„Colecţionarul“. Povestea lui Serghei Şciukin şi a capodoperelor sale pierdute şi regăsite

Teodor Baconschi, Silvia Colfescu şi Simona Preda, la lansarea volumului "Colecţionarul"

Volumul “Colecţionarul” a fost lansat, joi, la Librăria Humanita Cişmigiu. Invitaţii Silviei Colfescu, directorul Editurii Vremea şi traducătorul cărţii, au fost Simona Preda, Teodor Baconschi.Cine a fost Serghei Sciukin şi ce anume l-a determinat sa investească sume mari de bani in picturi prezentate la Salonul Refuzaţilor? Cartea „Colecţionarul”, de Andre Deloqué şi Natalia Semenova, răspunde la aceste întrebări.

"Colecţionarul” spune povestea fascinantă a lui Serghei Şciukin, cel care a lăsat Rusiei o impresionantă colecţie de pictură, în special pictură impresionistă. Cu atât mai interesant este de citit această poveste a colecţionarului de artă cu cât vorbim despre un om de afaceri mai degrabă decât despre un om de artă şi despre tablouri nici măcar controversate la momentul achiziţionării lor, ci mai degrabă despre picturi de-a dreptul hulite. Van Gogh, Gauguin, Matisse, Cézanne, Monet, Renoir, Degas şi alţii au primit o şansa din partea lui Serghei Şciukin pe baza unui fler destul de greu de înţeles, o şansă atunci când arta lor nu era considerată artă.

Cartea expune povestea întregii familii Şciukin, a lui Serghei şi a fraţilor lui, a mariajului şi copiilor săi, dar şi povestea întâlnirilor celebre – spre exemplu, cu Henri Matisse. Colecţia de pictură Şciukin a împodobit interioarele Palatului Trubeţkoi, înainte de a cădea totuşi în mâna bolşevicilor. Europa a descoperit-o cu uimire zeci de ani mai târziu, iar astăzi reprezintă una dintre comorile cele mai de preţ ale Rusiei. De fapt, ale omenirii întregi.

Atmosfera Rusiei de altădată şi atmosfera Parisului artistic se îmbină minunat în această carte de colecţie, care ne arată că atunci când marile spirite, indiferent de sferă, se întâlnesc posteritatea are întotdeauna de câştigat.

De numele lui Serghei Şciukin se leagă una dintre cele mai impresionante colecţii de artă, dar şi o mare curiozitate: cum de fiul unui comerciant moscovit a reuşit să strângă o colecţie aşa mare, dar mai ales o colecţie atât de stranie pentru timpul ei? Serghei Şciukin a avut curajul de a cumpăra picturi care pe marii colecţionari ai acelei vremi îi făceau să strâmbe din nas. Monet, Matisse, Cezanne, Van Gogh, Gauguin, Picasso – se regăsesc în colecţia timpurie a lui Serghei Şciukin.

Cartea „Colecţionarul” se datorează unei întâlniri dintre Natalia Semenova, istoric de Artă, şi André Delocque, nepotul colecţionarului. Şi-a adus aportul şi Alexandra Demskaia, şefa departamentului manuscriselor la Muzeul de Stat al Artelor Frumoase Puşkin din Moscova, la efortul de a reconstitui viaţa marelui colecţionar şi imboldul de a investi în piese de artă pe care nimeni nu le considera pe atunci... artă.

În această carte, autorii au încercat să transcrie în franceză aventurile colecţionarului şi cele ale colecţiei, reconstituite în cele trei biografii în limba rusă ale istoricului de artă Natalia Semenova. Au mers de asemenea în căutarea personalităţii lui Serghei Şciukin, asupra vieţii căruia se aştern mari spaţii goale. Numai o infimă parte a arhivelor sale a fost regăsită de Alexandra Demskaia, şefa departamentului manuscriselor la Muzeul de Stat al Artelor Frumoase Puşkin din Moscova. Scrisorile, mărturiile,amintirile nu redau decât fragmente ale personalităţii lui. Beverly Kean i-a intervievat pe contemporanii colecţionarului, începând cu membrii de familie, dar la aproape 70 de ani după evenimentele pe care le descrie. André Delocque, nepotul lui Şciukin, scrutându-şi impresiile atât de puternice ale copilăriei, a încercat să-şi readucă la viaţă bunicul şi să se apropie de secretul lui.”

Cartea porneşte de la o întrebare pe care mulţi şi-au pus-o: „Cum a putut acest urmaş al unui prăvăliaş să cumpere atâtea capodopere şi cum a îndrăznit acest fiu al unui adept al Vechii Credinţe să achiziţioneze un panou de Matisse plin de trupuri goale. De unde îi venea un asemenea curaj? Serghei Şciukin, ieşit dintr-o familie de negustori bogaţi, s-a putut pasiona pentru arta modernă, ceea ce nu-şi putea permite nici un aristocrat, încătuşat de prejudecăţi şi de tabuuri familiale. Fenomenul Şciukin este propriu negustorilor, cărora li s-a atribuit o incultură mult exagerată.

Invitaţii Teodor Baconschi, Silvia Colfescu şi Simona Preda au vorbit, la lansarea de la Humanitas Cişmigiu, despre incredibilul fler al lui Serghei Şciukin în ce priveşte tablourile se reflectă azi în splendidele săli ale Palatului Trubeţkoi, decorate cu Picasso-uri, Matisse-uri, Gauguin-uri.

Cartea „Colecţionarul” cuprinde pagini ilustrate cu fotografii de la interiorul palatului. Atmosfera Rusiei de altădată şi atmosfera Parisului artistic se îmbină minunat în această carte de colecţie, care ne arată că atunci când marile spirite, indiferent de sferă, se întâlnesc posteritatea are întotdeauna de câştigat.

FRAGMENT

"Sirena de pe Nipru"

Să n-o luăm prea repede. Un cupeţ care se respectă trebuie să aibă o familie, pe cât posibil numeroasă, pentru ca selecţia naturală să-l desemneze pe succesorul potrivit, cum s-a întâmplat deja pentru două generaţii ale Şciukinilor din Moscova. Serghei trebuie să-şi ia neîntârziat o nevastă. Este o etapă foarte delicată pentru un oligarh: trebuie să caute soţia cea mai frumoasă, partida cea mai bogată, cu măcar un minimum de afinităţi, pentru că la cupeţi, mai ales la cei de origine credincioşi de rit vechi, divorţul aduce dezordine şi purtarea nepotrivită nu există.

Fusese selecţionată deja pasărea rară: la 19 ani, Lidia Grigorievna Koreneva era considerată ca una dintre cele mai frumoase femei din Moscova. O floare exotică răsărită din… cărbune. Provenea dintr-o familie de proprietari din Ekaterinoslav, în Ucraina, care făcuse avere din minele Donbasului. O
ilumina un adevărat mister, de la frumuseţea ei inaccesibilă şi magnetică de sirenă, la strania ei melancolie. Ochii imenşi şi trişti, silueta mândră o făceau modelul ideal al nimfelor şi naiadelor atât de apreciate de artiştii stilului Art Nouveau. Şi discretul ei accent muzical din Mica Rusie adăuga un mic contrapunct popular farmecului ei nestăvilit.

Partida ideală, de fapt, şi dintr-o parte şi din cealaltă, pentru că o alianţă cu averea şi nivelul social al Şciukinilor nu putea decât să-i încânte pe bogaţii cărbunari ucraineni. Familiile se apropiaseră: Lidia îi era deja promisă lui Piotr. În amintirile lui, acesta rezumă evenimentele în 11 cuvinte: „În 1884, fratele meu Serghei s-a căsătorit cu Lidia Grigorievna Koreneva”. Fără comentarii. Într-un tablou vivant, distracţie foarte populară a înaltei societăţi, Lidia o încarna pe Elena din Troia, fotografiată cu diademă, perle şi diamante. Piotr îi făcea curte frumoasei Elena, Serghei a răpit-o.

În 1898, Serghei are 44 de ani, e căsătorit de 14 ani şi locuieşte în palatul Trubeţkoi de 12 ani. Fratele său Piotr a deschis de doi ani Muzeul de Antichităţi ruseşti şi orientale care-i poartă numele, fratele Dimitri adună de 5 ani din toată Europa colecţia sa de mici maeştri. Ivan, mezinul, ţine de 5 ani

la Paris cenaclul lui artistic şi cultural şi se învârte printre impresionişti şi negustorii lor. Cine s-ar fi putut gândi, privind această familie cu activităţi atât de armonios repartizate potrivit talentului şi afinităţilor, că Serghei este cel care va deveni unul dintre cei mai mari colecţionari din istoria artelor? De
vreme că încă nu a început nimic şi se zbate să dezvolte, cu înflăcărare, curaj şi talent imperiul lui textil. Iată situaţia, decorul şi actorii. Să contemplăm acum „enigma Şciukin”.
Acest maestru al strategiei va începe să adune o colecţie din care, pentru moment, nu are decât simezele. Spre deosebire de fraţii săi, nu e un colecţionar.

Nu urmează o chemare. El reacţionează la un determinism istoric, social şi monden şi, în adâncul lui, la suferinţa chinuitoare provocată de orgoliul lui rănit şi la îndoiala existenţială pe care o reflectă privirea femeii pe care o iubeşte. În mai puţin de 16 ani, va bulversa arta secolului al XIX-lea şi va plăti pentru asta". (Copyright Editura Vremea)