INTERVIU Istoricul Lucian Boia: „Regina Maria a avut o viaţă sentimentală destul de zbuciumată“
0
Sâmbătă, 21 martie, la Librăria Humanitas Cişmigiu, a avut loc lansarea celui de-al doilea volum din „Jurnalul de război“ al Reginei Maria, cu însemnările din perioada mai 1917-aprilie 1918. La eveniment au participat istoricul Lucian Boia, care a îngrijit ambele ediţii, scriitorul Radu Paraschivescu şi istoricul Şerban Marin. Traducerea din limba engleză îi aparţine Ancăi Bărbulescu.
Pagini din jurnal au fost publicate chiar de Regina Maria în anii ’30, în trei volume, sub titlul „Povestea vieţii mele“, însă fără a include pasajele în care îi critica pe Regele Ferdinand, pe Carol al II-lea, precum şi pe alţi oameni politici. Ediţiile apărute la Editura Humanitas reproduc integral caietele cu însemnările zilnice ale Reginei. Primul volum, „Jurnal de război 1916-1917“, lansat anul trecut la Târgul de Carte Gaudeamus, cuprinde primele 14 caiete.
Personalitate curajoasă şi intuitivă, Regina Maria se simte în largul ei printre oamenii simpli, pe care îi îngrijeşte cu devotament. În 1917, susţine rezistenţa armatei române, căci consideră că încetarea operaţiunilor militare ar fi o acţiune dezonorantă. Volumul al doilea redă următoarele patru caiete, scrise în perioada mai 1917-aprilie 1918, iar până la sfârşitul lunii mai, va fi publicată şi ultima carte din această serie.
„Adevărul“: Cum aţi ales titlul „Jurnal de război“?
Cred că este un titlu foarte potrivit, pentru că e jurnalul pe care l-a ţinut Regina Maria în anii în care România a participat la Primul Război Mondial. Rolul ei a fost semnificativ în ce priveşte intrarea României în război alături de puterile Antantei, în vederea alipirii Transilvaniei şi creării României Mari.
Regina Maria nu a fost de acord cu încheierea armistiţiului cu Puterile Centrale, în 1917. De ce?
Ea era o luptătoare, un om care nu ceda niciodată. I s-a părut că onoarea României cere să nu se iasă din luptă. Pentru ea, datoria noastră era să luptăm până la capăt, indiferent de consecinţe. Oamenii politici au decis, până la urmă, împreună cu Regele, că e mai bine pentru România să se încheie armistiţiul şi, apoi, pace separată cu Germania, în speranţa că Antanta va câştiga războiul, cum l-a şi câştigat. Odată ce ruşii se retrăseseră, nu se mai putea rezista, fiindcă diviziile româneşti erau încadrate numai de front rusesc, iar fără armata rusă, frontul rămânea complet descoperit. Orice rezistenţă ar fi fost un sacrificiu, care nu ştiu cât de util ar fi fost pentru România. Deci, soluţia raţională probabil că a fost, până la urmă, încheierea păcii separate. Trebuia să fie şi o voce care să susţină onoarea României, iar asta a făcut Regina Maria.
Trebuia să fie şi o voce care să susţină onoarea României, iar asta a făcut Regina Maria.
Avea Regina idei politice concrete?
Nu avea idei politice prea elaborate. Nu putea nici ea să le aibă pe toate şi să le facă pe toate. A fost o persoană cu multe calităţi, capabilă să se ocupe de multe, perseverentă, dar nu pot să spun că a fost un cap politic.
Regina Maria, pentru alianţa cu Antanta
Cum a afectat situaţia ţării, din timpul Primului Război, relaţia dintre Regina Maria şi Regele Ferdinand?
Între Regina Maria şi Regele Ferdinand erau scenele lor de familie, care aveau şi un sens politic semnificativ. Astfel de lucruri, însă, nu ieşeau din casa familiei regale, deci opinia publică nu ştia despre toate aceste neînţelegeri. Punctele lor de vedere au fost adesea foarte diferite, Regina acuzându-l pe Rege că este prea moale, că se lasă influenţat, că nu are atitudinea eroică pe care înţelegea ea că ar fi trebuit să o aibă familia regală în împrejurările respective.
Regina Maria a României (1875-1938). Foto: Historia
Avea Regina vreo influenţă asupra oamenilor politici, asupra lui Ion I. C. Brătianu, de pildă?
Asupra lui Brătianu nu putea să aibă influenţă, fiindcă asupra lui nu a avut nimeni. Sigur că Regina avea un temperament puternic. Brătianu, la rândul lui, era un om puternic şi un om politic care a ales să facă ce a crezut de cuviinţă. Regina nu a avut cum să-l influenţeze pe Brătianu, însă, în chestiunile esenţiale, au fost alături. În ce priveşte intrarea României în Război alături de Antanta, şi Regina, şi Brătianu, au tras în aceeaşi direcţie, pentru a-l decide pe Rege. Ferdinand, ca şi Carol I, era iniţial înclinat mai mult spre alianţa cu Germania, cu Puterile Centrale. Asta a fost operaţia foarte delicată pe care a trebuit să o întreprindă Regina, împreună cu Brătianu.
Regina Maria a avut o viaţă sentimentală destul de zbuciumată, iar asta e mica istorie, care poate să fie şi ea interesantă.
Când va fi publicat volumul al treilea, care va cuprinde ultimele trei caiete?
O să apară chiar mai repede decât a apărut al doilea, în raport cu primul, fiindcă va trebui să fie gata pentru Târgul de Carte Bookfest. Va avea şi un indice de nume, care e foarte necesar, dat fiind că sunt o grămadă de personaje, iar cititorul riscă să se piardă.
În spitale, alături de bolnavi
Mai multe fragmente din jurnal au fost cenzurate, din pricina cuvintelor dure la adresa lui Ferdinand şi a lui Carol al II-lea.
Regina şi-a publicat prin anii ’30 amintirile, sub titlul „Povestea vieţii mele“. În volumul al treilea, referitor la perioada războiului, a reprodus în mare măsură pasaje din jurnal, însă e departe de a fi întregul jurnal. De
aceea, am considerat importantă, şi chiar necesară, publicarea în întregime. Bineînţeles că atunci Regina s-a autocenzurat, nu putea să scrie despre relaţiile tensionate cu Regele Ferdinand. Au fost ciocniri de-a dreptul violente şi a atenuat sau a eliminat din pasajele care ar fi fost neconvenabile.
Astfel de pasaje o umanizează sau consolidează o legendă?
Cred că, pe de o parte, contribuie la consolidarea legendei. Pe de altă parte, o şi umanizează. Nu e o contradicţie între legendă şi latura umană a Reginei Maria. O vedem alături de răniţi, de bolnavi, în spitale. O vedem în sate, cum se apropie de oameni obişnuiţi, cum vine cu ajutoare. Îi ajută şi moral. Stă de vorbă cu ei, încearcă să-i încurajeze. Şi e o atitudine care nu are nimic forţat. Nu e vorba aici de populism, de atitudinea unui înalt personaj care consideră că aşa e bine: să se arate apropiată de oamenii simpli. Ea se simte într-adevăr apropiată de ei.
Intrarea în tranşee
Scrieţi în prefaţa volumului că, totuşi, era conştientă de utilitatea politică a unei asemenea atitudini. La ce vă referiţi?
Chiar dacă nu a fost un cap politic, a avut intuiţiile ei. Şi-a dat seama că se intră într-o nouă eră democratică şi că nu se mai poate ca regii, sau cei care conduc, să îi trateze pe oameni de sus sau să fie indiferenţi la soarta lor. În orice caz, nu e demagogie ceea ce face Regina Maria, însă ea era sensibilă şi la latura politică a raporturilor întreţinute cu oamenii simpli.
S-a ocupat în primul rând de răniţi, de bolnavi, dar a avut şi dorinţa de a fi chiar în mijlocul acţiunilor militare, alături de soldaţi.
Un moment precum intrarea Reginei în tranşee îi intimidează sau îi încurajează pe soldaţii români?
Îi încurajează, cu siguranţă, dar eu mă gândesc că a fost un gest cam imprudent. Regina avea un curaj fizic extraordinar. Era insensibilă la pericole. Modul cum i-a îngrijit pe bolnavi... Putea să ia o boală şi să moară. Apoi, faptul că a intrat în tranşee. Sigur, nu a mers în toiul bătăliei de la Mărăşeşti, ci puţin după aceea, dar, totuşi, soldaţii români şi germani stăteau faţă în faţă şi erau gata să tragă în orice moment. A ajuns până la limita poziţiilor româneşti, şi chiar povesteşte cum un ofiţer român a strigat ceva în germană şi i s-a răspuns de către soldatul german aflat la 20 sau 30 metri, sau care o fi fost distanţa între tranşee. A avut genul ăsta de curaj. S-a ocupat în primul rând de răniţi, de bolnavi, dar a avut şi dorinţa de a fi chiar în mijlocul acţiunilor militare, alături de soldaţi.
Care este importanţa unui astfel de jurnal?
Importanţa istorică este incontestabilă, fiindcă e un jurnal foarte detaliat, în care aflăm, zi cu zi, tot ce a întreprins Regina Maria, dar şi ce au făcut foarte multe persoane din jurul ei. Aflăm şi despre atmosfera generală din perioada respectivă. Este un document extraordinar pentru anii Primului Război Mondial.
De ce aţi ilustrat volumul cu facsimile ale paginilor de jurnal?
De ce nu? Nu e interesant? Am ilustrat cu fotografii, mai întâi, care aparţin jurnalului, şi care sunt lipite de Regină pe paginile acestuia. În ce priveşte facsimilele, dau un aer de autenticitate. În plus, se poate vedea scrisul Reginei Maria, cum arăta concret jurnalul. Cred că e ceva ce îl apropie pe cititor de documentul respectiv.
Principele Carol al II-lea, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, în 1922. Foto: Library of Congress
Pentru cititor, care este relevanţa informaţiilor despre iubirile Reginei?
Regina e discretă. Putem înţelege câte ceva din ce spune despre Barbu Ştirbey, care a fost iubirea vieţii ei, şi despre Boyle, care a fost marea iubire la un moment dat, dar sunt pagini destul de discrete, nu se merge prea departe. A avut o viaţă sentimentală destul de zbuciumată, iar asta e mica istorie, care poate să fie şi ea interesantă. Ceea ce rămâne, însă, este rolul ei major în Primul Război Mondial. Este una dintre personalităţile care au contribuit, în cea mai mare măsură, la crearea României Mari. Cred că asta e mult mai semnificativ decât amorul ei pentru colonelul Boyle.
Se încarcă comentariile...
