perioada 19 mai- 18 iunie.

Mobius Gallery

Este o galerie deschisă în anul 2016, dedicată artei contemporane, de care sunt responsabile Mira Burke şi Roxana Gamarţ. În portofoliul Mobius se află atât nume locale, precum Bianca Mann, cât şi nume de artişti prezenţi pe scena internaţională a artei, ca Roman Tolici, cu care galeria şi-a făcut debutul, Lea Rasovszky, Andrei Gamarţ, Anna Kohodorkovskaya, Tara von Neudorf.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite