John Steinbeck ar fi fost un afemeiat sadic. Cea de-a doua soţie a autorului: Nu a plâns niciodată pentru mine sau pentru fiii lui. Dar a plâns pentru un şobolan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent, în Wales, a fost descoperit un memoriu scris de Gwyndolyn Conger, cea de-a doua soţie a scriitorului John Steinbeck, anunţă The Guardian. Scrierea, care urmează să fie publicată pentru prima dată săptămâna viitoare, scoate la iveală detalii despre personalitatea autorului american, descris ca un afemeiat şi un om sadic.

„Viaţa mea cu John Steinbeck” este scris de Gwyn Conger Steinbeck, cea de-a doua soţie a autorului şi mama celor doi copii ai săi, Thomas şi John Jr. 

Propriu-zis, memoriul a fost scris de jurnalistul britanic Douglas Brown  care a reuşit să o intervieveze pe Conger la începutul anilor '70, la scurt timp după moartea lui Steinbeck, care murise în 1968. Fosta soţie a autorului a fost de acord să vorbească cu Brown din cauza lipsei banilor. Motivele pentru care Brown nu a publicat niciodată memoriul rămân însă necunoscute. 

„Viaţa mea cu John Steinbeck”vorbeşte despre o căsătorie cu probleme, ce se desfăşoară între 1943 şi 1948, perioadă în care autorul scrie „Perla” sau „Strada Sardinelor”. 

Cum s-au cunoscut: care dintre voi,doamnelor, mă vrea mai mult

Steinbeck este descris de fosta soţie ca un soţ distant din punct de vedere emoţional şi unul foarte solicitant.

„Ca mulţi scriitori, avea mai multe vieţi şi în fiecare dintre ele era răsfăţat, şi în fiecare se simţea rege. Din momentul în care se trezea până în momentul în care se punea în pat, trebuia să fiu sclava lui”, îşi amintea Gwyn Conger, citată de The Guardian. 

Gwyn Conger (foto: dreapta) şi John Steinbeck s-au întâlnit în 1938, într-un club de noapte, acolo unde ea era cântăreaţă. La acel moment, autorul era căsătorit cu prima lui soţie, Carol Henning. În 1941, scriitorul se aşeza faţă în faţă cu amândouă şi le punea să decidă chiar ele.

Gwyndolyn Conger_a doua soţie Steinbeck
„Care dintre voi, doamnelor. are nevoie mai mare de mine şi mă vrea mai mult, pe aceea o voi avea”, le-ar fi spus Steinbeck lui Haning şi lui Conger, conform aceleiaşi publicaţii. 

Episodul în care „iubirea a murit”

Legat de noaptea nunţii, Conger îşi aminteşte de o anumită domnişoară M care l-a sunat pe Steinbeck când erau în dormitor. Au vorbit la telefon mai mult de o oră. Probabil, credea Conger, că M. era amanta scriitorului, mai ales că mergea împreună cu ea de trei ori pe săptămână la matineu. 

Fosta soţie a scriitorului mai relatează în memoriu că Steinbeck nu arăta decât foarte rar afecţiune faţă de ea sau cei doi fii. Mai mult, acesta nu îşi dorise copii, aşa că fusese extrem de nepăsător în perioadele în care soţia sa era însărcinată.

Când a avut probleme în timp ce îl purta în pântec pe John Jr., soţul i-a spus că i-a complicat viaţa într-o perioadă în care era ocupat cu scrisul. De asemenea, în 1946, când copilul se năştea prematur, Steinbeck i-a spus soţiei că îşi dorea ca fiul lor să moară, cu atât mai mult cu cât „îţi ocupă prea al naibii de mult timp”. Acel moment este identificat de Conger drept cel în care „iubirea a murit”. 

Obiectul afecţiunii: un şobolan

John Steinbeck era, conform celei de-a doua soţii, un sadic, una dintre caracteristicile sale neatrăgătoare. Uneori, invita oameni la el şi îi dădea drumul lui Burgess, un şobolan la care ţinea mult. Se bucura mult, privind oamenii cum urlă şi se feresc, ridicându-şi picioarele.

„Nu a plâns niciodată pentru mine. Nu a plâns niciodată pentru fii lui. Nu a plâns pentru nimeni. Dar a plâns pentru un şobolan numit Burgess”, mai relata Conger în memoriu.

Bruce Lawton, cel care a descoperit şi cel care urmează să publice scrierea lui Gwyn Conger, spune că această carte nu este menită să păteze moştenirea lui Steinbeck, fiind vorba de o chestiune care ţine de dreptate. Acesta a menţionat că trebuie reţinut faptul că aceasta este doar versiunea lui Conger.

După ce Conger şi Steinbeck au divorţat, ea a rămas prezentă în viaţa lui. Scriitorul spunea că ea a fost inspiraţia pentru Cath Ames, antagonistul criminal din romanul său din 1952, „La răsărit de Eden”, unde era descrisă ca un monstru cu „suflet malformat”. 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite