INTERVIU Actriţa Emilia Popescu:  „Mă înţeleg, pe scenă, cu Ştefan Bănică Jr. din priviri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Popescu, alături de Ştefan Bănică Jr., în "Puricele", jucat în cadrul FNT   FOTO: Mihaela Marin
Emilia Popescu, alături de Ştefan Bănică Jr., în "Puricele", jucat în cadrul FNT   FOTO: Mihaela Marin

Actriţa Emilia Popescu, care a jucat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, în spectacolul „La pulce“,  a declarat, la Adevărul Live, că „are o chimie specială pe scenă“ cu partenerul ei din spectacol, Ştefan Bănică Jr.

Spectacolul „ La pulce “ după „Puricele în ureche“, de Georges Feydeau, în regia lui Horaţiu Mălăele, a avut două reprezentaţii în cadrul Festivalului Naţional de la Teatru (FNT), pe 27 şi 28 octombrie, la Teatrul de Comedie. Invitată la Adevărul Live, actriţa Emilia Popescu (50 de ani) a  amendat faptul că, în tabloide, s-a scris că are un salariu de mizerie ca actriţă. „Există o duioşie în aceste articole unde scriu că sunt de nerecunoscut, că am salariu de mizerie.Cei care scriu sunt nişte oameni total lipsiţi de profesionalism şi de talent jurnalistic , din articole răzbate însă aşa o undă de duioşie, de milă, de compasiune faţă de persoana mea. Mă amuză“, a subliniat actriţa.

„Adevărul“: Aveţi o colaborare foarte strânsă cu Horaţiu Mălăele. Ce puteţi să ne spuneţi de spectacolul „Cafeneaua“?

Emilia Popescu: Este un spectacol cu multe aventuri, s-a mai oprit, s-a mai reluat. Iar ne întoarcem la el. Horaţiu Mălăele a spus: „ O să-l jucăm până murim şi încă puţin după aceea.“ Este un spectacol foarte frumos şi foarte adevărat. Este un spectacol în care avem trei vârste şi fiind nişte actori destul de lucizi, în ciuda aparenţelor, întotdeauna creştem vârsta de început. Chiar dacă personajul meu e o tânără fată care vrea să debuteze la Hollywood nu scrie nicăieri câţi ani are. Piesa vorbeşte despre noi şi despre ratarea fiecăruia dintre noi. Acest substrat a fost găsit de Horaţiu. Era o piesă foarte bine scrisă, cu happy-end. Horaţiu a descoperit acest spirit înspre Tennessee Williams. Cred că e mult mai adevărat, până la urmă triumfă viaţa, aşa cum e ea: tristă, magică, imprevizibilă.

image

FOTO: Florin Ghioca

În colaborarea cu regizorul Horaţiu Mălăele există prietenia şi există relaţia de muncă, se disting lucruruile acestea?

Cu mine da. În general când lucrează trebuie să mergi pe mâna lui. Cu mine cred că are o relaţie mai specială în sensul că mă bicuie, şi bine îmi face. Într-un fel a lucrat  „Cafeneaua“ într-un fel „La Pulce“. Având în vedere că sunt un tip de actor intuitiv şi merg mult pe intuiţia din seara respectivă poate că nu întotdeauna îl mulţumesc.

Horaţiu este un tip extrem de riguros, şi în general, comedia aşa se face, este matematică. Sunt nişte timpi clari de respectat pentru ca poanta să cadă cum trebuie. Este un regizor care dacă vede că actorul nu răspunde nu mai insistă.

Vă mai amintiţi munca de început la „Cafeneaua“?

Da. Horaţiu are o mare calitate ca şi regizor, mai ales în vremea aceasta când agresivitatea dintre noi a crescut foarte mult. Nu este un regizor încrâncenat, nu lucrează decât dacă îi face plăcere. Ştie să elimine orice manifestare care tulbură energia pozitivă de la repetiţie. Ceea ce este foarte relaxant, e ca o pereche de papuci în care te simţi bine.

În „La Pulce“, jucaţi alături de Ştefan Bănică. E mai dificil să joci cu prietenii?

Poţi să fii prieten şi să nu meargă pe scenă, dar noi avem mai întâi chimie pe scenă, şi mai apoi în viaţă. Este foarte bine aşa pentru că nu ai nevoie de multă energie risipită. Mă înţeleg cu el din priviri şi suntem pe aceaşi lungime de undă. Cel mai bine din lumea asta suntem noi trei: Dana Dogaru, eu şi cu Horaţiu. Am ajuns la ceva aşa de frumos şi de intens că nu mai are legătură cu niciun spectacol. O întâmplare extrem de fericită într-un destin de actor.

image

FOTO: Eduard Enea

Nu intraţi într-o stare de rutină?

Nu. Acest spectacol este extrem de bine îngrijit. Şi acum repetăm înainte, şi acum ne face observaţii Horaţiu.  Spectacolul a îmbătrânit o dată cu noi, s-a maturizat.

Vă deranjează ce scriu tabloidele că sunteţi săracă în plan material şi că aveţi un salariu de mizerie ca actriţă?

Mă apucă şi râsul, pentru că nu înţeleg de ce scriu, că nu interesează pe nimeni, dar absolut pe nimeni cum am scos eu bani de la bancomat. Există o duioşie în aceste articole unde scriu că sunt de nerecunoscut, că am salariu de mizerie: „mare actriţă face piaţa“.Cei care scriu fiind nişte oameni total lipsiţi de profesionalism şi de talent jurnalistic răzbate aşa o undă de duioşie, de milă, de compasiune faţă de persoana mea. O deranjează pe fiică-mea, pe mine mă apucă râsul. Cum să te superi pe ceva ce nu există?

Vă demotivează când la spectacole sunt ochi critici asupra dumneavoastră?

Cel mai critic ochi este al meu. Ştiu cum mă privesc colegii, nu am nicio surpriză.

Cum este relaţia cu publicul?

Foarte multă lume îmi spune că mă simte foarte aproape. Cineva mi-a spus: „Emi, parcă ai sta cu noi pe canapea.“ Alţi oameni te critică, criticile le primesc atâta timp cât ştiu că pot să îndrept ceva. (...)Să ştii că pentru mine contează enorm oamenii care poate merg mai puţin la teatru, care poate nu au timp sau bani, dar faptul că îmi spun că acum nu ştiu câţi ani erau în nu ştiu ce stare proastă din care eu i-am scos, asta înseamnă foarte mult. Mă interesează oamenii care poate nu au nu ştiu ce nivel intelectual, dar care se bucură, care vin cu imens respect, care pleacă cu imensă bucurie. Nu mă mai interesează snobăreala.

Dar criticile criticilor cum vă afectează?

Uneori m-au afectat. Având în vedere că sunt pe cale de dispariţie ce să mă mai afecteze ? Aceşti oameni trăiesc din sângele şi ficatul nostru. Apasă pe nişte taste, semnează cu un pix , fără niciun fel de repercursiuni. Nu li se întâmplă nimic. Cronica trebuie să fie obiectivă în subiectivismul ei.

Dar critica tânără care vine din urmă?

Sunt convinsă că s-ar putea întâmpla ceva cu generaţile care vin din urmă, care sunt în şcoală. Ceea ce mi se pare mie foarte important e să existe această legătură între cei care fac meseria asta şi cei care scriu despre ea. Pentru că nu scrii despre o carte, scrii despre un fenomen viu, despre oameni vii. Nu chestia aceea searbădă de intelectual sec care disecă lucrurile. Eu sper din tot sufletul ca noua generaţie să cunoască teatrul şi să iubească teatrul.

V-aţi gândit să predaţi la o şcoală de teatru?

Mi-ar plăcea, dar şi asta va fi una din ratările vieţii mele. Nu mai există nici vocaţie. Atâta vreme cât tu, ca profesor, ţi-ai da viaţa pentru studenţi vrei să ai acelaşi răspuns.

  Cel mai critic ochi este al meu. Ştiu cum mă privesc colegii, nu am nicio surpriză.
Emilia Popescu FOTO Marian Iliescu

A debutat în „Moromeţii“

Emilia Popescu a absolvit în 1988 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti, clasa prof. Olga Tudorache, Florin Zamfirescu.

Actriţa a debutat în 1985, încă din timpul facultăţii, în rolul Ilincăi din filmul "Moromeţii", regizat de Stere Gulea. În teatru, a fost mai întâi Diana din „Câinele grădinarului” de Lope de Vega, regia Florian Pittiş. A avut un rol memorabil, alături de inegalabilul Florin Piersic, în spectacolul „Străini în noapte“, în regia lui Radu Beligan, dar şi multe alte roluri la Teatrul Bulandra.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite