Români din umbră. Compozitorul Marcel Mihalovici, martor al ultimelor clipe ale lui George Enescu şi colaboratorul lui Samuel Beckett

Marcel Mihalovici (22 octombrie 1898- 12 august 1985) a fost unul dintre cei mai respectaţi compozitori de muzică din Parisul secolului XX. Ultimul episod al serialului „Români din umbră” pune reflectorul pe figura lui Mihalovici, cel care i-a fost alături marelui George Enescu în ultimele sale clipe. De asemenea, compozitorul francez de origine română a fost un prieten apropiat lui Samuel Beckett pentru versurile căruia a şi compus.

Născut pe 22 octombrie 1898, la Bucureşti, Marcel Mihalovici a lucrat cu nume mari ale muzicii, precum Dimitrie Cuclin (armonie), Robert Cremer (contrapunct) sau Franz Fischer (vioară). 

Pentru că promite multe în materie de muzică, compunând încă de la vârsta de 11 ani, tânărul Mihalovici ajunge să studieze la Schola Cantorum din Paris de la vârsta de 21 de ani. Timp de şase ani se va perfecţiona, imersându-se în mediul musical parizian, luând contact cu adevărate repere ale muzicii precum Vincent d’Indy, Saint-Réquier, Amédée Gastoué, Nestor Lejeune sau Maurice Ravel. 

În 1919, se căsătoreşte cu pianista franceză Monique Haas care va evolua alături de el, luând contact, datorită soţului ei, cu muzicienii de seamă ai vremii, ajungând să colaboreze chiar şi cu marele George Enescu care o va considera una dintre pianistele lui preferate.

Mihalovici şi chemarea

Marcel Mihalovici se afirmă puternic încă din 1920 când devine unul dintre membrii fundatori ai Societăţii compozitorilor români de la Bucureşti, pentru ca mai târziu, în 1932, să fie unul dintre membrii fundatori ai societăţii de muzică contemporană „Le Trion”, din Paris. Ambele grupări erau cunoscute pentru numele puternice ale domeniului muzical precum George Enescu, Filip Lazăr, Constantin Brăiloiu, respectiv Henry Tomasi, Bohuslav Martinu sau Sergey Prokofiev.

                                                         Alexandre Tcherepnine, Bohuslav Martinů şi Marcel Mihalovici, la                                                                            Paris, în 1959. (Sursă foto: musicologie.org)

Între anii ‘50 şi anii ‘60,  Mihalovici capătă atenţie internaţională fiind premiat cu mai multe ocazii. Astfel, compozitorul primeşte în 1955, premiul Louis Spohr,  în 1962, Copley Foundation Award, iar mai apoi, în 1966, premiul George Enescu.

Timp de trei ani, începând din 1959 şi terminând în 1962, Mihalovici predă la Schola Cantorum ca profesor de morfologie muzicală, iar din 1964, devine correspondent la Académie des Beaux-Arts din Paris.

Talentul lui Mihalovici este apreciat deopotrivă de compatrioţi precum George Enescu, cât şi de străini precum compozitorul Francis Poulenc sau de celebrul Maurice Ravel.

„Pot să îl consider pe Marcel Mihalovici drept cel mai bun compozitor al şcolii străine din Paris. În fiecare an, Mihalovici aduce noi dovezi ale individualităţii şi talentului său, exprimatea printr-o tehnică plină de măiestrie”, declara Poulenc într-un interviu publicat şi în  ”Articles and Interviews: Notes from the Heart”, editat de Nicolas Southon şi Roger Nichols.

                                                                                   Disc Ravel& Mihalovici (Sursă foto: popsike.com)
Pe Mihalovici avea să îl lege o prietenie şi de celebrul compozitor Maurice Ravel alături de care a compus. Totuşi, când s-au întâlnit, compozitorul român în ipostaza tânărului învăţăcel, iar Ravel în cea a maestrului, cel din urmă l-a luat peste picior, episod pe care şi-l aminteşte un alt celebru compozitor al Franţei, Henri Dutilleux, redat de classical-music.com.

„Îmi spune acum povestea tânărului Marcel Mihalovici, în vârstă de 19 ani care, întrebat de Ravel << Cu cine aţi studiat?>>, a răspuns <<cu Vincent d’Indy>>. << Ce păcat!, i-a răspuns Ravel, <<Sunteţi pierdut! Se bazează, la predat, pe sonatele lui Beethoven>>”.

Prietenia cu Enescu

Pe Marcel Mihalovici şi George Enescu i-a legat o prietenie strânsă din care reies atributele lui Mihalovici. Enescu îi era prieten şi mentor, iar el a ştiut să respecte această relaţie, Mihalovici, alături de Yehudi Menuhin, îngrijindu-l pe marele compozitor român până în ultimele clipe.

Într-o perioadă, Mihalovici devine umbra lui Enescu, lucru admirat de mulţi care se văd cu celebrul Enescu.

„Cu mare durere am constat că starea sănătaţii era din ce în ce mai precară. Un amănunt. De căte ori l-am vizitat la Paris, pe lângă dânsul era în permanenţă Marcel Mihalovici, un prieten foarte devotat şi un om de mare valoare şi suflet. Cred că venea zilnic la Maestru”, declara pianista Lorry Wallfish într-un interviu acordat Irinei Hasnaş şi publicat pe festivalenescu.ro.  

Poate că cel mai clar semn al preţuirii lui Enescu pentru compatriotul său este faptul că atunci când ajunsese în starea în care nu mai putea să scrie, cu mâna tremurândă, l-a rugat pe Mihalovici să îi termine lucrările.

Compozitorul George Enescu

Mihalovici a scris de asemenea o carte în care a onorat întâlnirea cu Enescu, Brâncuşi şi alte personalităţi de seamă ale vremii, oameni cu care a legat prietenii şi alături de care a evoluat-  „Amintiri despre Enescu, Brâncuşi şi alţi prieteni”. 

Colaborarea şi admiraţia lui Samuel Beckett

Mihalovici avea să colaboreze şi cu unul dintre marii scriitori ai lumii, Samuel Beckett. În ”Damned to Fame: the Life of Samuel Beckett” de James Knowlson, compozitorul de origine română este descris ca un om cu o personalitate la fel de mare precum statura sa.

„Era un om cald, prietenos, plin de entuziasm şi extreme de generos”, notează Knowlson despre Mihalovici.

Se pare că cei doi artişti au ajuns să se cunoască datorită admiraţiei pe care Beckett şi logodnica lui, Suzanne, o nutreau pentru soţia compozitorului, pianista Monique Haas. Knowlson adaugă că probabil soţii Mihalovici (foto: dreapta) erau singurii cu care cuplul Samuel Beckett-Suzanne Dechevaux-Dumesnil ar fi avut lucruri în comun.

Pentru că în preajma lui Marcel Mihalovici, Beckett căpăta o bună dispoziţie, dramaturgul irlandez i-a acceptat propunerea plină de entuziasm de a scrie împreună o operă.

Astfel, cele două cupluri s-au întâlnit la cină, în micul apartament al soţilor Mihalovici de pe 15 rue du Dragon, pentru a discuta despre cum ar trebui abordată opera ce avea să fie denumită „Krapp” sau „Das letze Band”.

Mihalovici a lucrat timp de 14 luni să scrie opera pe libretto-ul lui Beckett, la finalul acestei perioade punând textul de zece pagini al lui Beckett într-o partitură de 260 de pagini.

Alături de traducătorul scriitorului irlandez, Elmar Tophoven, Mihalovici şi Beckett au lucrat cot la cot la pian adaptând textul sau partitura atât pentru versiunea în germană cât şi pentru cea în engleză. Uneori, notează Knowlson, Beckett era nevoit să schimbe verusruile originale din engleză pentru a adăuga „note” în plus sau ritmuri diferite. 

În cele din urmă, Mihalovici a fost mulţumit de rezultat în special pentru că nu s-a pierdut nimic din poezia lui Beckett, iar scriitorul, cum se mai întâmplase de altfel, a avut o colaborare fructuoasă datorită prieteniei.

 Scriitorul irlandez a fost întotdeauna nervos în legătură cu scrisul la comandă, acesta fiind cazul şi în această colaborare, însă prieteniile l-au ajutat mereu să aibă rezultate spectaculoase. Knowlson adaugă în cartea sa că, spre finalul anilor ‘50, Beckett îi scria lui  MacGreevy că lucrările lui Mihalovici sunt foarte bune şi că va continua colaborarea cu el. Curând, cei doi lucrau la un material de radio numit Cascando.

Marcel Mihalovici a fost un nume în Parisul acelor vremuri, scriind atât pentru scena lirică, cât şi muzică simfonică, dar şi  muzică vocal-simfonică, de cameră, corală, vocală şi de film.

                                                               Marcel Mihalovici (Sursă foto: musiques-regenerees.fr)

Din compoziţiile pentru scena lirică amintim baletul cântat Une vie de Polichinelle (1922), baletele Le Postillon du Roi (1924) sau Divertimento (1925), opere precum L’Intransigeant Pluton (1928) sau Phèdre (1949), baletul Alternamenti (1957), pe un libret de Claude Rostand, opera Krapp ( 1960), pe un libret de Samuel Beckett, baletul Variations (1960) şi opera bufă Les Jumeaux [„Gemenii”] (1962), pe un libret de Claude Rostand.

Printre compoziţiile de muzică simfonică se numără: Introducere şi mişcare simfonică (1923); Fantezie pentru orchestră mare (1927); Cortegiul divinităţilor infernale (1928); Chindia (1929); Concert pentru vioară şi orchestră (1930); Capriciu românesc (1936); Toccata pentru pian şi orchestră ( 1938, rev. 1940); Symphonies pour le temps présent (1944); Variaţiuni pentru alămuri şi coarde (1946);  Sinfonia giocosa (1951); Rapsodia concertantă în stil popular românesc ( 1951 ) sau Muzică nocturnă pentru clarinet (1963).

Marcel Mihalovici s-a stins pe 12 august 1985, lăsând în urmă compoziţii impresionante, admirate de contemporanii săi parizieni şi nu numai.