Avanpremieră editorială. Un nou volum de Haruki Murakami, lansat la Târgul de Carte Gaudeamus

Până la începerea Târgului de Carte Gaudeamus, adevarul.ro vă prezintă avanpremiere editoriale  ale volumelor lansate la această ediţie a salonului de carte, care se va desfăşura între 20 şi 24 noiembrie la Pavilionul Central de la Romexpo. Astăzi, vă prezentăm fragmente din volumul „Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj“, de Haruki Murakami.

Sâmbătă, 23 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, de la ora 16.00, vor fi lansate noi titluri în colecţia Biblioteca Polirom: O femeie iubită, de Andreï Makine, Teatrul lui Sabbath, de Philip Roth, Cevdet Bey şi fiii săi, de Orhan Pamuk, Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj, de Haruki Murakami.

Printre invitaţii evenimentului moderat de Bogdan-Alexandru Stănescu se numără Aurora Liiceanu, Elisabeta Lăsconi, Luminiţa Munteanu, Dana Jenaru, Bedros Horasangian, Cristian Teodorescu, Florin Oprina, Costi Rogozanu.

Adevărul. ro vă prezintă fragmente din Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj, de Haruki Murakami. Traducere din limba japoneză este realizată de Florin Oprina.

Unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, Haruki Murakami s-a născut în 1949. A studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokio. Experienţa de proprietar al unui bar din Tokio în care se cînta jazz (reflectată în romanul său din 1992, La sud de graniţă, la vest de soare; Polirom, 2003, 2004) şi cea de traducător al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote şi Raymond Carver îşi vor spune cuvîntul în formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un ţinut amăgitor, lipsit parcă de suflet şi suflu, al cărui spirit străvechi pare să fi dispărut aproape în întregime.

Tsukuru, „cel care face“

Primul său roman, Ascultă cum cîntă vântul (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Automatul 1973 (1980) şi În căutarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma; Polirom, 2003, 2005, 2011). În 1987 publică Pădurea norvegiană (Polirom, 2002, 2004, 2011), bestseller internaţional, tradus în numeroase limbi şi vândut în peste patru milioane de exemplare. 

În romanul Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj, personajul principal are 36 de ani şi multe, multe amintiri, care nu-l lasă să-şi trăiască prezentul. Gândurile îl poartă adesea la o gaşcă aventuroasă din liceu, în care fiecare membru avea, în loc de nume, o culoare: fetele erau Neagra şi Dalba, iar băieţii Albastru şi Roşu. 

Al treilea băiat din gaşcă era el, Tsukuru, omul fără de culoare, al cărui nume înseamnă „cel care face“.
Tsukuru este inginer şi are un vis: să construiască gări. Are însă şi o nefericire: se vede pe sine ca pe un vas fără conţinut, părăsit de toţi din pricina golului său lăuntric. El îşi trăieşte viaţa în singurătate pînă în momentul în care o cunoaşte pe Sara. Ea îl ascultă, îi află nefericirile şi încearcă să-l ajute, îndemnându-l să plece în căutarea prietenilor lui din liceu şi să se-mpace cu ei. Abia apoi se va întoarce la ea şi o va iubi şi va fi fericit.

Fragment din volumul Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj

— Şi poate că eu am omorît o pe Yuzu, spuse el cu sinceritate. În noaptea aia, poate că eu am fost cel care a bătut la uşa ei.
— Într un anume sens, spuse Eri.
Tsukuru încuviinţă.
— Într un anume sens, şi eu am omorît o pe Yuzu, adăugă Eri şi şi feri privirile. În noaptea aceea poate că eu am fost cea care i a bătut la uşă.
Tsukuru îi privi chipul bronzat. Îi plăcuse dintotdeauna nasul acela puţin cîrn, care căuta în sus.
— Toţi cărăm după noi gînduri din astea, zise Eri.
Vîntul se opri pentru cîteva clipe, şi perdelele albe de la fereastră rămaseră nemişcate. Nu se mai auzea nici zgomotul bărcii. Ajungea pînă la ei doar ciripitul păsărelelor. Era o melodie stranie, pe care nu o mai auzise pînă atunci.
Eri ascultă o vreme cîntecul păsărilor. Luă agrafa şi îşi prinse din nou părul de pe frunte. Apoi îşi apăsă fruntea cu vîrful degetelor.
— Tu ce părere ai de munca pe care o face Roşu ? întrebă ea.
Parcă scăpată de o povară, curgerea timpului deveni puţin mai uşoară.
— Nu ştiu, răspunse Tsukuru. Lumea în care trăieşte el şi cea în care sînt eu se află la o distanţă destul de mare una de alta. Nu pot stabili cu uşurinţă dacă i bine sau rău ce face el.
— Mie nu prea mi place munca lui. Asta e clar. Dar tocmai din cauza asta nu pot să l abandonez. Doar a fost unul din cei mai buni prieteni ai mei ! Şi acum e încă unul din prietenii buni. Chiar dacă nu ne am mai văzut de şapte, opt ani.
Îşi trecu din nou mîna prin păr.
— Roşu donează în fiecare an o sumă frumuşică organizaţiei ăleia catolice, pentru susţinerea şcolii. Îi sînt extraordinar de recunoscători, pentru că financiar se descurcă la limită. Dar nu ştie nimeni despre asta. Roşu a insistat cu tărie să rămînă anonim. În afară de cei implicaţi, doar eu mai ştiu de asta, am aflat dintr o întîmplare. Ştii, nu e deloc un om rău. Să înţelegi asta. Numai că se preface că e rău. Nu ştiu de ce, probabil că aşa trebuie să facă.
Tsukuru încuviinţă.
— Şi cu Albastru e la fel, spuse Eri. Are în continuare un suflet curat. Ştiu bine lucrul ăsta. Dar e greu să te descurci în lumea reală. Şi amîndoi au mai mult succes decît majoritatea oamenilor. Se străduiesc cum pot. Ştii, Tsukuru, nu a fost în zadar faptul că noi am fost ce am fost, că am format un grup unit. Eu asta cred. Chiar dacă a ţinut doar cîţiva ani.
Eri îşi acoperi din nou faţa cu palmele. Rămaseră o vreme în tăcere. Apoi femeia îşi ridică privirile şi vorbi din nou.
— Aşa am supravieţuit pînă acum. Şi tu, şi eu. Iar cei care supravieţuiesc au îndatoriri de îndeplinit. Să rămînă în viaţă şi să se descurce cumva. Chiar dacă nu pot face multe lucruri decît imperfect.
— Cam tot ce pot să fac eu e să construiesc gări în continuare, la altceva nu mă pricep.
— E suficient. Fă mai departe gări. Sînt sigură că tu construieşti nişte gări bune, sigure şi pe care oamenii le folosesc cu plăcere.
— Cel puţin asta încerc, pe cît pot, zise Tsukuru. Ştii ce fac ? N ar trebui, dar cînd mă ocup de construcţia unei gări îmi scriu acolo numele. Îl scrijelesc cu un cui în betonul încă moale. Tsukuru Tazaki. Într un loc ferit privirilor.
Eri zîmbi.
— Cînd tu n o să mai fii, o să rămînă gările tale minunate. La fel cum îmi pun şi eu iniţialele pe spatele farfuriilor pe care le fac.

Tsukuru îşi ridică privirile şi se uită la Eri.
— Pot să ţi povestesc despre prietena mea ?
— Normal, răspunse Eri şi zîmbi şarmant. Chiar vreau să ştiu mai multe despre prietena ta cea isteaţă. Tsukuru îi istorisi despre Sara. De cînd o întîlnise prima oară, se simţise neobişnuit de atras de ea, iar la a treia întîlnire se culcaseră împreună. Ea voise să ştie întreaga poveste despre gaşca de prieteni din Nagoya. Apoi, cînd o văzuse ultima dată, nu reuşise să ducă lucrurile pînă la capăt. Nu putuse să intre în ea. Tsukuru îşi luă inima în dinţi şi îi destăinui chiar şi acest detaliu lui Eri. Îi spuse cum Sara îl sfătuise insistent să se ducă la Nagoya şi să vină în Finlanda. Spusese că dacă n o făcea nu şi va rezolva problemele care l apăsau. O iubea pe Sara. Se gîndea poate chiar la căsătorie. Era prima oară cînd avea sentimente atît de intense pentru cineva. Se pare însă că ea avea un iubit mai în vîrstă. Îi văzuse împreună pe stradă şi arăta foarte fericită. Poate că ea nu nutrea sentimente la fel de calde pentru Tsukuru.
Eri îl ascultă cu atenţie, fără să l întrerupă. Deschise gura abia cînd Tsukuru îşi încheie povestirea.
— Trebuie să fie a ta. Orice s ar întîmpla. Eu aşa cred. Dacă te desparţi de ea, s ar putea ca de acum înainte să nu mai ai pe nimeni.
— Dar eu nu am încredere în mine.
— De ce ?
— Fiindcă îmi lipseşte personalitatea şi, din cauza asta nici nu am o culoare vie. Nu am nimic de oferit. Asta e o problemă care mă apasă de nu ştiu cînd. Am ajuns să mă simt ca un vas gol, ca un receptacul fără conţinut. Nu prea cred că sînt suficient de bun pentru ea. Cu cît trece timpul, cu cît o să ajungă să mă cunoască mai bine, Sara o să fie tot mai dezamăgită şi va sfîrşi prin a se îndepărta de mine.
— Tsukuru, ar trebui să ai mai mult curaj şi mai multă încredere în tine. Gîndeşte te că mie îmi plăcea de tine. A existat o perioadă în care eram dispusă să fiu a ta. Eram gata să ţi ofer orice mi ai fi cerut. Cel puţin o fată în venele căreia curgea sînge fierbinte era în stare să facă asta. Eşti un om cu valoare, nu eşti gol.
— Mă bucur să mi spui asta, zise Tsukuru. Sincer. Dar nu ştiu cum sînt acum. Am făcut treizeci şi şase de ani, dar dacă încep să mă gîndesc serios la mine, mă apucă depresia la fel ca pe vremuri, ba chiar mai rău decît atunci. Nu reuşesc să mă hotărăsc ce să fac. Mai ales că e prima dată în viaţă cînd am sentimente atît de puternice pentru cineva.
— Şi ce are dacă eşti un vas gol ? spuse Eri. Chiar dacă ar fi aşa, eşti un vas grozav şi îmbietor. Nimeni nu se poate vedea obiectiv, nu crezi ? Dacă i pe aşa, tu poţi să fii un receptacul minunat, un vas plăcut şi atrăgător pe care oricine să vrea să l umple.
Tsukuru se gîndi la vorbele ei. Înţelegea ce voia să spună, chiar dacă nu era sigur că se aplica în cazul lui.
— După ce te întorci în T˝ky˝, spuse Eri, să i povesteşti totul cît de repede. E un lucru pe care trebuie să l faci. Întotdeauna obţii cele mai bune rezultate dacă ţi deschizi sufletul. Dar să nu te apuci să i spui că ai văzut o cu bărbatul ăla. Asta să ţii pentru tine. Femeile nu vor uneori să fie văzute. În afară de asta însă, să i spui cinstit ce simţi, fără să i ascunzi ceva.
— Mi e frică. Dacă spun sau fac ceva greşit, o să sfîrşesc prin a pierde totul, o să se aleagă praful.
Eri clătină din cap încet.
— E ca atunci cînd construieşti o gară. Să zicem că are un scop şi un înţeles important, asta înseamnă că dacă se strecoară vreo mică eroare o să se aleagă praful ? Nicidecum. Chiar dacă nu e perfectă, tu mai întîi trebuie să o construieşti. Nu i aşa ? Fără gară, trenurile n au unde opri şi nu ţi poţi întîmpina pasagerii de seamă. Şi dacă ceva nu merge cum trebuie, faci ajustările necesare. Mai întîi clădeşte gara. O gară specială pentru ea. Dă i formă şi culoare. Apoi scrijeleşte ţi numele cu un cui în fundaţie şi suflă viaţă peste ea. Ai destulă tărie să faci lucrul ăsta. Doar ai reuşit să înoţi singur în marea rece şi întunecată!

Celebru pentru Kafka pe malul mării 

Haruki Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (1997; Polirom, 2008) şi romanele La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki; Polirom, 2005, 2012), Dans dans dans (1988; Polirom, 2004, 2006, 2012), Cronica păsării-arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award; Polirom, 2004), Iubita mea, Sputnik (1999; Polirom, 2004), Kafka pe malul mării (2002; Polirom, 2006), În noapte (2004; Polirom, 2007, 2013)şi 1Q84 vol. 1-3 (2009-2010; Polirom, 2011-2012), precum şi volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a dispărut (1993; Polirom, 2005), După cutremur (2000; Polirom, 2006, 2013), Salcia oarbă, fata adormită (2006; Polirom, 2007) şi Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (2007; Polirom, 2009).