Ducii de Sussex, o familie de scriitori. Meghan, soția Prințului Harry publică și ea propria carte

0
Publicat:

Ducii de Sussex, o familie de scriitori. Meghan, soția Prințului Harry publică propria carte. Cartea va apărea la Editura NEMIRA. BĂNCUȚA, este prima carte pentru copii scrisă de Meghan.

Editura NEMIRA publică  BĂNCUȚA, prima carte pentru copii scrisă de Meghan. Sursa foto Nemira
Editura NEMIRA publică BĂNCUȚA, prima carte pentru copii scrisă de Meghan. Sursa foto Nemira

Carte este despre legătura specială dintre tată și fiu, văzută prin ochii unei mame

Meghan, Ducesa de Sussex, a scris prima ei carte pentru copii, Băncuța, despre legătura specială dintre tată și fiu, din perspectiva mamei. Inspirat de soțul și copilul ei, debutul Ducesei de Sussex suprinde cu sensibilitate relația profundă dintre tați și fii, reamintindu-ne numeroasele moduri în care apare și se exprimă iubirea într-o familie modernă.

„Cartea emoționantă a lui Meghan explorează cu multă sensibilitate relația dintre tați și fii, într-un fel care îi va mișca cu siguranță pe toți părinții și pe cei care au grijă de copii. Cuvintele ei prind viață prin intermediul ilustrațiilor realizate cu talent de Christian Robinson, un artist care reușește să surprindă bucuria și iubirea într-un mod unic. Băncuța este o carte minunată și atemporală - cu siguranță o vor citi multe generații de acum încolo.”, spune Ana Lotts-Nicolau, CEO editura Nemira.

Băncuța va apărea pe 24 martie la Editura Nemira și este disponibilă pentru precomandă

Băncuța este ilustrată de talentatul artist Christian Robinson, câștigător al premiului Caldcott.  Plină de căldură și compasiune, Băncuța le oferă cititorilor o perspectivă asupra clipelor memorabile petrecute de tați cu fiii lor – clipe de liniște și reflecție, încredere și descoperire, învățare și bucurie.

Christian Robinson a ilustrat cartea în stilul său inconfundabil, lucrând în acuarelă pentru prima oară. Ilustrațiile sale conferă cărții exuberanță și delicatețe, reflectând frumusețea iubirii unui tată pentru copilul lui, prin ochii unei mame.

„Băncuța  a început sub forma unui poem pe care l-am scris pentru soțul meu de Ziua Tatălui, la o lună după nașterea lui Archie”, spune Meghan, Ducesa de Sussex. „Acel poem s-a transformat în cartea de față. Christian a ilustrat cartea cu acuarele frumoase și delicate, care surprind căldura, bucuria și satisfacția oferite de relația taților cu fiii lor; aceste ilustrații au fost foarte importante pentru mine, așa că am colaborat îndeaproape cu Christian pentru a descrie această legătură specială într-un mod cât mai general. Sper ca Băncuța să fie pe placul cât mai multor familii, oricare le-ar fi componența, și să le impresioneze așa cum m-a impresionat pe mine.” 

Meghan, Ducesa de Sussex, este mamă, soție, feministă și activistă. Prin activitatea în cadrul Fundației Archewell, ea și soțul ei se dedică promovării compasiunii în comunități din întreaga lume. În prezent, locuiește în California împreună cu familia și cu cei doi câini.

Christian Robinson a primit Premiul Caldecott și Premiul Coretta Scott King pentru ilustrațiile cărții Last Stop on Market Street. Este autorul și ilustratorul volumelor Another și You Matter și a ilustrat numeroase alte cărți, printre care se numără Milo Imagines the World, Carmela Full Whises și seria Gaston and Friends.  

Editura Nemira este casa românească a unora dintre cei mai îndrăzneți și populari autori din toată lumea încă de la lansarea ei în 1991. Promovăm povești puternice și curajoase și încurajăm deopotrivă generațiile noi și promițătoare de scriitori români și internaționali. Credem cu tărie în plăcerea lecturii și în puterea educației și a literaturii de a salva vieți.

Parte a grupului editorial Nemira, Nemi este imprintul sub umbrela căruia se regăsesc cărțile destinate copiilor. Selecția are, pe de o parte rolul de a trezi dragostea pentru literatură în copiii de toate vârstele, iar pe de altă parte își propune să educe, textual și vizual, prin cărți care aduc în prim-plan atât povești cuceritoare, cât și ilustratori de prim rang.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite