O româncă din Italia e campioană mondială la preparat cușcuș

0
Publicat:

Născută în România, Claudia Catană a reușit să obțină titlul de „Cel mai bun cușcuș din lume”, în urma participării sale la o competiție culinară internațională, care a fost organizată în Sicilia în anul 2021.

Claudia Catană
Românca și-a deschis propriul restaurant înainte de pandemie. Foto Facebook/ Claudia Catana

Românca, care este originară din comuna Jina, din județul Sibiu, locuiește de două decenii în Italia. Înainte de pandemie, Claudia Catană și-a deschis propriul restaurant, numit „Cucina ai monti”, situat în comuna Bracciano. Alături de ea, la cârma afacerii, se află și partenerul său italian, Aldo Caputo. 

Nu voi uita niciodată parfumurile copilăriei, mirosurile din grădină, viața la țară”, a afirmat românca. Pe când avea 17 ani, părinții Claudiei Catană au hotărât să se stabilească în apropierea Sibiului, pentru un acces mai facil la școală, „așa pot avea un viitor mai bun, la oraș”. În anul 2003, după ce a absolvit liceul, românca a hotărât să viziteze Roma, unde sora ei muncea. 

„Venită din România, totul era nou, Italia m-a cucerit pe loc! Dar parcă era altfel atunci, acum exact 20 de ani! Roma mi se părea mult mai frumoasă. Aveam 18 ani și venisem inițial pentru o vacanță de doar două săptămâni. Întoarsă în România, gândul mi-a rămas la Roma, așa că am decis să îmi încerc norocul în Italia. Sora mea mi-a spus că vacanța e vacanță, dar, din păcate, se găsește de muncă mai mult la curățenie sau ca baby sitter. Hotărârea mea însă era luată. I-am spus că, indiferent dacă va fi să stau și singură, să pornesc de jos, sunt sigură că o să mă descurc. O să găsesc un loc de muncă și să mă întrețin!”, a mărturisit Claudia Catană, conform Rotalianul

Acestea fiind spuse, românca a povestit că la început a lucrat ca bonă. „Nu mă duceam la distracții, ca alți tineri români. Puneam bani deoparte, iar duminica și în orele libere pe care le aveam, mergeam la Sant’Egidio (n.red. o asociație care se ocupă cu sprijinirea străinilor) și învățam limba italiană, făceam cursuri. Am început să citesc cărți în italiană, și să mă uit în jur, în căutarea unor noi ocazii. Îmi spuneam că nu toată viața o să fac curățenie, am abia 19 ani”, a povestit ea. 

Ulterior, în anul 2005, norocul i-a surâs în timp ce se afla în autobuz: „Eram în autobuz, la Roma și am văzut un afiș cu o publicitate la un curs de bucătărie. Mi s-a aprins un bec, dintr-o dată mi-am dat seama ce aș vrea să fac, deși nu eram o expertă în bucătărie până atunci. Cursul era scump, cam 1.000 de euro, pentru 3 săptămâni de învățat și trei luni de stagiu. Dar aveam bani puși deoparte și am văzut o șansă, un drum nou care mi se deschidea în față”.

„Nu zbura o muscă”

Claudia Catana
Românca a lucrat în restaurantul creatoarei de modă Anna Fendi. Foto Facebook/ Claudia Catana

Românca mărturisește că nu avea prea multe cunoștințe în acest domeniu: „Nu cunoșteam multe lucruri, de exemplu fructele de mare. Aveam de pregătit gamberi, scampi, mă uitam la ei, mi-era frică să-i ating, să-i curăț. Da, cel mai greu mi-a fost cu preparatele de mare, pentru că noi nu avem în România așa de multe feluri de pește”. 

După terminarea acestui curs, Claudia Catană a fost selectată să realizeze stagiul final la restaurantul Mirabelle, care este considerat ca fiind unul dintre cele mai renumite restaurante din capitală. La acest restaurant l-a întâlnit pe Chef Giuseppe Sestito, care deține și o stea Michelin. 

În cele trei luni petrecute la restaurantul Mirabelle, Claudia Catană mărturisește că: „În bucătărie era o ordine desăvârșită, cu reguli de fier. Nu zbura o muscă, cum s-ar spune. Totul era sub controlul atent al lui Chef Sestito. De acolo, am învățat disciplina, modul în care se respectă aducerea felurilor de mâncare la mese, la minut, atenția către materia primă, să fie de cea mai bună calitate. Rețetele, foarte elaborate, erau pe bază de pește, exact ce mă speria pe mine la început”. 

Mai mult decât atât, aceasta a fost întrebată de Cheful Sestito dacă își dorește să lucreze în continuare la restaurant, însă românca a spus că își dorește să învețe să gătească lasagna și alte feluri de mâncare. „Am considerat că, dacă accept, îmi vor lipsi câțiva pași esențiali. Voiam să învăț să gătesc lasagna, paste tipice din Lazio, să prăjesc supplì și să fac pizza, legume la tigaie etc. Așa că m-am angajat la o tavola calda (n. red autoservire). Acolo am învățat mai ales să fiu în contact cu clienții, să văd ce le place, să vorbesc cu ei”, a afirmat ea. 

 Sous chef 

Drumul său nu s-a oprit aici. Aceasta a lucrat în următoarele restaurante: din nou la Mirabelle, Boscolo, Villa Letizia și la Palatul Manfredi. În anul 2016, la Villa Letizia, restaurantul pe care creatoarea de modă Anna Fendi îl deține, aceasta a mai urcat o treaptă în carieră, devenind sous chef. 

Românca mărturisește că responsabilitățile erau din ce în ce mai mari: „De multe ori, nici nu făceam pauza la prânz, pentru că era mereu de muncă, ca să fie totul bine. Responsabilitatea era mare. Mi s-a întâmplat ca seara să dorm în mașină, dacă aveam o zi plină după, eram prea obosită să mă întorc acasă”. 

Fix în acel interval de timp a ajuns să-l întâlnească și pe Aldo Caputo, care îi este și partener de viață. Cei doi s-au întâlnit „în bucătărie”. „Am fost colegi și ne-am înțeles bine de când ne-am văzut prima oară, era un feeling care a continuat și în viața de zi cu zi!”, a spus ea. 

În anul 2018, cei doi au hotărât să lucreze în Ibiza, ulterior revenind la Roma. În timp ce se aflau în Ibiza, românca și partenerul său de viață s-au gândit să-și deschidă un restaurant. Astfel, au început să caute locația perfectă. În timp ce se afla în București pentru a acorda sfaturi pentru deschiderea unui restaurant, aceasta a primit vestea mult așteptată de la Aldo Caputo: „Cred că am găsit restaurantul nostru!”. 

„Am fost lăudată de toți”

Doi ani mai târziu, cei doi au inaugurat mult doritul restaurant. Însă, pandemia a venit cu reguli la care cei doi s-au adaptat: „Am deschis de fiecare dată când s-a putut, ne-am adaptat din mers, cu sacrificii, la noile reguli. Am pus mesele afară, am avut răbdare și curaj. Am mers mai departe. Am așteptat fiecare pas către normalitate, cu speranță”. 

Spre sfârșitul pandemiei, Claudia Catană a câștigat titlul de „Cel mai bun cușcuș din lume”, la Festivalul mondial Cous Cous Fest 2021. Partenerul său de viață a insistat ca aceasta să se înscrie la concurs. Astfel, românca a decis să se inspire din bucătăria de acasă pentru a realiza platoul „La Transilvania incontra il cous cous”. 

Nicidecum nu mă așteptam să câștig, mai ales că au participat concurenți din Italia, Maroc,  Spania – țări cu tradiție, alături de bucătari din Senegal, Afghanistan, Mauritius, Argentina. Am fost lăudată de toți și am petrecut câteva zile minunate în Sicilia, alături de nume mari ale bucătăriei internaționale”, a mărturisit românca. 

Mai mult decât atât, Ambasada României în Italia a transmis la începutul lunii martie printr-o postare publicată pe Facebook că ambasadorul României Gabriela Dancău a întâlnit-o pe Claudia Catană și au vorbit despre „bucătăria românească și despre posibilitățile de a aduce mai aproape de publicul italian varietatea și bogăția aromelor tradiționale românești prin viitoare proiecte comune”. 

Claudia Catană a mărturisit, de asemenea, că nu știe dacă s-ar mai întoarce în România. „În vacanțe mergem când putem, vizităm cele mai frumoase locuri. Dar, peste 5, 10 ani, mă văd pe o insulă. Iubesc marea. Bineînțeles, lucrând tot într-un restaurant, al meu!”, a afirmat ea. 

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite