FOTO La Lyon se trăieşte cu-adevărat franţuzeşte
0
Se spune despre Paris că este unic şi incomparabil, dar nu foarte franţuzesc. De-abia la Lyon găseşti autentica „art de vivre“ a francezilor.
O vizită de două zile la Lyon – al treilea mare oraş din Franţa, altădată capitala Galiei, centru renascentist inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, esenţa gastronomiei franţuzeşti – poate părea o glumă proastă. Totuşi, când călătoria nu este neapărat de plăcere, ci în interes de serviciu, sau când scopul unei vacanţe mai lungi este să bifezi într-un timp scurt obiectivele de pe traseul Paris-Marsilia, două zile pot fi suficiente cât să guşti puţin din „art de vivre“ franţuzească. Şi la propriu, şi la figurat, fiindcă aici îşi găsesc sinergia toate elementele care fac viaţa mai frumoasă: mâncare, vin, cultură, prieteni şi familie.
„Colina care se roagă“ şi „colina care munceşte“
Oraş al dualismelor, căci aici banii şi spiritualitatea îşi găsesc locul deopotrivă, Lyonul este dominat de două coline. Fourvière sau „colina care se roagă“, situată în vestul oraşului, este aceea unde sunt cele mai multe biserici şi unde în trecut îşi aveau casele mai ales avuţii Lyonului. În partea de nord a oraşului se află colina Croix-Rousse. Aici îşi aveau sediul atelierele de croitorie şi ţesătoriile care au dat Lyonului reputaţia de oraş al mătăsii.
În secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, când s-a dezvoltat industria mătăsii, Lyonul a devenit primul oraş muncitoresc al Franţei, iar războaiele semiautomate de dimensiuni mari au făcut necesară construirea unui cartier special pentru „canuts“ (ţesători), în care clădirile aveau tavan înalt şi ferestre largi. Aşa a fost însufleţită „colina care munceşte“, cum a fost botezată ulterior Croix-Rousse.
Astăzi, mătasea este mai mult istorie în Lyon, nu a mai fost produsă la scară largă, fiindcă industria de aici a pălit în faţa celei din China, cel mai mare producător de mătase din lume astăzi. Totuşi, pe „colina care munceşte“ încă se mai fabrică mătase şi produse din mătase, pentru micile „maisons des canuts“ (casele ţesătorilor), magazine preponderent cu eşarfe din mătase pentru turişti de pe Croix-Rousse, dar şi la un
nivel mult mai înalt decât în trecut, pentru designerii şi creatorii de modă de lux. Iar celebrele draperii galbene din Biroul Oval al Casei Albe (care au fost schimbate anul trecut) provin de la unul dintre producătorii de mătase din Lyon, Tassinari et Chatel, preferatul lui Jackie Kennedy şi, mai apoi, al Laurei Bush.
Muzeul ţesăturilor şi artelor decorative din Lyon este o călătorie în timp, chiar cu 4.000 de ani în urmă, printre materiale fine şi frumos colorate, şi poate fi vizitat în fiecare zi, mai puţin lunea, cu preţ redus după ora 16.00 (8 euro, în loc de 10 euro în restul zilei).
Două dealuri, două râuri
Poate mai pitoreşti decât cele două coline dominante ale oraşului sunt cele două ape curgătoare care-l străbat, fluviul Ron şi râul Saône. Ca două mari vene ce aduc, parcă, turiştii dinspre nord spre sud, contribuie marcant la unicitatea Lyonului. Ele delimitează clar vestul de est, adică: vechiul (Vieux Lyon) de nou; istoria de modernitate; locul unde se duc banii, adică zona cu biserici opulente şi cu buticuri scumpe, de locul unde se fac banii – în partea dreaptă a oraşului sunt amplasate districtul financiar, dar şi cel mai bogat district al Lyonului, Brotteaux.
În plus, Ronul şi Saôneul protejează la confluenţa lor inima oraşului, mica peninsulă (Presque’île) cu a ei Place Bellecour, una dintre cele mai mari pieţe publice din Europa. Aproape toată peninsula face parte din Patrimoniul UNESCO.
La Fourvière este povestea
Nimic din tot ce s-a prezentat până acum nu egalează, însă, „malul“ vestic al oraşului, adică micuţul, dar puternic franţuzescul Vieux Lyon şi dealul Fourvière cu ale sale urcuşuri strâmte printre case cu etaj, ziduri înverzite de iederă şi pasaje ascunse în locuinţe.
Să începem cu Vieux Lyon, nu de alta, dar vom termina repede, căci în scurt timp îl străbaţi şi-n lung, şi-n lat. Ba chiar parcurgi şi magazinele de brânzeturi „fromagerie“, şi tradiţionalele „boulangerie“. În plus, iei şi prânzul la una dintre micuţele terase fraţuzeşti specifice atât prin respectul pentru statutul de „capitală gastronomică a lumii“, cum le place să creadă lyonezilor, cât şi pentru orgoliul de francezi cu bune maniere al chelnerilor. Asta dacă îţi permit să te aşezi, singur fiind, la una dintre cochetele mese goale...
Vieux Lyon a fost prima zonă protejată a Franţei, fiindcă unul dintre primarii secolului al XX-lea ar fi vrut să înlocuiască acest vestigiu al Renaşterii cu o autostradă.
Din vechiul Lyon, este aproape imposibil să ratezi Montée de Gourguillon, cel mai frumos urcuş către vârful colinei Fourvière, la maiestuoasa şi opulenta catedrală Notre-Dame de Fourvière. Pe drum vei întâlni alte nenumărate biserici, mai încărcate de istorie decât aceasta (construită în secolul al XIX-ea), mai mici şi mai apropiate sufletului localnicilor. De altfel, locaşurile străzilor de pe Fourvière sunt pline cu oameni de toate vârstele în zilele de lucru şi de şcoală la slujbele de dimineaţă.
Numărul mare de biserici se explică atât prin puternica spiritualitate a lyonezilor, cât şi prin adevărata tradiţie care s-a dezvoltat de-a lungul timpului ca locuitorii cei mai înstăriţi ai oraşului, deloc puţini, să-şi lase averile Bisericii după moarte.
Pasajele secrete prin casele oamenilor
Urcuşul până în vârful „colinei care se roagă“ – fie pe jos, fie cu funicularul vechi de 150 de ani – merită nu atât pentru imensa catedrală care e cea mai evidentă, cât pentru priveliştea încăpătoare, care în zilele senine şi la anumite ore ale după-amiezii cuprinde chiar şi Alpii înzăpeziţi, în depărtare. Şi pentru misterioasele „traboules“, pasaje ascunse în diverse clădiri, inclusiv în casele locuitorilor, construite în timpul Rezistenţei din Al Doilea Război Mondial. Dacă nu ai curaj să apeşi pe clanţa oricărei uşi de pe colină, poţi apela la ajutorul unei aplicaţii de mobil care identifică intrările în pasaj.
Dar mai ales merită efortul de a urca pe jos colina pentru cea mai preţioasă întoarcere în trecut, dovada importanţei Lyonului în istoria antică: teatrul roman.
De altfel, oraşul Lugdunum, numele roman al Lyonului, fondat în anul 43 î.e.n., a fost multă vreme capitala Galiei şi cel mai important centru administrativ şi financiar al Galiei. Aici, în intervalul iunie-august, are loc festivalul de vară „Nuits de Fourvière“, fiindcă rezonanţa în teatrul roman se potriveşte mănuşă cu muzica bună.
„Excusez-moi, madame!“ face minuni
Traficul în Lyon poate fi foarte intens, de aceea este recomandat să nu închiriezi maşină. Mai ales că transportul în comun este foarte bine pus la punct, în special reţeaua de metrou.
De la automatele de la metrou poţi lua atât tichete pentru o zi sau pentru grupuri, cât şi cartele care includ, pe lângă călătorii în orice zonă a oraşului, şi intrări la diverse muzee, la preţuri mai avantajoase. De ştiut că trebuie să ai mărunt la tine sau să schimbi bancnotele mai mari la staţia de metrou din Vieux Lyon, unde există automate şi unde poţi fi ghidat de paznicii bine intenţionaţi şi, surprinzător, vorbitori de engleză.
Majoritatea francezilor de la restaurante, chioşcuri de ziare, buticuri etc. nu vorbesc deloc limba engleză, de aceea este imperios necesar un ghid de conversaţie în călătoria la Lyon. În plus, o introducere cu măcar două cuvinte în franceză („Excusez-moi, madame!“) îţi poate deschide uşi sau îţi poate asigura un loc la restaurant.
La fel de important este ca, înainte să te aşezi la o masă la restaurant sau la terasă, să-l întrebi pe unul dintre lucrători dacă te poţi aşeza, indiferent cât de multe mese goale sunt şi indiferent că au sau nu semn cu „réservé“.
Este aproape imposibil să faci poze la Lyon în care să nu „răsară“ o biserică, măcar o cruce de biserică, sau să nu strălucească în soare ori în luminile de noapte Fecioara Maria aurită de pe unul dintre turnurile catedralei Notre-Dame de Fourvière.
Inima industriei filmului, fraţii Lumière şi asemănarea cu Praga
Nu trebuie să fii un împătimit al muzeelor şi nici al cinematografiei ca să-ţi faci timp – nici nu e greu, de
altfel – să vizitezi casa devenită muzeu a fraţilor Lumière, locul de unde a pornit industria filmului, de miliarde de dolari, la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Este un muzeu care păstrează aerul de casă primitoare şi, în acelaşi timp, de spaţiu de creaţie în care au trăit şi s-au desfăşurat geniile Auguste şi Louis, fiii industriaşului Antoine Lumière.
Cu mai multe părţi interactive, muzeul te ajută să înţelegi transformarea din imagine fixă în imagine mişcată, îţi prezintă istoria instrumentelor de „tras“ filme, la propriu, cu o puşcă. Şi, dacă ai mai mult timp la dispoziţie, poţi urmări întreaga filmografie a fraţilor Lumière, iar în micuţa, dar cuprinzătoarea sală de cinema – o oază de răcoare în zilele caniculare – poţi urmări un film despre istoria cinematografiei.
„Insuportabila uşurătate a fiinţei“
Mulţi ani mai târziu, în 1988, la Lyon s-a „tras“ filmul „Insuportabila uşurătate a fiinţei“, după romanul cu acelaşi nume al scriitorului ceh Milan Kundera. Acţiunea romanului se învârteşte în jurul invaziei ruşilor în Praga anului 1968. Dar contextul politic al anilor ’80 din Cehoslovacia nu a permis ca Daniel Day-Lewis şi Juliette Binoche, în rolurile principale – al lui Tomas, respectiv al Terezei – să filmeze la Praga.
În căutarea unui loc potrivit unde să recreeze atmosfera capitalei cehe a anilor ’60, regizorul Philip
Kaufman a găsit exact ce căuta pe străzile Lyonului şi pe podurile de peste Ron şi de peste Saône. De altfel, legenda spune că atunci când directorul de imagine al filmului, Sven Nykvist, i-a arătat lui Milan Kundera şi soţiei scriitorului, Vera, imagini din diverse zone ale Lyonului, în paralel cu
cele din Praga, aceştia nu au putut să le deosebească.
De ce este capitala gastronomică a lumii
„Un singur lucru poţi să faci bine în Lyon: să mănânci“, credea Stendhal. Pe bună dreptate, fiindcă celebrele bouchons – micile restaurante specifice – reuşesc să recreeze tradiţia impusă de mamele şi de bunicile lyoneze, dar şi de cel mai cunoscut şi iubit bucătar francez, Paul Bocuse. De altfel, gurmanzii cu mulţi bani vor găsi la Lyon o întreagă galaxie de stele Michelin. De neratat: specialităţile din brânză, mai ales delicioasa cervelle de canut (în traducere liberă creier de ţesător) din brânză de capră cu ierburi proaspete şi cu ceapă.
Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“.
Se încarcă comentariile...
