Gheorghe Iancu, coregraf: „Un dansator nu poate trăi cu 200 de euro pe lună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Iancu, coregraful spectacolului „Femei”     FOTO: David Muntean
Gheorghe Iancu, coregraful spectacolului „Femei”     FOTO: David Muntean

Coregraful Gheorghe Iancu, artist mai cunoscut în străinătate decât în România, povesteşte despre şcoala românească de balet şi despre cât de prost este plătit un balerin în ţara noastră.

Este unul dintre românii care au avut un succes fulminant în străinătate, a fost descoperit de către cea mai mare balerină a Italiei, Carla Fracci (născută în 1936), alături de care a dansat 20 de ani pe cele mai mari scene ale lumii. Gheorghe Iancu (57 de ani), plecat din România în 1980, nu a avut niciodată un contract cu vreo companie de balet în străinătate, nu a avut nevoie fiindcă era întotdeauna invitat să danseze în spectacole.

De mai bine de 10 ani vine în România să pună în scenă spectacole la Opera Naţională din Bucureşti (ONB), unde a şi fost directorul Companiei de Balet pentru doi ani. A semnat „Lacul lebedelor“ în 2013 , o montare de suflet şi, în luna ianuarie a acestui an, a readus pe scena ONB spectacolul „Femei“.

Premiera acestui balet a avut loc la Teatrul Maggio Musicale Fiorentino din Florenţa în 2002, fiind distins cu premiul „Danza & Danza“. „Weekend Adevărul“ a asistat la repetiţiile pentru spectacolul „Femei“, inspirat de textele lui Anton Pavlovici Cehov. Coloana sonoră este alcătuită din lucrări ale compozitorilor Serghei Rahmaninov, Dimitri Şostakovici, Igor Stravinski, Paul Hindemith şi cântece ortodoxe ruseşti. Gheorghe Iancu ne-a povestit, într-o română vorbită cu un accent italian, despre viaţa sa şi despre spectacolul „Femei“.

„Weekend Adevărul“: Cum aţi ajuns să faceţi spectacolul „Femei“?

Gheorghe Iancu: A fost o întâmplare. Făceam coregrafia la primul meu spectacol, mi se ceruse să fac „Trei surori“ de Cehov. Atunci am făcut o imersiune totală în lumea lui Cehov, i-am citit toate piesele şi nuvelele, povestirile, şi am dat de această nuvelă pe care nu o cunoştea nimeni şi care m-a uimit fiindcă avea acţiune. De obicei, nu găseşti acţiune în opera lui Cehov, care e plină de femei triste visând la Moscova, de femei descentrate de la ţară – o burghezie tristă. M-a uimit această nuvelă, tocmai fiindcă era foarte diferită faţă de celelalte texte pe care le citisem de Cehov. Mi-am spus atunci, la 24 de ani, că într-o zi trebuie să coregrafiez asta. Acum 12 ani, când Teatrul de Florenţa mi-a cerut o producţie, mi s-a deschis sertarul acela pe care îl aveam în memorie şi am scos din el acest proiect. Aşa s-a născut spectacolul „Femei“. S-a dansat în două stagiuni la Florenţa şi a fost declarat atunci cel mai bun spectacol de balet al anului, în Italia.

Balet Femei

Balerini pe scena ONB la repetiţiile pentru spectacolul „femei”    FOTO: David Muntean/Adevărul

DESCHIDERE SPRE LUME

Cum vi se pare compania de balet de la ONB?

Când am reluat „Lacul lebedelor“, în iunie 2013, am găsit o companie internaţio-nalizată. Au venit balerini din toată lumea: japonezi, chinezi, coreeni, italieni, israelieni, englezi. Au adus cu ei un alt concept faţă de teatrul care la noi era un pic prăfuit. Acest suflu din străinătate cred că face bine companiei. Pe viitor, directorul Operei vrea să internaţionalizeze şi activitatea teatrului, adică să facă turnee în străinătate, să aducă invitaţi – aşa cum o avem acum pe Letiţia Giuliani şi cum a fost Alina Cojocaru –, să aducă aici coregrafi noi şi producţii din străinătate. Eu sper ca, uşor-uşor, compania noastră să nu rămână închisă aici şi să se lărgească spre lume.

Cum de rămân balerinii să danseze, deşi sunt plătiţi cu nişte salarii mizerabile?

Răzvan Dincă (n.r. - directorul ONB) insistă foarte tare ca salariile balerinilor să fie mărite, fiindcă asta ar ajuta arta şi cultura. 200-300 de euro în plus la salariu ar face compania competitivă faţă de alte companii de balet. Foarte mulţi dansatori care nu pot supravieţui cu 200 de euro pe lună pleacă. Şi în Italia balerinii sunt remuneraţi de stat, dar au salarii bune. Chiar în alte state fost comuniste, cum ar fi Croaţia, cele mai mici salarii ale balerinilor sunt de 800-1.000 de euro. Un dansator român care e bun şi are talent, dar nu are ce să mănânce, pleacă în străinătate. Noi am pierdut aşa foarte mulţi dansatori talentaţi.

