Articol publicitar

„Poate poezia salva lumea?” Ana Blandiana, pe „Scena gândirii” Operei Naționale București, în direct la TVR Cultural

Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 7 martie, de la ora 18.00, TVR transmite în direct prelegerea „Poate poezia salva lumea?”, din cadrul celei de-a treia ediții a Conferințelor Operei Naționale București – „Scena gândirii”. Conferinţa este prefaţată de interviul acordat jurnalistei Claudia Robu de regizorul Răzvan Ioan Dincă.

image

„Am fost cu adevărată emoţionată aflând că întrebarea mea – dacă poezia va salva lumea – va fi preluată pe TVR Cultural. Mă bucur, chiar nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult timp!”, mărturiseşte, cu emoţie Ana Blandiana. Marţi, pe 7 martie, la ora 18.30, poeta vine în faţa publicului Operei Naţionale Bucureşti, ca invitată la cea de-a treia ediţie a Conferinţelor ce au loc pe „Scena gândirii”. „Poate poezia salva lumea?” este întrebarea asupra căreia va reflecta Ana Blandiana. Evenimentul este transmis în direct la TVR Cultural.

De altfel, telespectatorii intră mai devreme în atmosfera conferinţei, urmărind în direct, de la ora 18.00, un interviu cu Președintele Societății de Radiodifuziune, regizorul Răzvan Ioan Dincă, acordat jurnalistei TVR Claudia Robu, în foaierul Operei.

Acum două secole, poetul romantic Hölderlin se întreba „La ce sunt buni poeții în vremuri de restriște?”. Această întrebare rămâne valabilă și astăzi, când, după doi ani de pandemie și izolare, ne aflăm în imediata vecinătate a războiului. Dacă poeții sunt cu adevărat de vreun folos omenirii, atunci înseamnă că binefacerile lor sunt legate de însăși natura poeziei. Dar la ce este bună poezia? Oferă aceasta doar o consolare individuală sau are posibilitatea să ne dea chiar mai mult: un orizont comun de speranță și mângâiere? Ar putea poezia să salveze lumea? În ce oare ar consta această salvare? Iată doar câteva întrebări care își așteaptă răspunsul pe scena Operei Naționale București, care, pe 7 martie, va deveni, la fel ca în fiecare lună, „Scena gândirii”.

image

Prelegerea susţinută de Ana Blandiana va fi urmată de un dialog cu moderatorul și coordonatorul programului de conferințe al Operei, Daniel Nica, filosof, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București). Atât prelegerea, cât și dialogul vor fi însoțite de scurte momente muzicale, interpretate de soliști ai Operei Naționale București.

Poeta, eseista și prozatoarea Ana Blandiana se bucură de un mare succes la public, cărțile ei fiind traduse în 25 de limbi. A fost interzisă de regimul comunist în trei rânduri (1959-1964, 1985 și 1988-1989). După Revoluție, Ana Blandiana a fondat, împreună cu soțul ei, regretatul scriitor Romulus Rusan (1935-2016), primul Memorial al Victimelor Comunismului din lume, în 1993, sub egida Consiliului Europei (la Sighet). Cei doi sunt și inițiatori ai Alianței Civice, fondată în noiembrie 1990, organizație pe care Ana Blandiana a condus-o între 1991 și 2001.

Pe „Scena gândirii” de la Opera Naţională Bucureşti au loc, o dată pe lună, Conferinţele Operei Naţionale, evenimente transmise în direct de TVR Cultural. Seria de întâlniri aduce în fața publicului cele mai importante personalități intelectuale, artistice și universitare ale societății românești, în încercarea de a stimula dialogul intelectual și diversitatea de idei. TVR Cultural a difuzat și prelegerile susținute de Mircea Dumitru și Horia Roman Patapievici în cadrul Conferințelor ONB. De asemenea, pe acelaşi post, telespectatorii urmăresc în direct spectacole de pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Toate evenimentele sunt precedate de dialoguri ale jurnalistei Claudia Robu cu personalităţi culturale mai puţin mediatizate, dar care ne îmbogăţesc prin ceea ce au de spus.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite