Cultură
Pagina 39


Surghiunul lui Alecu Russo în Munții Vrancei. ”Exilul” montan a dus la descoprirea baladei ”Miorița”
În timpul exilului său de cinci săptămâni în Munţii Vrancei, scriitorul Alecu Russo culege Balada "Mioriţa", prelucrată ulterior de către poetul Vasile Alecsandri. 







articol publicitar
Orchestra Radiodifuziunii din Koln (WDR), dirijată de Cristian Măcelaru, va urca pe scena Sălii Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara. 













De ce credea filosoful Mircea Eliade că lumea este „un accident cosmic” și „locul alienării noastre”
Ajuns în India pentru studiul sanscritei, filosoful român Mircea Eliade a fost iniţiat şi în tainele practicilor Yoga. 


articol publicitar
În episodul 8 al seriei documentare „Unora le place opera” descoperim una dintre cele mai ample compoziții muzicale din istorie: „Inelul Nibelungilor”, de Richard Wagner. La TVR 1, sâmbătă, 11 martie, de la ora 14.30. 

articol publicitar
Pe 7 martie, de la ora 18.00, TVR transmite în direct prelegerea „Poate poezia salva lumea?”, din cadrul celei de-a treia ediții a Conferințelor Operei Naționale București – „Scena gândirii”. 

Teodora Petre, regizoare: „Ca regizor, îmi găsesc baza în text, dar și într-o echipă unită“ INTERVIU
Tânăra regizoare spune că însușirea unui text până în cele mai mici detalii, un mediu liniștit și o echipă unită şi receptivă sunt elementele de care are nevoie momentan pentru a fi un regizor așa cum își dorește. 
