CRONICĂ „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, în regia Ivanei Mladenovic, sau cum e dragostea în Ferentari

„Soldaţii. Poveste din Ferentari”, în regia Ivanei Mladenovic, după romanul omonim scris de Adrian Schiop, spune o poveste de dragoste dezgolită de sentimentalism, din Ferentariul zilelor noastre.

În lungmetrajul Ivanei Mladenovic se derulează povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit recent de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo îl întâlneşte pe Alberto Vasile, un rom sărac şi fost puşcăriaş, care promite să îl ajute în documentarea pe teren.

Protagoniştii filmului lui Mladenovic sunt însuşi autorul romanului, Adi Schiop, respectiv Vasile Pavel – Digudai, un bodyguard din Ploieşti, amândoi reuşind performanţe care în niciun caz nu îi dau de gol. Poate datorită personajelor şi a camerei detaşate a lui Mladenovic, „Soldaţii. Poveste din Ferentari” îi apare spectatorului ca un punct de confluenţă a genurilor. 

Pe de o parte, filmul pare un documentar, în primul rând pentru că spectatorului  îi sunt prezentate crâmpeie din cercetarea pe teren a lui Adi despre manele, care include şi o întâlnire cu Dan Bursuc. De asemenea, replicile sunt atât de naturale, încât par spuse pe loc, lucru deloc adevărat, după cum a declarat regizoarea  după proiecţia filmului, care a explicat că acestea au fost spuse cuvânt cu cuvânt. Senzaţia de documentar este dată şi de felul în care Mladenovic  a surprins sărăcia şi coloratura cartierului Ferentari, cu bodegile în care bărbaţi la bustul gol bagă la păcănele, cu manelele care se aud în surdină, cu puzderia de copii care se roagă de părinţi să nu îi pedepsească, sau care se agaţă  de o căruţă care parchează în faţa unui bloc.  

Adi şi Alberto 

Pe de altă parte însă, Ivana Mladenovic nu a fost interesată, după cum a declarat chiar ea, să pună în evidenţă cartierul sau să educe publicul, sau să spună povestea unui fost deţinut, ci de o poveste de dragoste, cea care se înfiripă între cei doi protagonişti. 

                                                                                             Ivana Mladenovic (Foto: cinemagia.ro)

„În 2013, am început să scriu alt scenariu, tot bazat pe cântăreţi de manele, şi un prieten mi-a spus că trebuie să citesc cartea asta, care încă nu fusese publicată, pentru că Schiop face ceva asemănător cu mine. Am citit-o şi, sincer, nu am putut să o las din mână. Şi nu era vorba despre cartier sau poziţia unui fost deţinut, ci pur şi simplu povestea asta de dragoste m-a atras cel mai mult”, a povestit, după proiecţia filmului, Ivana Mladenovic. 

Faptul că filmul nu a fost făcut cu scopul de a educa l-a subliniat şi producătoarea Ada Solomon.

„Sunt două lumi diferite, au coduri diferite, şi nu voi îndrăzni niciodată să judec dacă al meu sau al lor este cel corect. Sunt diferite. Pe mine asta m-a interesat la proiectul ăsta, cum se poate să îmblânzim bariera asta, să ne apropiem. Dacă am vrut să educăm cu filmul ăsta? Nu, poate să mă educ pe mine. Am învăţat foarte mult cu filmul ăsta, din felul în care Adi a citit lumea şi a pus-o în cartea lui, din interacţiune, dar nu pot spune că e adevărul suprem”, a explicat Solomon. 

Ivana Mladenovic, Ada Solomon, Adi Schiop şi Vasile Pavel, după proiecţia filmului 

Probabil că unul dintre meritele principale ale regizoarei este că povestea de dragoste dintre Adi şi Alberto este redată „cum trebuie”, în sensul că este evident că nu a căutat să scandalizeze pentru ca filmul să primească mai multă atenţie. Scenele dintre cei doi sunt fie tandre, fie pline de un haz care apare în special datorită tipologiilor diametral opuse pe care cei doi le reprezintă: Adi, tipul cinicului calm care are tot timpul cuvintele la el, iar Alberto, simbolul viu al Ferentariului.

Relaţia celor doi este profund disfuncţională căci, deşi este liber de patru ani, Alberto are o gândire încă impregnată de legile necesare supravieţuirii în închisoare, în care totul, până şi dragostea, se tranzacţionează, iar Adi acceptă din capul locului, când încă nu este ataşat de el, comportamentul egoist al lu Alberto, consecinţa fiind că prietenul şi colegul alături de care închiriază apartamentul din Ferentari, Vasi, (Cezar Grumăzescu), îl părăseşte. 

În „Soldaţii. Poveste din Ferentari” pare uneori că scenariul nu există, motiv pentru care finalul, prezentat simbolic în Gara de Nord, este cu atât mai surprinzător. Aşa cum era de aşteptat, Alberto rămâne pe drumuri, iar Schiop se retrage în oraşul natal o perioadă pentru a-şi putea finaliza teza de doctorat.  

Filmul este o monografie vizuală a Ferentariului, în care accentul se deplasează gradual dinspre o zonă de documentare, de studiu, spre una romantică, însă într-un sens cât de poate de realist, fără niciun fel de şlefuire sau încercare de a îndulci lucrurile.  „Soldaţii. Poveste din Ferentari” te face observator, te face să râzi şi te face să te miri într-o manieră simplă, nepretenţioasă, în doar două ore. 

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” va rula de vineri în cinematografele din 18 oraşe din ţară, iar proiecţii speciale, în prezenţa membrilor echipei de producţie, vor avea loc în Cluj-Napoca, Sibiu, Iaşi şi Bucureşti.

Producţia a primit o menţiune specială din partea juriului celei de 18-a ediţii a Premios Sebastiane, secţiune a Festivalului de Film de la San Sebastián ce recompensează filmele care reflectă cel mai bine valorile şi realităţile comunităţii Lesbian, Gay, Transgender, Bisexual şi Intersex (LGBTI). 

Pelicula a mai fost selectată în competiţii ale Filmfest Hamburg, Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), Reykjavik International Film Festival, CPH PIX şi „Bright Future” a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, care are loc în perioada 24 ianuarie - 4 februarie. 

În octombrie 2017, ea a fost recompensată cu Prix Découverte la cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur.