Bookfest 2022 | Scriitoarea japoneză Yoko Tawada, invitată de onoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
polirom

Sâmbătă, 4 iunie 2022, scriitoarea japoneză Yoko Tawada îşi aşteaptă cititorii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XV-a, ediţie care are ca invitat de onoare Japonia.

Autoarea romanelor Memoriile unui urs polar şi Ultimii copii din Tokio, ambele apărute la Editura Polirom, în colecţia de literatură universală „Biblioteca Polirom”, va fi prezentă în a patra zi de târg la  Scena Arena (pavilionul B2, Romexpo), începând cu ora 16.00, alături de:

• Prof. Angela Hondru, niponolog şi traducător

• E.S. Dl. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România

• Monica Tamaş, traducătoarea cărţilor lui Yoko Tawada în România

• Şerban Georgescu, Director al Departamentului de Studii Asiatice, Universitatea Româno-Americană

• Dan Croitoru, director editorial Polirom şi coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom”

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România şi Centrul de studii româno-japoneze „Angela Hondru”.

Născută în 1960 la Tokio, Yoko Tawada este una dintre cele mai cunoscute scriitoare japoneze contemporane. A studiat literatura rusă la Universitatea Waseda. La vârsta de douăzeci şi doi de ani s-a mutat în Germania. Şi-a făcut debutul literar în 1991, cu nuvela „Călcâie pierdute”, distinsă cu Premiul Gunzo, şi în scurt timp a început să publice şi în limba germană. Operele sale investighează adesea inadecvarea la sistemele culturale, legitimitatea ideologiilor politice şi a sistemelor sociale, dar şi posibilităţile creatoare ale intersecţiilor lingvistice. A primit unele din cele mai importante distincţii literare din Japonia şi Germania, printre care Premiul Akutagawa (1992), Premiul Adelbert von Chamisso (1996), Premiul Tanizaki (2003), Medalia Goethe (2005), Premiul Kleist (2016), Medalia Carl Zuckmayer (2018). În 2018, în urma apariţiei în SUA, romanul Ultimii copii din Tokio (2014; Polirom, 2020) a primit National Book Award for Translated Literature.

Participarea scriitoarei Yoko Tawada la Bookfest este prilejuită de apariţia în limba română a romanului Memoriile unui urs polar, colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba germană de Monica Tamaş, roman distins cu Premiul Noma.

Romanul lui Yoko Tawada porneşte de la un fapt real: naşterea şi creşterea în captivitate, la grădina zoologică din Berlin, a unui pui de urs polar numit Knut. Memoriile unui urs polar nu este însă o biografie, ci un roman veritabil, unde viaţa reală a ursuleţului Knut este doar un pretext pentru o serie de poveşti ce alunecă sistematic în fantastic, în suprarealism, în parabolic. Implicând permanent o subtilă, dar tăioasă critică socială – atât a comunismului, cât şi a capitalismului –, Memoriile unui urs polar explorează istoria recentă ca să vorbească despre umanitate, despre iubirea fără graniţe, despre absurdul şi farmecul existenţei.

Editura Polirom a mai publicat în anul 2020, tot în colecţia „Biblioteca Polirom”, romanul Ultimii copii din Tokio, traducere din limba japoneză de Monica Tamaş, roman laureat al National Book Award for Translated Literature 2018.

Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, înfăţişează o Japonie devastată de o catastrofă ecologică şi izolată de restul lumii. Populaţia este în pericol de dispariţie. Limbajul se reduce treptat, cuvintele ieşind din uz fără să mai fie înlocuite. Efectele contaminării se resimt atât în natură, cât şi la nivelul speranţei de viaţă a locuitorilor. Copiii, din ce în ce mai slăbiţi fizic, sunt atât de fragili, încât medicii pediatri, neputincioşi şi epuizaţi de eforturile făcute pentru a-i salva, încep să se sinucidă. Puţini vor supravieţui închişi între graniţele arhipelagului tot mai sărac în plante şi animale. Bătrânii, rămaşi în putere cu mult după ce ating vârsta de o sută de ani, nu pot decât să urmărească, chinuiţi de vinovăţie, dezastrul ce se desfăşoară sub ochii lor.

Evenimentul dedicat scriitoarei japoneze Yoko Tawada face parte dintr-un program mai amplu de evenimente al invitatului de onoare al acestei ediţii Bookfest – Japonia, iar, împreună cu Ambasada Japoniei în România şi Centrul de studii româno-japoneze „Angela Hondru”, Editura Polirom a mai pregătit pentru sâmbătă, 4 iunie trei evenimente la care iubitorii de literatură japoneză sunt aşteptaţi:

• ora 11.00:

Discuţie despre literatura scriitoarei japoneze Hiromi Kawakami, cu o intervenţie video a autoarei

Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite, Polirom, 2021

Vreme ciudată la Tokio, Polirom, 2015, 2020

Prăvălia de mărunţişuri a domnului Nakano Polirom, 2015, 2020

Invitaţi: Magdalena Ciubăncan, Şerban Georgescu, Diana-Elena Tihan

Moderează: Dan Croitoru

Evenimentul va avea loc la SCENA ARENA.

• ora 15.00:

Literatură japoneză la Polirom. Noi apariţii

Haruki Murakami, Persoana întâi singular, Polirom, 2022

Ryū Murakami, 69, Polirom, 2022

Invitaţi: Diana Popescu, Andreea Sion, Cristian Teodorescu

Moderează: Dan Croitoru

Evenimentul va avea loc la standul Japoniei.

• ora 17.30:

Shusaku Endo, Tăcere, Polirom, 2008, 2014, 2018

Invitaţi: Florentina Toma, Şerban Georgescu

Moderează: Dan Croitoru

Evenimentul va avea loc la standul Japoniei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite