Dirijorul Iosif Ion Prunner: „I-am adus un gând pios maestrului Licareţ prin Vecerniile de Rahmaninov“ VIDEO
0Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner, a susţinut miercuri seară, la Sala Mare a Ateneului Român, un program cu totul deosebit: Vecerniile Op. 37 de Serghei Rahmaninov, pe care l-a dedicat maestrului Nicolae Licareţ, director artistic al Filarmonicii „George Enescu“, care a slujit instituţia aproape jumătate de secol. Nicolae Licareţ a fost înmormântat joi la Cimitirul Izvorul Nou.
"I-am dedicat Concertul şi i-am adus un gând pios maestrului Nicolae Licareţ", a spus Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii "George Enescu", într-un interviu video, realizat de Filarmonica "George Enescu".
Dupa partea a treia din Vercenii a fost citit de Cleopatra David (foto) un fragment din Tolstoi
"Ziua Mântuirii este necunoscută, dar depinde de oamenii înşişi cât de mult (departe) pot trăi urmând lumina din interiorul lor. La întrebarea: când va veni ora ceea, Hristos spune că nu putem şti, dar tocmai pentru că nu putem şti, s-ar cuveni să fim întotdeauna pregătiţi să o întâlnim, aşa cum stăpânul ar trebui să aibă grijă cine îi păzeşte casa de hoţi, cum fecioarele ar trebui să-si întâmpine mirii cu lămpi aprinse; şi mai mult, ar trebui să muncim cu toate puterile care ne-au fost date pentru a aduce acea oră, aşa cum slujitorii ar trebui să muncească folosind toate calităţile ce le-au fost date încredinţate. (Matt. xxiv. 43, and xxvi. 13, 14-30.) Şi nu ar putea exista alt răspuns în afară de acesta: Oamenii nu pot şti ziua şi ora când va veni Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că venirea ei depinde doar de oameni. Răspunsul este ca cel al unui înţelept care, atunci când este întrebat de un călător dacă mai este mult până ajunge la oraşul, îi răspunde acestuia: mergi!
Cum putem şti dacă suntem departe de un ţel pe care umanitatea îl produce, când nu ştim în ce fel se îndreaptă oamenii către el, în timp ce de ei depinde dacă vor merge sau nu. Nu ştim dacă stau nemişcaţi, dacă măresc sau încetinesc pasul. Tot ce putem şti este ce s-ar cuveni, noi cei care suntem umanitatea, să facem sau nu, pentru a aduce Împărăţia lui Dumnezeu. Şi asta ştim cu toţii. Şi avem nevoie doar ca fiecare să înceapă să facă ce se cuvine, avem nevoie doar ca fiecare să trăiască în acord cu toată lumina din interiorul nostru, pentru a aduce fără întârziere făgăduita împărăţie a lui Dumnezeu, către care inima fiecărui om tânjeşte. Fiecare om de-a lungul vieţii se găseşte pe sine în raport cu adevărul în situaţia cuiva care merge în întuneric, cu o luminiţă înaintea lui dată de lampa pe care o poartă. Nu poate vedea ce încă nu a scos la iveală lumina lămpii; nu poate vedea lucrurile ascunse în întuneric pe lângă care trece; dar la fiecare etapă a călătoriei sale vede ce este luminat de lampa sa, şi întotdeauna poate alege o parte sau alta a drumului. Întotdeauna există adevăruri nevăzute şi care nu sunt revelate de viziunea intelectuală a omului. Şi sunt alte adevăruri trăite, uitate şi asimilate de el. Şi mai sunt anumite adevăruri care se ridică în faţa luminii raţiunii sale şi care îi cer recunoaşterea. Şi în recunoaşterea sau în negarea acestor adevăruri, în asta constă felul în care omul îşi manifestă libertatea. Toată dificultatea şi aparenta insolubilitate a problematicii libertăţii omului rezultă din încercările de a răspunde la aceasta imaginând omul pasiv în relaţia sa cu Adevărul".
(Lev Tolstoi în lucrarea Împărăţia lui Dumnezeu este înauntrul vostru)
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