Ce poate să facă un balerin ca să-şi rotunjească veniturile?

Săracii din ei, unii predau, mai fac câte un turneu... nu ştiu exact.

Dar balerinii străini ce caută într-o companie care îi plăteşte cu 200 de euro?

Vin ca să acumuleze experienţă, fiindcă Opera Română este un teatru care are repertoriu. Spre exemplu, teatrele japoneze nu au un repertoriu aşa de bogat cum avem în Europa. Probabil şi-au găsit un echilibru aici şi au rămas. De multe ori mă întreb şi eu care sunt motivaţiile lor profunde, dar faptul că se lucrează mult şi capătă experienţă poate fi o explicaţie. Experienţa asta îi duce cu o treaptă mai sus sau în alte companii, care îi plătesc mai bine.

ARTIŞTII STRĂINI RENUNŢĂ LA BANI ÎN ROMÂNIA

Dar Letizia Giuliani şi Amilcar Moret? Cum îşi permite teatrul să plătească balerini de asemenea calibru?
Au acceptat să vină să danseze pe nişte sume derizorii cu tot dragul fiindcă eu le-am cerut această favoare. Un balerin ca Roberto Bolle este plătit cu 17.000 de euro pe seară de spectacol. Alina Cojocaru probabil că scade foarte mult remuneraţia pe care o primeşte în mod normal ca să danseze la noi.

Balet Femei

Letiţia Giuliani şi Amilcar Moret, în rolurile principale din baletul „Femei”, coregrafiat de Gheorghe Iancu   FOTO: ONB

Ce planuri de spectacol aveţi pe viitor?

Aş vrea să pun în scenă „Romeo şi Julieta“, e un spectacol care nu s-a mai dansat la Opera Română de foarte mult timp.

„Întâlnirea cu balerina Carla Fracci a fost esenţială“

Mama dumneavoastră v-a trimis la şcoala de balet. De ce v-a dat la coregrafie? Era pasionată de balet?

Da, într-o zi de vară, în august, mă jucam fotbal pe stradă şi maică-mea m-a luat de mână şi mi-a zis „Hai să mergem la şcoala de coregrafie!“. Ea îl văzuse pe Gabriel Popescu, care era marea stea a baletului românesc atunci, şi probabil şi-a dorit să ajung ca el. Nu a fost nicio tradiţie în familie, sunt primul balerin.

Cum era procedeul de selecţie la şcoala de balet?

Erau toţi profesorii din şcoală aşezaţi la o masă roşie. Aveam 9 ani şi nu înţelegeam prea bine de ce mă dezbrăcaseră şi mă trăgeau de picioare în felul acela, dar nu m-am speriat. Eram vreo 200 de copii, din care am intrat 40 şi am terminat 17.

Ce vă amintiţi din primele ore de balet?

În primele şase luni am plâns şi nu vroiam să mă duc, fiindcă mi se părea că mă chinuiesc, nu înţelegeam de ce trebuie să îmi întorc picioarele, mă dureau încheieturile. Am aşa o amintire destul de vagă, au trecut mulţi ani de atunci. A început să-mi placă după şase luni.

Când aţi văzut primul spectacol de balet?

Profesorul meu, Constantin Marinescu, în primele şase luni mi-a insuflat microbul dansului şi dragostea pentru această artă. De atunci am început să vin la teatru, cred că nu am pierdut niciun spectacol de balet în nouă ani de şcoală. Stăteam aici, pe scări, pe coridorul acesta, iar atunci când era sala plină, stăteam acolo, sus, pe scările de la balcon.

Coregraf Gheorghe Iancu FOTO

Gheorghe Iancu pe scena Operei Române din Bucureşti    FOTO: David Muntean/Adevărul

„ŞCOALA S-A GOLIT DUPĂ STAGIUNEA 1978-1979“

Cum vi se pare şcoala românească de balet acum?

Nu mai este ce era pe vremuri. După stagiunea din anii 1978-1979, am plecat în străinătate foarte mulţi: prim-balerini, maeştri de balet, coregrafi. De altfel, şcolile de dans din Europa sunt pline de maeştri de balet români. A fost atunci o întrerupere de informaţie şi de tradiţie, şcoala s-a golit. Ultimul mare maestru pentru bărbaţi a fost profesorul meu Constantin Marinescu, care a scos 20 de generaţii de dansatori.

V-aţi gândit să vă întoarceţi la şcoală, să predaţi?

Nu pot, fiindcă am proiecte multe în afară. Într-adevăr, rădăcinile mele sunt aici, dar sunt foarte adânci. După atâţia ani, sunt 30 de ani de când am plecat, am o viaţă organizată care nu îmi permite să mă întorc şi să predau aici, la şcoală. În afară de asta, cred că acum condiţiile nu mai sunt cele ideale pe care le-am trăit eu. Nici nu cred că aş vrea. Cu toate astea, compania de balet este foarte bună, chiar dacă balerinii vin dintr-o şcoală care nu le mai oferă condiţii ca pe vremuri. Mă refer la spaţiul în care se antrenează.

„AM FOST UN NOROCOS“

Dumneavoastră nu aţi avut contract cu o companie...

Nu, eu am fost un norocos, nu a trebuit niciodată să mă angajez într-un teatru fix, fiindcă am fost întotdeauna invitat de marile teatre să dansez ca oaspete. Baza mea este în Italia, la Teatrul Scala din Milano, acolo mă întorc mereu, este scena cea mai dragă mie.

Cum a început parteneriatul cu Carla Fracci?

Eram în Italia cu compania lui Marinel Ştefănescu şi a Arienei Cozi, primă balerină la Scala în acea perioadă. Ei făcuseră o companie privată în care invitaseră şi câţiva români să danseze cu ei la Milano. Am făcut un spectacol în care m-a văzut Carla Fracci şi am primit invitaţia directă de a dansa cu ea. De acolo s-a născut o colaborare de aproape 30 de ani, foarte similară cu ce s-a întâmplat în cazul parteneriatului lui Margot Fonteyn şi Rudolf Nureev. Pentru mine, a fost o întâlnire esenţială. Eram tânăr, talentat şi am fost luat de o mare balerină în plină carieră artistică. Carla avea deschise scenele din toată lumea. Am zburat cu ea în toate teatrele, până mi s-au deschis şi mie aripile şi am început să zbor singur. Acum mai dansez când am o ocazie specială, nu cred că am să întrerup dansul definitiv niciodată, până la moarte am să fiu un dansator. ;

Povestea din spatele spectacolului „Femei“

Pe 25 ianuarie a avut loc premiera spectacolului „Femei“ cu doi balerini invitaţi din străinătate, italianca Letizia Giuliani şi cubanezul Amilcar Moret. Inspiraţia pentru acest spectacol vine dintr-o lucrare a dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov, despre o tânără (Maşa) căsătorită în adolescenţă cu un bărbat pe care nici măcar nu îl cunoaştea. „Nu îşi urăşte soţul, dar nici nu îl iubeşte, cred că îi este indiferent... A fost o căsătorie organizată de alţii, cum se obişnuia pe vremuri. Şi mama mea s-a căsătorit la 16 ani cu tatăl meu, cu doi ani mai mare. După aceea s-au iubit foarte tare. Erau foarte frumoşi amândoi, asta i-a ajutat să nu se sperie unul de celălalt“, povesteşte râzând coregraful.

Balet Femei

Scena nunţii din baletul Femei   FOTO: ONB

În spectacolul „Femei“, după prima noapte de nuntă, Maşa este părăsită de soţul ei, care pleacă la război. Ea se îndrăgosteşte de vecinul ei, cu care are o fetiţă. Crezând că soţul i-a murit în luptă, ea este foarte surprinsă când acesta se întoarce, după patru ani, la sfârşitul războiului. Amândoi bărbaţii din viaţa ei cad de acord că Maşa trebuie să se întoarcă la soţ, dar ea nu vrea, îşi iubeşte amantul şi vrea să rămână cu el. Văzând că nu are nicio scăpare, ea îşi otrăveşte soţul, este descoperită şi trimisă într-un lagăr din Siberia.Toată această poveste este relatată de amant unor cupluri într-un han, în care a poposit o noapte. Femeile, care au fost la rândul lor căsătorite cu bărbaţi pe care nu-i iubeau, inspirate de povestea Maşei, scapă şi ele de soţii lor.

Curriculum Vitae (CV)

  • La 23 de ani, a părăsit România
  • Numele: Gheorghe Iancu
  • Data şi locul naşterii: 21 decembrie 1956 , în Bucureşti
  • Starea civilă: necăsătorit
  • Studiile şi cariera: A absolvit liceul de coregrafie „Floria Capsali“ din Bucureşti.
  • A debutat la Opera Naţională din Bucureşti în stagiunea 1976-1977 în spectacolele „Lacul lebedelor“, „Giselle“ şi „Don Quijote“.
  • A dansat timp de 20 de ani cu cele mai cunoscute şi apreciate companii de balet din lume: Hamburg Ballet, Stuttgart Ballet, Opera de Stat din Berlin, Teatrul Colon din Buenos Aires, Scala din Milano, Opera din Roma.
  • A lucrat cu artişti precum Rudolf Nureev şi Margot Fonteyn, iar partenera sa principală este Carla Fracci, alături de care a dansat timp de 20 de ani.
  • Locuieşte în: Italia

Pe aceeaşi temă:

VIDEO EXCLUSIV Balerina Alina Cojocaru: „În copilărie, număram zilele până să mă întorc acasă“

Balerinul şi coregraful Johan Kobborg va conduce Baletul Naţional Român, din ianuarie 2014

Balet românesc. Poveşti din culisele „Spărgătorului de nuci“, cel mai apreciat spectacol de Crăciun din lume

VIDEO „Lacul lebedelor“ revine la Opera Naţională din Bucureşti

INTERVIU Actorul Radu Beligan, la 95 de ani: „Nu trebuie să renunţi niciodată la starea de elev“

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite