PERECHI CELEBRE. Salvador Dali şi Gala, un cuplu de artişti excentrici

Salvador Dali împreună cu partenera lui, Gala FOTO: Wikipedia

„Suprarealiştii trăiesc periculos”, iar artistul suprarealist Salvador Dali, alături de partenera sa Gala, au reprezentat originalitatea la fiecare pas, idee şi creaţie. Colecţia „Perechi celebre”, a editurii Paralela 45, prezintă pe larg, sub semnătura lui Herbert Genzmer, dedesubturile unei relaţii neconvenţionale.

Pictorul suprarealist Salvador Dalí s-a născut într-o familie bogată din oraşul spaniol Figueres, în anul 1904. 

Dalí se gândea că pentru multă vreme va stârni dezaprobarea artiştilor din cercul suprarealist, căci ştia că era mult prea dandy, mult prea îndrăgostit de sine pentru a se angaja în ceva în afara lui însuşi. Cu toate acestea, pasiunea pentru Gala era izvorul datorită căruia fanteziile sale prindeau viaţă.  

De aceea, suprarealiştii din cercul său apreciau, în momentul în care vedeau un tablou deosebit de reuşit al artistului, că acesta trebuie să fi fost îndrăgostit de Gala în momentul creării. 

„Fără Gala, Dalí ar fi devenit un caz psihopatologic” 

Pentru Salvador Dalí, Gala era acea femeie care „preţuia mai mult tablourile decât pictorul, care la nevoie punea umărul, care îi hrănea pofta de lup, dar şi cea care nu făcea nimic, lăsând forţele creatoare să prindă contur, cea care transforma spaţiul în arhitectură, cea care îi împrăştia spaimele, cea care făcea nefăcând nimic”. 

Dalí considera începutul relaţiei sale cu Gala ca fiind marcat în permanenţă de o anomalie maladivă, determinată de simptome psihopatologice evidente; el numea această perioadă o "regresiune în faza infantilă". 

Gala reprezenta o ancoră pentru visele şi fanteziile perverse ale lui Dalí, o viziune a „perversităţii infantile”. Ea servea drept obiect al obsesiilor lui Dalí  deoarece s-a declarat de la bun început supusă voyeurismului şi poftelor incestuoase şi indecente ale artistului, după cum nota biograful Finkelstein. Gala devine un mit, ţesut din diferite imagini, motive şi evenimente care străbat viaşa pictorului. Prin ea, Dalí reuşea să se împace cu sine; ea îi canaliza obsesiile şi perversiunile, făcându-le folositoare din punct de vedere artistic. Fără ea, el ar fi devenit un caz psihopatologic. 

Gala, pe numele său real Elena Dimitrievna Diakonova, era o rusoaică nevoiaşă pentru care, odată cu epoca suprarealismului, începe şi marea ei perioadă de „manipulatoare a artei”. Era respectată în cercul de artişti, deoarece talentul ei consta în capacitatea de transpunere. Ea nu producea nimic: nu era nici sculptoriţă, nici pictoriţă, nici poetă. Cu toate acestea, femeile au jucat un rol foarte activ în suprarealism. Indiferent dacă au fost artiste sau nu, partenerele adepţilor acestei mişcări au servit drept cele mai de preţ muze.

Înainte de a o cunoaşte pe Gala, femeile erau pentru Dalí nişte creaturi misterioase şi fascinante, iar el, Dali, este voyeur-ul care le privea, le permitea să-i populeze fantezia, fără să le atingă vreodată. 

„Există două izvoare creatoare: moartea şi pasiunea erotică"

Colabrarea dintre Luis Buñuel şi Salvador Dalí s-a concretizat prin filmul „Câinele andaluz” (Le Chien Andalou), apărut în 1929. Pelicula s-a bazat pe proiecţia viselor avute de cei doi şi a închipuirilor cele mai fanteziste, total disparate una de cealaltă, astfel încât filmul nu avea nicio logică laolaltă. „Scenariul filmului este rezultatul muncii amândurora”, scria Luis Bunuel. „În unele părţi am lucrat foarte strâns împreună. Dalí şi cu mine am fost trup şi suflet în acel timp”. 

După ce Gala a intrat în viaţa lui Salvador Dalí, Buñuel spunea despre acesta că „s-a schimbat radical de la o zi la alta”, că „dispăruse orice comunitate între ei”, că „vorbea numai despre Gala şi repeta fiecare cuvânt spus de ea”.  

La început, Gala nu-l simpatiza mai deloc pe Dali, însă acesta se hotărâse să facă orice, să i se prezinte cât mai orginial, astfel încât s-o cucerească: „Îşi pune la gât un şirag de mărgele, îşi ciufuleşte părul şi ia în mână o paletă plină de pensule. Apoi îşi ia cea mai bună cămaşă de mătase, îi taie tivul, încât să-i ajungă doar până la buric, o îmbracă şi începe s-o rupă cu un scop bine definit”. 

Pictura lui Dalí împrumută elemente din diferite stiluri clasice, pe care le foloseşte în compoziţiile sale suprarealiste, pentru a ajunge, în cele din urmă, la „stilul” său caracteristic. 

Cu treisprezece ani înainte de succesul „Câinelui andaluz”, din 1929, Gala se căsătorea cu Paul Éluard. Acesta, însă, a plecat la scurt timp pe front, în timpul Primului Război Mondial. Gala se revoltase încă de la auzirea ideii că va pleca, motiv pentru care i-a trimis numeroase scrisori în perioada în care au fost separaţi. După terminarea Războiului, cei doi îl vizitau pe Salvador Dali pentru prima dată, la Costa Brava, încântaţi fiind de pelicula „Câinele andaluz” şi de expoziţia lui Dali de la Paris. 

Dali – tendinţe homosexuale, înainte de Gala 

Cu doi ani înainte ca Dalí s-o cunoască pe Gala, în 1927, poetul Federico Garcia Lorca a jucat un rol important în viaţa lui Salvador Dali. Relaţia armonioasă dintre cei doi a fost consolidată de sentimentele ambivalente ale lui Dali cu privire la sexualitatea sa, cât şi de înclinaţiile sexuale ale lui Lorca. Dali a fost dintotdeauna un voyeur dezorientat, timid, bântuit de anxietăţi sexuale. De altfel, tendinţele sale homosexuale au fost evidente pe tot parcursul vieţii sale. 

Ba mai mult, în cadrul interviurilor acordate de-a lungul timpului, Dali a declarat că adevăratul organ al dragostei este anusul. Ba mai mult, el şi-a manifestat repulsia faţă de relaţiile sexuale „normale” şi, implicit, faţă de vagin. 

Dincolo de tendinţele homosexuale, pasiunea lui Dalí pentru Gala nu murise, ba chiar îl acaparase şi îl mistuia şi mai tare. Partenerul său de lucru, Luis Buñuel, a văzut de la început o ameninţare la adresa artei prin această legătură a lui Salvador Dali cu femeia. În urma unei discuţii între cei doi, Buñuel încercase chiar s-o sugrume pe Gala pentru indecenţa şi depravarea care o caracterizau şi, mai ales, pentru că avea o influenţă prea mare asupra lui Dali, ceea ce periclita relaţia lui cu el, precum şi procesul de creaţie. 

Gala, lacomă după banii lui Dalí?

În accepţiunea biografilor, Gala nu a avut deloc câştig de cauză. Dacă făcea afaceri bune, din care câştiga bani frumoşi, era considerată vicleană; dacă nu făcea nimic, însemna că-şi storcea de bani pe soţul ei, Paul Eluard, până la sânge.

Unii biografi, precum Meredith Etherington-Smith, au catalogat relaţia dintre Gala şi Dali drept una bazată pe bani. Gala a fost mereu considerată avidă după bani, iar Salvador Dali provenea dintr-o familie bogată şi avea succes cu lucrările sale. Pe de altă parte, se presupunea că Gala ar fi rămas cu Dali pentru că a văzut în el posibilitatea de a fi liberă, că acesta i-ar fi permis să facă ceea ce-i place şi să rămână, totuşi, un copil. O altă viziune convingătoare a prezentat-o biograful Unda Horner: Gala l-a ales pe Dali deoarece acesta a acceptat propunerea ei de a trăi împreună o „dragoste ca pe o comuniune sacră”. Apoi, ceea ce „a aflat Dali despre sine prin intermediul dragostei, a fructificat în arta şi în viaţa sa”. 

Altfel spus, Gala a găsit la Salvador Dali, la artistul din cale-afară de nonconformist, „exclusivitatea pe care şi-a dorit-o şi după care a tânjit întotdeauna”.