CANNES 2022. Corespondenţă specială de la Eugenia Vodă: Afişul, de aproape
0
Cannes-ul e împânzit de afişul ediţiei, în tonuri de bleu ciel: un cer imens, azuriu, o scăriţă profilată pe acest cer şi o siluetă urcând pe scara infinită... Omul care urcă îşi trage, parcă, după el, umbra uriaşă, ca pe o povară. Omul şi UMBRA lui...
Foto Profimedia
Nu contează că silueta e Jim Carrey, nu contează că e vorba de o fotogramă extrasă din „Truman Show“, al lui Peter Weir – ceea ce contează e starea pe care o induce afişul – unul dintre cele mai inspirate din istoria festivalului. Ştim în ce lume trăim, pare să spună afişul, tocmai de aceea e cazul să evadăm! Există o destinaţie sigură: există un cer albastru deasupra noastră, indiferent de convulsiile groteşti de pe Pământ.
#
Dacă afişul ediţiei de acum e o invitaţie la evadare, primul afiş al Cannes-ului, din 1939, a fost intitulat explicit, de pictorul care l-a făcut (Domergue), „Invitaţie la călătorie“: o călătorie în lumea magică a filmului. Un cuplu elegant, o doamnă în rochie de seară, cu spatele gol, alături de un domn cu monoclu, surprinşi ca într-un instantaneu monden dintr-o sală de cinema, înainte să înceapă proiecţia. Doar că, în loc să înceapă proiecţia, au început bombardamentele! „Călătoria“ s-a transformat brusc într-o călătorie în infern şi nimănui nu i-a mai ars de un festival de film!... Primul preşedinte al Festivalului de la Cannes, Jean Zay – cel care, ca ministru, l-a şi înfiinţat, cel care l-a conceput ca un „festival al lumii libere“, ca un „model democratic“ versus „modelul dictatorial“ al Mostrei veneţiene – a fost arestat în ’40, de Guvernul de la Vichy şi asasinat în ’44, la 39 de ani. În 2015 a fost mutat în Panteon...
În vara lui 1939 (ce e şi viaţa asta!), ministrul Zay a făcut un turneu diplomatic de succes în SUA şi a vrut să afle, printre altele, cum priveşte opinia publică americană situaţia internaţională, aflată (atunci, ca şi acum) într-un context geopolitic extrem de dificil. A aflat răspunsul de la directorul celui mai mare cinematograf din New York, care, prezentându-i sala de câteva mii de locuri, i-a spus: „A trebuit să scot din program jurnalele de actualităţi în care apăreau Hitler şi Mussolini, pentru că publicul făcea praf fotoliile!“... Astăzi, lumea vede de acasă toate imaginile horror posibile, oricând, tot timpul, şi în pijama; dar se pare că oamenii suportă tot mai tăbăciţi „imaginile care v-ar putea afecta emoţional“ – nimeni nu-şi mai distruge fotoliile din propria casă, uitându-se la televizor, deşi motive şi personaje ar fi din belşug!
#
În acest sens, îl înţeleg perfect pe regizorul ucrainean Serghei Loznitsa, care şi-a dat demisia din Academia Europeană de Film, ca o reacţie la „lipsa de reacţie“ a instituţiei în faţa grozăviilor care i se întâmplă ţării lui. Loznitsa e acum prezent în selecţia oficială a Cannes-ului cu documentarul „O istorie naturală a distrugerii“... În 2018, la Un certain regard, când am văzut „ficţiunea“ de atunci a lui Loznitsa, intitulată „Donbass“, mărturisesc că, dincolo de forţa unor secvenţe memorabile, mi s-a părut o naraţiune prea confuză, cvasi-suprarealistă, din care un străin nu putea înţelege cine cu cine şi de ce în acel Donbass! A venit războiul din Ucraina şi totul seamănă uluitor cu filmul lui Loznitsa! Abia acum l-am înţeles: era pur şi simplu un film extraordinar de realist!
#
La ora când scriu aceste rânduri, competiţia încă nu a început, dar „cum e la Cannes, e frumos?“, primesc mesaje pe WhatsApp. Adevărul e că e frumos. O primăvară superbă, o Croazetă curată şi plină de oameni exuberanţi şi fără mască, restaurante ticsite, vitrine dichisite, totul culminând, chiar vizavi de Palatul Festivalului, cu tripleta epustuflantă Chanel, Dior, Dolce e Gabbana... Rămâne de văzut cum va evolua festivalul pe linia fină dintre „toată lumea râde, cântă şi dansează“, mondenităţi, toalete, covor roşu – şi un de neocolit sentiment de vinovăţie, că toate astea se întâmplă în timp ce, nu prea departe, alţi oameni trăiesc sau mor în frig şi foame, în catacombe...
Vă daţi seama, doamnelor şi domnilor, că ediţia de acum a Cannes-ului, a 75-a, din 2022, secolul XXI, e prima ediţie a festivalului în care există RĂZBOI ÎN EUROPA?
Se încarcă comentariile...
