O pictură creată de Inteligenţa Artificială s-a vândut cu 432.500 de dolari. Este însă artă?
0
O imagine a lui Edmond Belamy, creată de un computer, a fost vândută de casa de licitaţii Christie’s cu suma de 432.500 de dolari. Însă, niciun algoritm nu e capabil să exprime complexa conştiinţă umană.
De la distanţă, „Portretul lui Edmond de Belamy”, vândut de Christie’s cu 432.500 de dolari, pare aproape plauzibil. De aproape, însă, pictura devine o reţea de puncte care arată mecanic, artificial, chipul bărbatului pare o pată aurie cu două găuri negre în loc de ochi. Ochii nu par a exprima vreun sentiment.
Portretul a fost cotat iniţial la o valoare de până în 12.000 de dolari, dar succesul lucrării a depăşit toate aşteptările.
Preţul impresionant al picturii create de un computer şi vândute de casa de licitaţii menţionată mai sus pare să releve faptul că în viitor inteligenţa artificială va picta şi va crea artă în locul nostru, scrie The Guardian.
Robotul van Gogh îşi va tăia urechea fără să-şi facă rău şi robotul Picasso va fi un geniu, dar fără misoginie.
Acesta este viitorul la care vizionarii în ale artei, precum grupul francez „Obvious”, care l-a programat pe acest „pictor” făcându-l să compare opera sa cu 15.000 de portrete dinainte de secolul XX, s-au gândit?
A crede că acest algoritm care a dus la crearea acestei picturi poate fi numit un „artist” e o exagerare. Computerele ar trebui să reproducă conştiinţa umană înainte de a putea reproduce ceea ce oamenii numesc „artă”.
Arta este un fel prin care conştiinţa oamenilor se exprimă pe sine şi este la fel de veritabilă de la primele picturi rupestre la portretele lui Rembrandt şi „Fântâna” lui Duchamp.
Aceasta îi lipseşte picturii „Portretul lui Edmond Bellamy”. Arta este o cale prin care oamenii îşi exprimă ideile, percepţiile şi sentimentele unii faţă de ceilalţi. Nu există în afara pasiunii umane de a comunica.
Pentru ca un robot să poată face artă, ar trebui să aibă o minte autonomă, care are atât partea emoţională, cât şi cea raţională. Niciun creator de inteligenţă artificială nu este aproape de a atinge acest scop.